Sari direct la conținut

Autoritatile, obligate prin lege sa utilizeze mai des internetul. Motivul: achizitiile publice. 

HotNews.ro, EurActiv.ro

Incepand cu acest an, contractele de achizitii publice atribuite online trebuie sa insumeze minim 20% din valoarea totala a contractelor de achizitii realizate de o anumita institutie. In prezent, procentul este de numai 1%.

O Hotarare de Guvern adoptata in aceasta saptamana impune ca obligatorie utilizarea mai frecventa a sistemului electronic de achizitii publice (SEAP). Pana in prezent, institutiile care au demarat proceduri de achizitii au fost obligate sa transmita numai anunturile de participare la licitatii prin SEAP, celelalte etape din procedura avand permisiunea de derulare si prin modalitati clasice, cum ar fi serviciile postale.

Pe scurt, contractele de achizitii publice atribuite prin mijloace electronice, adica online, trebuie sa insumeze, incepand din 2008, minim 20% din valoarea totala a contractelor de achizitii realizate de o anumita institutie.

Cum se calculeaza valoarea totala anuala a achizitiilor publice efectuate online:

„prin cumularea valorii tuturor contractelor atribuite prin intermediul procedurilor de licitatie deschisa, licitatie restransa si cerere de oferte, daca sunt derulate integral online, prin utilizarea licitatiei electronice ca modalitate speciala de atribuire sau prin intermediul cumpararii directe, daca aceasta este realizata prin intermediul catalogului electronic din SEAP”, transmite Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP).

Institutiile romanesti se urnesc greu, cand e vorba de Internet

Reprezentantii ANRMAP considera ca sistemul electronic este eficient si putin costisitor, dar, din inertie, institutiile nu-l utilizeaza decat daca sunt obligate prin lege.

„Autoritatile contractante pot utiliza o gama larga de instrumente care sa permita utilizarea mijloacelor electronice cu costuri minime (un calculator si acces Internet) si cu personal care sa necesite doar cunostinte elementare de utilizare a calculatoarelor (strict, legat de navigarea pe Internet).

Insa, institutiile din Romania nu au reactionat pozitiv decat in cazul in care legislatia le-a creat o obligatie in acest sens si au trebuit sa se conformeze (in caz contrar fiind pasibile de aplicarea unor sanctiuni contraventionale), fiind putine cazurile in care au optat in mod voluntar pentru utilizarea facilitatilor suplimentare puse la dispozitie de S.E.A.P., desi beneficiile utilizarii acestora sunt mai mult decat evidente”, a explicat Codrin Vulcu, purtator de cuvant al ANRMAP.

Facilitatile tehnice nu sunt utilizate

Posibilitatea tehnica pentru aplicarea cererii de oferte on-line este disponibila inca de la inceputul anului 2007. „Informatiile din sistem arata insa ca numai aproximativ 1.000 de autoritati contractante au utilizat aceasta facilitate.

Numarul de cereri de oferte on-line a fost de cca. 22.000, insa, din punct de vedere valoric, contractele atribuite totalizeaza mai putin de 1% din totalul achizitiilor”, a mai spus Vulcu.

O situatie „anormala”, in opinia ANRMAP, s-a inregistrat si in cazul licitatiilor electronice ca faza finala a unor proceduri de atribuire. „Desi aceasta facilitate exista, principalul atu fiind o reducere a costurilor in cadrul procedurilor de atribuire, numai in cazul a aproximativ 1.500 de proceduri s-au inregistrat cereri de organizare a unei faze finale de licitatie electronica”, a adaugat purtatorul de cuvant al institutiei.

Un alt instrument existent in cadrul SEAP este „catalogul electronic”. Nici acesta nu a aveut prea mare succes desi, transmite ANRMAP, exista un numar de peste 28.000 de produse listate: numai circa 500 de autoritati contractante au utilizat aceasta facilitate.

ANRMAP afirma ca, online, costurile sunt mai mici

Practic, dispar costurile cu procedurile clasice, si se adauga costurile cu utilizarea SEAP; acestea din urma fiind mai mici, potrivit ANRMAP. „Tarifele pentru proceduri in SEAP sunt in jur de 50 de lei – 80 de lei, pentru autoritatea contractanta.

In mod similar, si operatorul economic trebuie sa plateasca maxim 20 de lei pentru a participa la o procedura si maximum 2 lei pentru fiecare inregistrare publicata in catalogul electronic, preturi la care se adauga TVA”, spune Vulcu.

Obligatia este impusa la nivel european

Hotararea de Guvern soseste in contextul in care pana in anul 2010 toate administratiile publice din UE trebuie sa dispuna de capacitatea de a realiza 100% din achizitiile publice prin mijloace electronice si cel putin 50% din achizitiile aflate peste pragurile valorice europene sa fie efectiv realizate online. Masura adoptata de Guvern se doreste a fi una intermediara.

Nota: Mai multe detalii despre procedurile actuale si obligatiile de respectat, la nivelul UE, puteti afla din documentul atasat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro