Sari direct la conținut

Aventurile clienților Hidroelectrica / Noile problemele ale consumatorilor sub contract cu acest furnizor

HotNews.ro
Facturi la electricitate, Foto: Volgariver / Dreamstime.com
Facturi la electricitate, Foto: Volgariver / Dreamstime.com

Dacă problema întârzierilor de luni și chiar ani cu care clienții Hidroelectrica primeau facturi pare că se apropie de rezolvare, acum au apărut alte erori semnalate de consumatori. Este vorba de indexul greșit care apare pe facturi, deși oamenii transmit autoconsumul. Alți clienți se plâng că factura primită pe mail este diferită de cea din aplicație.

Un client Hidroelectrica a fost atât de surprins că a primit factura la timp, încă din prima lună de contract, încât a ținut să își manifeste bucuria pe un grup de consumatori ai companiei de pe Facebook.

„Am făcut schimbare de furnizor energie electrică la Hidroelectrica începând cu 30.11.2023 și azi, spre surpriderea mea. am primit pe mail înștiințare că mi s-a întocmit factura pentru perioada 30.11 – 31.12.2023, cu factura în format PDF atașată. Am rămas surprins deoarece am citit pe grup că la început facturile vin cu întârziere și de 6 luni, iar în cazul meu (sper să nu fie singular) factura a venit chiar din prima lună”, scrie consumatorul.

Clienții Hidroelectrica au avut parte până acum de atâtea peripeții în relația cu furnizorul lor de curent, încât normalitatea pare ieșită din comun.

„Eu m-am mutat Hidroelectrica în 16 decembrie și citind prin grup problema cu întârzierile nici nu visam să primesc facturi prea repede. Ieri, șoc și groază: a venit factura pe decembrie”, scrie altcineva.

Majoritatea spun că sunt cu facturile la zi și în ultima săptămână au primit factura pe luna decembrie 2023, dar sunt și excepții.

Oamenii se sfătuiesc între ei să depună petiții la ANRE și la ANPC, „că așa se rezolvă”.

Cineva spune să s-a dus după facturi la sediul de la București al companiei: „Am rezolvat-o cu facturile. M-am dus eu după ele la Hidroelectrica acasă la București si mi le-a „eliberat” în 10 minute, erau blocate în sistem au zis ei, un fel de Matrix ceva cred”.

Probleme cu indexul transmis de consumatori

Pe lângă problemele cu facturile care nu vin, apar și alte erori semnalate de consumatori.

Una dintre problemele recurente este indexul consumului de energie de pe factură, care apare diferit față de cel transmis de consumatori.

Iată câteva postări despre asta:

„În luna octombrie am transmis indexul prin portalul iHidro și a fost luat în calcul pentru facturare, dar în noiembrie, index trimis tot prin portalul iHidro, nu apare în contul de la distibuitor unde apare un index estimat din convenția de consum, care nu este cel real (transmis)! Mai sunt și alți clienți în aceeași situație?”.

„Salutare tuturor. Pe factura pe decembrie HE nu au luat în considerare nici citirea de la distanță dată de distribuitor, nici indexul trimis de mine. Nu înțeleg această estimare făcută de ei în numele distribuitorului”.

„De la inceputul contractului cu ei, septembrie 2022, nu regăsesc pe nici o factură indexul transmis de mine. Am cerut detalii la telefon, dar nu stia din call-center să-mi dea un răspuns concret. Mi s-a spus ca s-au emis facturi în baza preconizarii mele de la încheierea contractului, dar nu știau când vor regulariza. Oricum în această lună fac un an de când nu am primit o noua factură, încă mai aștept”.

„Desi transmit indexul lunar, pe factură mi se facturează câte 300 de kWh, eu având consum de maximum 50 kWh pe lună. Le-am facut sesizari pe mail lunar cu poza contorului ca sa le dovedesc ceea ce zic. Primesc răspuns ca ei nu au nicio vină, ei iau de bază indecși transmiși de distribuitor. În noua aplicație hidro daca vreau sa tansmit un index mai mic decat cel existent nu se poate”.

Alt consumator spune că aplicația îi arată că are de plătit o altă sumă față de factura primită pe mail: „Nu știu dacă este general valabil însă la mine factura primită pe mail nu are nimic în comun cu ce îmi arată aplicația ca am de plătit, chiar dacă și în aplicație găsesc aceeași factură cu cea trimisă pe mail. Se întâmplă numai la mine? Mulțumesc”.

Hidroelectrica avea, la finele lunii septembrie 2023, un număr de 530.850 de clienți casnici, în creștere de la 256.539 clienți cu un an înainte, potrivit ultimului raport financiar al companiei.

Cu o cotă de 16%, compania este lider pe piața furnizării de energie.

Hidroelectrica a fost amendată de ANRE cu 400.000 de lei anul trecut și cu 365.000 de lei în 2022

Consumatorii nu au iertat compania și au depus numeroase reclamații la ANRE.

Iată ce transmitea ANRE, în martie 2023:

„În contextul numeroaselor sesizări și reclamații primite referitor la comportamentul comercial al furnizorului de energie electrică SPEEH Hidroelectrica SA, am dispus la începutul anului o amplă acțiune de control la furnizorul în cauză.

În urma finalizării acțiunii de control, s-au constatat nereguli în activitatea furnizorului, constând în:

  • neemiterea facturilor aferente cantităților de energie electrică furnizate celor 482.638 de clienți finali din portofoliu, pentru fiecare perioadă de facturare și în intervalul de timp prevăzut în contractele de furnizare a energiei electrice încheiate cu aceștia;
  • netransmiterea sau întârzierea în transmiterea răspunsurilor la solicitările adresate de clienți;
  • neîncheierea sau nerespectarea termenului de încheiere a contractului de furnizare a energiei electrice după acceptarea condițiilor de furnizare și transmiterea documentației necesare de către client.

Pentru faptele constatate, furnizorul de energie electrică SPEEH Hidroelectrica SA a fost sancționat contravențional cu amendă maximă, în valoare de 400.000 lei, reprezentând dublul maximului prevăzut de lege.

Și în cursul anului 2022, ANRE a urmărit constant activitatea SPEEH Hidroelectrica SA, furnizorului fiindu-i aplicate un număr de 71 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 365.000 lei, pentru fapte similare”.

ANRE nu a mai anunțat, din martie până acum, alte amenzi, însă președintele instituției, George Niculescu, preciza la finalul anului trecut că există în derulare peste 170 de controale la nivelul întregii piețe.

Citiți și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro