Banca Mondiala: O crestere a temperaturii globale cu 4 grade Celsius pana in 2060 ar declansa o cascada a cataclismelor
Inundatii, seceta, cresterea nivelului oceanelor: Banca Mondiala a tras un semnal de alarma in privinta celui mai negru scenariu al incalzirii climatice, o crestere a temperaturii mondiale cu 4 grade Celsius pana in 2060 si „cascada cataclismelor” care va lovi atunci tarile sarace, scrie AFP.
„Acea lume va fi atat de diferita de cea in care traim noi incat este dificil sa o descriem”, avertizeaza presedintele institutiei, Jim Yong Kim, in preambulul unui raport publicat duminica la Washington, adaugand ca „decenii de dezvoltare” ar putea fi reduse la neant.
Potrivit Bancii Mondiale, nivelul actual de emisii de C02 face practic imposibil respectarea angajamentului comunitatii internationale de a mentine incalzirea globala la +2ᅡC in raport cu era pre-industriala.
Potrivit raportului BM, temperatura termometrului mondial ar putea in realitate sa sara cu 4ᅡC „in cursul secolului” daca guvernele mondiale nu actioneaza de urgenta.
Aceasta perspectiva sumbra „poate si trebuie sa fie evitata”, sustine Banca Mondiala, care subliniaza ca responsabilitatea omului in procesul de incalzire este „fara echivoc”.
„Noi, comunitatea internationala, avem inca timp sa adoptam noi politici, sa modificam cursul si sa prevenim consecintele cele mai periculoase pentru incalzirea climatica”, asigura secretarul general al Natiunilor Unite, Ban Ki-moon, citat in acest raport.
Iar aceste consecinte nu sunt minore, avertizeaza Banca Mondiala.
Listand pericolele care vor ameninta planeta (inundatii, seceta, malnutritie …), institutia se asteapta la o agravare a „penuriei de apa” in Africa de Est, Orientul Mojlociu si Asia de Sud si la un „important salt” al mortalitatii infantile in Africa sub-sahariana.
Anumite maladii transmise de insecte (malaria, denga) risca de asemenea sa cunoasca un avans in timp ce barierele de corali, „protectii naturale impotriva inundatiilor”, ar putea sa nu reziste evolutiei climatice.
La nivel global, schimbarea climatica ar putea deveni „cea mai mare amenintare la adresa biodiversitatii”, potrivit acestui raport al Bancii Mondiale, care l-a comandat Institutului de cercetari asupra impactului schimbarilor climatice din Potsdam (Germania).
„Cei mai saraci si cei mai vulnerabili vor fi cel mai dur afectati”, spune presedintele Bancii Mondiale, chiar daca nicio regiune nu va fi scutita de efecte.
Seceta care a lovit in aceasta vara Statele Unite si Europa de Est s-ar putea repeta si Occidentul se va confrunta cu afluxul populatiei care fuge de consecintele bulversarilor climatice.
„O lume mai calda cu 4ᅡC (…) va declansa o cascada de cataclisme”, rezuma Banca Mondiala, care adauga ca nu are nicio certitudine ca planeta va rezista unei astfel de evolutii.
Raportul nu propune remedii-miracol pentru relansarea elanului comunitatii internationale, care a slabit de la fiascoul care a marcat summitul Copenhaga din 2009 si sub impactul efectelor crizei economice.
Dar Banca Mondiala incearca sa transmita un mesaj important: lupta impotriva incalzirii nu este inamicul cresterii.
„Sectorul privat trebuie sa inteleaga ca adaptarea la incalzirea climatica constituie o oportunitate economica”, crede Jim Yong Kim, care apreciaza ca Beijingul este deja constient de acest lucru si cere si altor tari sa-i urmeze exemplul.