Bătălia de la Țiganca – una dintre cele mai răsunătoare victorii ale armatei române și lecția ignorată care ar fi evitat dezastrul de la cotul Donului
Deși astăzi vom vorbi despre una din cele mai răsunătoare victorii ale armatei române din istorie, cu riscul de a ne atrage antipatii, vom încerca să analizăm concluziile care ar fi salvat poate viața multor zeci de mii de soldați, mai târziu.
Nu este intenția acestui articol de a umbri o victorie meritată a armatei române, și cu atât mai puțin de ponegri curajul și abnegația soldaților. Ceea ce vom încerca să scoatem în evidență este nepriceperea comandanților, dar mai ales inconștiența cu care au angajat România în război dincolo de Nistru.
Luptele de la Țiganca – context istoric internațional
Vara anului 1940 a fost probabil cea mai neagră din istoria României. În urma raptului teritorial, vor fi pierdute, pe lângă colțul nord-vestic al Ardealului, Basarabia, Bucovina, precum și Cadrilaterul.
Dacă în privința Ardealului ocupat de Ungaria, momentan nu se putea face mare lucru, românii au văzut în invazia U.R.S.S –ului de către Germania nazistă o ocazie unică de a-și recupera măcar o parte din teritorii, referindu-ne aici la cele pierdute în favoarea sovieticilor, Basarabia și Bucovina de Nord.
În contextul pierderilor teritoriale din vara anului anterior, întreaga opinie publică românească se simțea umilită, iar posibilitatea recuperării teritoriului pierdut, dar și a răzbunării împotriva sovieticilor, au mobilizat-o.
Astfel, faimosul ordin dat de mareșalul Antonescu, la 22 iunie 1941: „Ostași! Vă ordon, treceți Prutul!” a fost primit cu o reală bucurie. Presa vremii abundă de articole înflăcărate îndemnând armata să readucă mândria națională, știrbită în vara anului anterior. De asemenea, după aflarea veștilor, populația a ieșit pe străzi, ovaționând.
Aceste reacții erau absolut normale, având în vedere starea de lucruri. Oamenii se bucurau că în sfârșit România va riposta, alături de aliatul german. Ceea ce marea masă a populației nu avea de unde să cunoască era situația reală a armatei române.
Mareșalul României, Ion Antonescu, verifică hărțile de război cu generalul german Ewald von Kleist și cu Franz Halder, șeful Statului Major al Oberkommando des Heeres al armatei germane. August 1941. Fotografie de Heinrich Hoffmann ©MP/Portfolio/ (foto Leemage / AFP / Profimedia)
Starea armatei române în vara anului 1941 / Blindate depășite și puține / Cum stătea Aviația Română
În primul rând, armata română stătea foarte prost în ceea ce privește unitățile de blindate. Campaniile din anii 1939 și 1940, în care germanii au îngenuncheat Polonia, Franța, precum și Țările de Jos, au evidențiat importanța din ce în ce mai mare pe care tancurile o vor avea în războiul modern.
Din păcate, tocmai la acest capitol, armata română nu stătea prea bine. Puținele unități de blindate de care dispunea erau dotate cu tancuri FT-17 sau Renault R-35, de fabricație franțuzească, modele care-și dovediseră pe deplin ineficiența în fața celor germane în mai 1940.
De asemenea, România mai dispunea de tancuri Škoda S II de proveniență cehoslovacă, cunoscute sub indicativul R-2.
Totodată, industria românească de război mai producea un număr de modele de șenilate care, în cel mai bun caz puteau fi utilizate pentru tractarea tunurilor.
De menționat este faptul că toate acestea erau tancuri ușoare, deja depășite din punct de vedere al concepției de fabricație, încă de la începerea luptelor.
Tancul francez Renault R-35, 1940 (foto: Scherl / SZ-Photo / Profimedia)
În ceea ce privește aviația, beneficia de existența modelelor concepute la Brașov, I.A.R. 14, 16, 37, 38, 39 şi 80, iar pe baza licenţei obţinute de la societatea poloneză Panstwowo Zaklady Lotnicze(P.Z.L.), avioanele P.Z.L. 11Fşi 24 E.
Astfel, la momentul intrării în război, aviația militară română avea 276 de avioane de luptă: 82 de avioane de recunoaştere şi observaţie (I.A.R. 37, I.A.R. 38, I.A.R. 39); 121 de avioane de vânătoare (P.Z.L. 11, Heinkel 112şi Hurricane), 34 de avioane de bombardament uşor (Potez 64 şi Bristol-Blenheim) şi 18 hidroavioane (Savoia).
Trecerea Prutului și începerea ostilităților
Armata română care a atacat Basarabia ilegal ocupată se afla de facto sub tutela germană. Crearea grupului de armate „General Ion Antonescu” a reprezentat o mișcare politică şi o modalitate de a hrăni orgoliul unui militar. Practic, toate marile unități ale armatei române erau subordinate Armatei a 11 a germane, care la rândul ei aparținea de Grupul de Armate Sud.
