Sari direct la conținut

Banci centrale, rezerve valutare si eficienta economica

Dan Popa's Weblog

In ultimii ani, bancile centrale au devenit din ce in ce mai interesate in ceea ce priveste informatiile detinute de personalul bancar cu privire la evolutiile pe piata financiara. Se ajunge uneori la un joc de-a soarecele si pisica, in care dealerii bancilor comerciale pariaza pe anumite reactii ale bancilor centrale, fiecare jucator mizand pe vulnerabilitatile celuilalt. Desigur, bancile centrale sunt in avantaj. Personalul operational de aici are informatii cu privire la institutiile financiare impotriva carora uneori joaca pe piata. De asemenea, ar fi aiurea sa nu presupunem ca aceleasi persoane au contacte cu sectorul privat, ceea ce le asigura un avantaj in descoperirea, investigarea si explicarea anumitor fenomene care apar in piata.

E la mintea cocosului inca un lucru: acela ca operatiunile bancii centrale sunt activitati de monopol. Daca de pilda calitatea acestora scade sau devin demodate, nimeni pe sfanta de lume nu are cum sa demonstreze asta.

Un exemplu la indemana il constituie investirea rezervelor valutare. Cine poate dovedi de pilda ca venitul obtinut putea fi mai mare daca ar fi fost alocat mai mult timp? Nimeni. Banca centrala invocand autoritatea ei de asigurare a stabilitatii financiare poate sa obtina si chiar obtine informatii care nu sunt cunoscute publicului larg. Avand in vedere importanta acestor informatii pentru stabilitatea financiara, ele pot fi foarte profitabile in mana jucatorilor din piata, acestia putand folosi aceasta informatie in interes propriu. Presupunem insa ca nu e cazul BNR.

O alta problema provine din faptul ca personalul operativ se poate simti obligat fata de cel de la care a primit informatia si ar putea sa negocieze cu acesta ( de exemplu pretul), in conditii normale neputand realiza acest lucru. Cu cat este mai mare importanta profitabilitatii pentru banca centrala si a oportunitatii pentru discretia personalului implicat in aceste operatiuni cu atat este mai necesara distantarea acestuia de activitatea de supraveghere. Pentru o operatiune precum managementul rezervelor, cea mai buna solutie este sa delege managementul rezervelor unei agentii specializate. Unele tari chiar au creat agentii specializate in acest scop. E drept, exista si dezavantaje. Unul dintre ele este acela ca, in cazul acestor agentii, banca centrala risca sa piarda o mare parte din informatii cu privire la operatiunile respective. Voi reveni.

Citeste si comenteaza pe Dan Popa’s Weblog.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro