Blockchain și copyright

Pentru multă vreme, tehnologia a ”creat probleme” în materia drepturilor de autor. Evoluția tehnologică din ultima sută de ani a provocat mereu dreptul, obligându-l pe acesta să se adapteze din mers, cu destul de multă întârziere și dificultăți, la noile forme de exprimare, comunicare și reprezentare permise și facilitate de tehnologiile moderne. În acest context, nu este de mirare că prima încercare a legiuitorului Uniunii Europene de armonizare a unor aspecte ale dreptului de autor în domeniul tehnologiei informației s-a realizat abia în anul 2001 (1).

Aparatul foto, difuzoarele, televizorul, radio-ul, discurile și apoi CD/DVD-urile, copiatorul, etc., toate au permis o difuzie în masă a operelor artistice, la începutul și mijlocul secolului 20. Apoi, internetul și rețelele locale, telefoanele mobile inteligente, streamingul, etc., toate au reprezentat un mijloc suplimentar și foarte eficace de difuzare a operelor, dar cu o provocare pe măsură pentru implementarea unei protecții efective a titularilor de drepturi. Napster, Pirate Bay și altele sunt nume care, în mintea publicului din România (și nu numai), evocă ușor noile provocări.

Toate aceste evoluții tehnologice au condus la o creștere cantitativă și calitativă a exploatării operelor; această exploatare a fost însă oarecum limitată de evoluția mai lentă, de adaptarea intermitentă și fragmentată a dreptului obiectiv la noile realități: tehnologia a evoluat mai repede decât dreptul. Este adevărat că au fost recunoscute noi aplicări sau forme ale drepturilor clasice de reproducere și reprezentare publică, după cum au fost recunoscute mecanisme complexe de exploatare/gestionare a unor mari repertorii de opere, luând astfel naștere organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor. Dar realitatea este că, mai ales în lumea digitală, au existat și continuă să existe numeroase probleme: soluțiile găsite în drept nu au fost suficient de eficiente pentru a acoperi complet formele de exploatare permise de tehnologie în toate aspectele lor.

În prezent, evoluția tehnologică însăși începe să ofere soluțiile la problemele pe care tot tehnologia le-a creat. Un pas în direcția bună îl reprezintă tehnologia blockchain. Deși capul de afiș al discuțiilor legate de tehnologia blockchain este ținut, fără îndoială, de criptomonede, există numeroase alte ramuri în care aceasta își poate găsi utilizări, printre care și cea a creațiilor artistice și, implicit, a drepturilor de proprietate intelectuală, lucru recunoscut și apreciat la cel mai înalt nivel (2).

În esență, – într-o încercare de explicație cu cât mai puține elemente tehnice – un blockchain reprezintă o listă de date ce se află într-o continuă creștere, numite blocuri, care sunt legate între ele și securizate cu ajutorul unor elemente de criptografie, fiind distribuite în rețea pe noduri (servere) individuale. Prin definiție, blockchain-ul este un registru descentralizat și distribuit într-o infrastructură de rețea, fiind practic o arhitectură pentru stocarea informațiilor într-un mod care asigură imuabilitatea acestora, datorită înlănțuirii continue și a faptului că fiecare bloc conține o cheie (hash) care stochează informațiile din blocul anterior.

Pe măsură ce noi date sunt înregistrate, lista va crește în dimensiuni și se vor adăuga noi blocuri, interconectate la rețeaua existentă. Pentru că este conceput ca o rețea colectivă de tip peer-to-peer, informațiile dintr-un bloc nu pot fi compromise întrucât sunt stocate, simultan, într-o sumedenie de locuri diferite, pe toate nodurile rețelei.

Întreținerea lanțului de blocuri, procesarea de tranzacții și securitatea întregului sistem sunt asigurate de o rețea de alți participanți (numiți ”mineri”) aceștia primind, în schimb, o parte din criptomonedele nou emise, proporțional cu numărul de probleme matematice rezolvate.

Trăsătura caracteristică este descentralizarea, nefiind necesară o bază de date centrală sau orice altă infrastructură tehnică pentru ca sistemul să funcționeze corect.

Așadar, cei trei piloni principali ai tehnologiei blockchain sunt: descentralizarea, imuabilitatea, transparența.

Această nouă tehnologie poate fi utilizată în diverse sectoare de activitate, oferind avantaje notabile comparativ cu metodele tradiționale de stocare și distribuire a informației; între altele, ea are premisele necesare pentru a soluționa o parte din problemele cu care se confruntă dreptul de autor în contextul digital al prezentului.

Spre exemplu, există în practică dificultăți legate de activitatea numeroaselor (3) organisme de gestiune colectivă. În esență, utilizarea unor creații ce fac obiectul dreptului de autor – spre exemplu, a operelor muzicale – dă naștere unui drept la remunerare în patrimoniul titularului de drepturi de autor. Încasarea efectivă a acestor remunerații este de multe ori anevoioasă, făcând obiectul unor raporturi juridice complexe ce presupun încheierea a numeroase contracte între artiștii interpreți, compozitori, producători; încasarea efectivă a remunerației de la toate societățile comerciale care exploatează aceste opere – stații radio, magazine, cinematografe, restaurante, etc. – este practic imposibil de realizat individual, de fiecare titular în parte. De aceea, au fost create organismele de gestiune colectivă, asociații ale titularilor de drepturi, pentru colectarea propriu-zisă și distribuirea remunerațiilor; aceste organizații au capacitatea financiară, umană și logistică de a urmări mai bine folosirea operelor membrilor și de a obține o formă de remunerație pentru titularii lor decât ar putea să o facă orice titular de drepturi în mod individual.

Cu toate acestea, intermedierea colectării și distribuirii remunerațiilor de către organismele de gestiune colectivă nu este întotdeauna transparentă; adeseori, este dificil pentru titularii de drepturi să calculeze exact sumele la care sunt îndreptățiți, în absența unor informații complete, după cum este dificil pentru utilizatorii operelor să discute în paralel cu mai multe organisme de gestiune colectivă. Spre exemplu, pentru simpla difuzare de muzică ambientală, un utilizator trebuie să încheie contracte și să achite remunerații către trei organisme de gestiune colectivă (unul pentru artiștii interpreți, altul pentru compozitori, altul pentru producătorul înregistrării), în astfel de situații eventualele litigii multiplicându-se cu trei. În plus, chiar și organismele de gestiune colectivă au propriile limitări logistice și reușesc să colecteze doar o parte din remunerațiile cuvenite ca urmare a exploatării comerciale a operelor, fiind greu de crezut că pot reuși să „acopere” toate punctele de lucru ce difuzează muzică ambientală în țară.

Or, tehnologia blockchain ar simplifica mult actul exploatării digitale a unei opere de creație intelectuală. Simplul act al redării unei melodii printr-o aplicație de tip streaming ar putea conduce, grație tehnologiei blockchain, la plata remunerațiilor de către utilizatorul aplicației către toate persoanele titulare de drepturi în cauză, fără a mai trece printr-un lung lanț de intermedieri și organisme de gestiune colectivă diferite, fapt ce ar elimina și comisioanele percepute de fiecare dintre aceste entități. Astfel, beneficiile în această materie capătă două laturi: sume mai mari plătite titularilor de drepturi, ca urmare a eliminării intermediarilor (unul dintre pilonii de bază ai tehnologiei blockchain fiind caracterul decentralizat, în care nu este necesar un terț de încredere, păstrător al unei baze de date), dar și o creștere a numărului de utilizări, grație automatizării și simplificării întregului proces de licențiere.

O altă problemă care apare tot mai frecvent pentru industria de publicitate, de filme, de divertisment, în general, este dificultatea sau imposibilitatea identificării titularului dreptului de autor pentru o anumită operă și obținerea licențelor pentru folosirea operei respective. Cazuri tipice sunt includerea unei melodii mai vechi într- un clip publicitar ori introducerea unei opere într-un canal de streaming de muzică, etc. Problema provine din faptul că nu există un registru universal, care să poată oferi în mod transparent și eficient informații privind titularul drepturilor asupra operei, data creării acesteia ori eventualele cesiuni de drepturi subsecvente înregistrate în raport cu respectiva operă, cu menționarea clară a datelor la care s-au petrecut aceste fapte. Un astfel de registru universal lipsește în prezent, iar lipsa transparenței asupra informațiilor relevante face dificil și costisitor acest proces de „copyright clearance” – adică ansamblul de activități ce are drept finalitate obținerea tuturor licențelor necesare pentru utilizarea unei opere sau, după caz, confirmarea faptului că o operă a intrat în domeniul public, putând astfel fi utilizată în mod liber de orice persoană.

În această privință, un registru bazat pe blockchain ar rezolva, măcar parțial, problema. Întrucât tehnologia blockchain nu necesită o structură centrală, înregistrarea datelor s-ar putea face în minute sau chiar secunde, spre deosebire de situația unor registre tradiționale, menținute în format fizic de unele oficii naționale de proprietate intelectuală, în cazul cărora procedurile de înregistrare pot dura zile sau chiar săptămâni. Pe lângă simplul fapt al creării unei opere și a datei efective la care aceasta a fost creată, un astfel de registru ar putea cuprinde și transferurile ulterioare ale drepturilor. Întrucât datele din registrul blockchain sunt stocate în ordine cronologică, titularul actual al drepturilor va putea fi identificat cu ușurință. Totodată, diseminarea registrului ar asigura faptul că fiecare utilizator are întotdeauna o versiune actualizată. Registrul ar servi atât titularilor de drepturi, care ar putea face dovada existenței acestor drepturi, cât și utilizatorilor, întrucât aceștia ar putea afla într-un timp deosebit de scurt dacă o operă se află în interiorul perioadei de protecție a dreptului de autor și, în cazul unui răspuns afirmativ, care sunt persoanele cărora trebuie să le obțină consimțământul în vederea utilizării operei.

Un exemplu în acest sens este platforma, bazată pe blockchain, de gestionare a drepturilor legate de imagini cunoscută sub numele de „ImageRights” (4), care permite fotografilor și agențiilor să înregistreze într-un registru blockchain imagini asociate cu informații referitoare la drepturile de autor.

Problema precedentă este legată de lipsa unui formalism, în sistemul continental, pentru protejarea unei opere prin drept de autor: spre deosebire de invenții, ce nu pot fi protejate decât ca urmare a acordării unui brevet de către stat, în cazul dreptului de autor, simpla creare a operei conduce, în esență (dacă sunt respectate condițiile legale), la protecție, fără a fi necesară vreo înregistrare la o instituție de stat sau privată.

Această lipsă de formalism a condus la dificultăți în aplicarea dreptului de autor în cazul unor opere de artă pur digitale: în mediul digital era foarte complicat, dacă nu chiar imposibil, să se stabilească cu un grad ridicat de certitudine cu privire la existența unui exemplar original al operei, conducând astfel la potențiale litigii subsecvente. Această dificultate probatorie se datorează în principal faptului că, spre deosebire de mediul clasic, material, mediul digital permite reproducerea identică, masivă și aproape fără costuri a unui obiect digital, făcând deosebit de greoaie (ori chiar imposibilă) stabilirea exemplarului inițial. Unicitatea operei practic nu există în lumea digitală ceea ce modifică modul în care operele digitale pot fi protejate și exploatate.

Or, tehnologia blockchain rezolvă și a această chestiune de bază prin intermediul NFT-urilor (“non-fungible tokens”), ansambluri de date a căror caracteristică principală o constituie unicitatea, respectiv inexistența unor alte ansambluri cu același conținut. NFT-urile pot fi utilizate pentru a reprezenta opere precum fotografii, videoclipuri, audio și alte tipuri de fișiere digitale, unele chiar îndepărtându-se de conceptul juridic de „operă” (spre exemplu, un sistem de tranzacționare a NFT-urilor în vogă la acest moment se aplică unei colecții de scurte clipuri video ce conțin scene din meciuri de baschet din liga profesionistă nord-americană – NBA (5) ). Tocmai această unicitate conferă NFT-urilor aptitudinea de a constitui o dovadă a autenticității creațiilor asupra cărora sunt aplicate în mediul digital; unicitatea permite ”aproprierea” acelui obiect, ca și cum ar fi vorba despre un obiect material. Iar această posibilitate, de a deveni ”proprietar” al obiectului digital, permite tranzacții cu obiecte digitale foarte asemănătoare celor clasice – ceea ce explică creșterea fulminantă a pieței NFT-urilor din ultima vreme. Celebră este vânzarea recentă, prin casa de licitații „Christie`s” a NFT-ului asociat unui colaj de fotografii intitulat “Everydays: The First 5,000 Days” pentru nu mai puțin de 69 milioane de dolari.

Tehnologia blockchain, eventual combinată cu instrumente de inteligență artificială și mijloace de supraveghere de tip bots (”crawlers”), poate schimba fundamental structura tradițională de administrare și distribuție a conținutului creativ, în beneficiul tuturor părților implicate: titularii de drepturi de autor, utilizatori, consumatori și publicul larg. Acest lucru nu înseamnă neapărat sfârșitul intermediarilor tradiționali, a organismelor de gestiune colectivă sau a caselor de discuri, însă ar putea avea ca efect înclinarea balanței în favoarea titularilor de drepturi și schimbarea rolului acestor intermediari.

Note de subsol:

(1) Avem în vedere Directiva 2001/29/CE din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională

(2) A se vedea, spre exemplu, Rezoluţia Parlamentului European din 3 octombrie 2018 referitoare la tehnologiile registrelor distribuite și tehnologiile blockchain.

(3) Site-ul Oficiului Român pentru Drepturi de Autor listează, în prezent, nu mai puțin de 15 organisme de gestiune colectivă: https://orda.ro/organisme-de-gestiune-colectiva/

(4) https://www.imagerights.com/

(5) https://nbatopshot.com/; se poate susține însă că selecția scenelor, a meciurilor, aranjarea sau criteriile de căutare în baza de date ar putea îndeplini condiția originalității astfel încât clipurile respective să poată fi protejate; este însă o chestiune de fapt ce trebuie soluționată de la caz la caz.

Un articol semnat de Dragoș Bogdan, Senior Partner – dbogdan@stoica-asociatii.ro și Mihai Stănescu, Managing Associate – mstanescu@stoica-asociatii.ro – STOICA & Asociații