Pentru zona Basarabiei, Înaltul Comandament al Wehrmachtului (OKW-ul) concepuse Planul Munchen, care prevedea ca atacul să se producă începând cu data de 2 iulie.
Astfel, Armata a 3 a română va ataca Bucovina, pe direcția Cernăuți, oraș în care va intra pe 5 iulie, pentru ca trei zile mai târziu să fie ocupat Hotinul.
Fortificațiile de la Țiganca
Din păcate, aceste victorii au fost eclipsate de dificultățile pe care armata română le întâmpină în Basarabia, mai exact în zona ansamblului de fortificații din jurul comunei Țiganca. Această localitate reprezenta un important nod de transport și aprovizionare.
Trupele sovietice aflate în acest sector realizaseră importanța locației, ocupând și fortificând dealurile înconjurătoare.
De altfel, geografia terenului era una care avantaja pe cei care se apărau, atacatorii fiind nevoiți să traverseze o luncă, deci teren deschis. Acest semnificativ detaliu a fost, din păcate, trecut cu vederea de comandanții români.
Planul era ca după stabilirea capului de pod peste Prut să fie forțată înaintarea în sectorul Falciu și Bogdanesti, sector a cărui defensivă se baza pe liniile fortificate de la Țiganca.
Pe lângă alegerea unui loc neprielnic de atac, așa cum am arătat mai sus, diviziile 21 Infanterie și 1 Gardă au întâmpinat și alte probleme, generate de această dată de o organizarea lacunară, precum și de o lipsă de comunicare.
Pierderi semnificative / Rușii opun o apărare dârză
Astfel, a fost luată decizia ca două batalioane să atace pozițiile inamice fără să aștepte sprijinul aviației, iar pregătirea de artilerie a fost prost coordonată, obuzele afectând soldații aflați în plin asalt.
În aceste condiții nu este de mirare faptul că pierderile românești au fost semnificative în această bătălie. Pe lângă greșelile făcute, precum și slaba dotare în ceea ce privește armamentul și echipamentul, trupele românești au avut de înfruntat și contraatacuri violente ale rușilor.
Al doilea razboi mondial-reconstituire Foto: Boris Zhitkov / Alamy / Alamy / Profimedia
Astfel, după câteva zile de lupta, România a avut peste 10 mii de morți și dispăruți, la care se adaugă un număr mare de răniți. Rușii suferă și ei pierderi grele, aproximativ egale cu cele ale noastre.
În general, este normal ca atacatorii să aibă pierderi mai mari decât trupele aflate în defensivă. Pe de altă parte, cu excepția sectorului românesc, înaintarea germană pe frontul de est se desfășura în această primă fază fără probleme, pierderile sovieticilor în oameni și echipamente fiind colosale.
Da, este adevărat că victoria a fost obținută, iar Basarabia a fost eliberată, dar prețul plătit de armata română a fost unul foarte mare, iar acest lucru ar fi trebuit să ridice serioase semne de întrebare mareșalului Antonescu.
Vorbim de o armata slab echipată, cu un armament depășit, ce avea serioase carențe în privința aprovizionării și comunicațiilor. În ceea ce privește sprijinul german, așa cum se va dovedi și mai târziu, acesta se manifestă doar atunci când propriile poziții erau amenințate.
Deși o victorie de prestigiu, întreagă luptă pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei, dar mai ales bătălia de la Țiganca, a reprezentat un semnal clar că armata română nu era pregătită pentru marea aventură ce avea să o ducă dincolo Nistru, aventură ce avea să se sfârșească atât de tragic la cotul Donului.
Referințe:
– Giurescu, Dinu C., După șaptezeci de ani (1941-2011)
– Axworthy, Mark; Scafes, Cornel; Craciunoiu, Cristian (1995). Third Axis Fourth Ally: Romanian Armed Forces in the European War, 1941–1945.
– Bernád D., Rumanian Air Force, the prime decade 1938-1947
– Ioan Scurtu, Anul 1940. Drama românilor dintre Prut și Nistru
– Ioan Scurtu, România în anii celui de-al doilea război mondial”,
Citește și alte articole pe subiect scrise de Andrei Stan:
- Adevărata poveste din spatele serialului de succes ”Valea plângerii” / Războiul în care Israelul putea fi șters de pe hartă
- „Uranus”, operațiunea de mare succes a rușilor la Stalingrad / Încearcă Kremlinul aceeași strategie și asupra Kievului?
- Campania militară a rușilor care a avut un succes fulminant. Povestea contraofensivei care a stat la baza Blitzkriegului german
- Povestea lui Andrei Vlasov, generalul de succes al lui Stalin care a trecut de partea nemților: Trădător sau anticomunist?
- Cine a fost Stepan Bandera: erou pentru Ucraina, terorist pentru Rusia/ Pomenit de Putin în discursul de Ziua Victoriei
INTERVIURILE HotNews.ro