Sari direct la conținut

Autoritatile romane au cerut Comisiei Europene amanarea, pana in iunie, a introducerii certificatelor energetice-surse

HotNews.ro

Ministerul Dezvoltarii intentioneaza sa amane pana in iunie introducerea certificatelor energetice la vanzarea sau cumpararea unei locuinte, potrivit unor surse guvernamentale. Ultima varianta a actului normativ privind reintroducerea certificatului energetic stabilea termenul de 1 martie. Autoritatile romane au trimis deja Comisiei Europene o cerere de amanare cu inca trei luni, pe motiv ca sunt prea putini auditori energetici, a declarat pentru HotNews.ro Emilia Cerna Mladin, presedintele Asociatiei Auditorilor Energetici.

Intentia de a amana aplicarea actului normativ a starnit nemultumirea auditorilor energetici. „Am format 600 de auditori in 5 ani, cati cred ei ca vom scoate in trei luni. Poate doar daca ii scoatem pe banda rulanta. Unii profita de aceasta situatie neclara si fac cursuri de scurta durata pentru a deveni auditori. Acest moment de cumpana este foarte mult folosit in prezent, creandu-se iluzia ca se pot forma auditori intr-un timp scurt”, a afirmat Emilia Cerna Mladin.

Initial, certificatele energetice trebuiau sa fie introduse de la 1 ianuarie 2010. Insa, Guvernul Boc a amanat, printr-o Ordonanta emisa la finalul anului trecut, obligativitatea certificarii energetice, pana la 1 ianuarie 2011. Comisia Europeana a atentionat Guvernul roman ca nu poate fi amanata introducerea certificatelor, acestea fiind obligatorii potrivit unei Directive europene in vigoare. In cazul in care nu este sunt introduse, Romania risca declansarea unei proceduri de infringement.

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a anuntat, recent, printr-un comunicat de presa ca Ordonanta de Urgenta prin care este reintrodus certificatul energetic obligatoriu se afla pe agenda Guvernului si daca va fi adoptata certificatul va redeveni obligatoriu din luna martie 2010. „In perioada urmatoare se va accelera procesul de atestare tehnico-profesionala a auditorilor energetici si vor fi omologate cateva programe de calcul utile auditorilor energetici; totodata, centrele universitare care organizeaza cursuri pentru viitorii auditori, vor organiza si cursuri de initiere in folosirea acestor programe”, mai arata comunicatul Ministerului.

Prin certificatul energetic, potentialul cumparator sau chirias este informat asupra performantei energetice a apartamentului, exprimata, in principal, prin:

  • consumul total anual specific de energie, exprimat in kWh/mp arie utila, respectiv prin consumul de caldura anual specific pentru incalzire, apa calda de consum si iluminat;
  • eficienta energetica a apartamentului, prin incadrarea acestuia intr-o clasa energetica (de la clasa A-eficienta energetica ridicata, la clasa G-eficienta energetica scazuta), functie de consumul total anual specific de energie.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro