Sari direct la conținut

BNR a majorat dobanda de politica monetara cu 0,25%, pana la 10%

HotNews.ro

Banca Nationala a Romaniei a majorat, in sedinta de politica monetara de joi, pentru a sasea oara consecutiv in ultimele noua luni, dobanda de politica monetara, cu 0,25% , pana la 10%. Dobanda cheie a ajuns, astfel, la cel mai ridicat nivel din august 2005 pana in prezent. Decizia BNR a fost anticipata de analistii financiari, avand in vedere accentuarea inflatiei in iulie ca urmare a cresterii preturilor la energie, gaze si tutun.

Dobanda cheie a crescut de la 7%, in octombrie 2007, la 10%.

BNR a hotarat, totodata, sa mentina nivelul actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta ale institutiilor de credit. Rezervele minime obligatorii sunt de 20% din pasivele in lei si de 40% din cele in valuta. Bancile trebuie sa constituie aceste rezerve pana pe data de 23 a fiecarei luni.

„Consiliul de administratie al BNR va monitoriza cu vigilenta evolutiile indicatorilor macroeconomici, fiind gata sa utilizeze intregul set de instrumente de care dispune banca centrala pentru a contracara presiunile inflationiste si a asigura reluarea procesului de dezinflatie intr-un ritm compatibil cu atingerea in mod sustenabil a tintelor de inflatie anuntate pe termen mediu”, se arata intr-un comunicat al BNR.

Rata dobanzii de politica monetara este plafonul ratelor dobanzilor la care BNR atrage depozite pe termen de o luna de pe piata monetara interbancara. Prin urmare, majorarea dobanzii de politica monetara afecteaza costurile refinantarii de pe piata interbancara. Dobanzile practicate pe piata monetara romaneasca sunt puternic corelate cu rata dobanzii de politica monetara si orice crestere de dobanda va fi simtita si la nivelul dobanzii produselor oferite de bancile comerciale.

Tinta BNR de inflatie pentru 2008 este de 3,8% plus minus un punct procentual, iar pentru 2009 de 3,5% plus minus un punct procentual. BNR a revizuit in usoara crestere prognoza de inflatie pentru 2008, de la 5,9% la 6%, dar a redus estimarea pentru anul viitor de la 3,9% la 3,5%.

UPDATE Analistii economici contactati de Hotnews.ro apreciaza ca nivelul ratei dobanzii de politica monetara de 10% este suficient de ridicat si ca o noua majorare nu va mai avea loc in 2008. Pe de alta parte, analistii considera ca o coborare a dobanzii nu este de asteptat anul acesta. Dobanzile la lei vor continua sa creasca si in lipsa unor majorari ale dobanzii cheie, din cauza concurentei dintre banci si a nevoii de lichiditate.

  • Dobanda cheie a atins nivelul maxim al acestui an
  • O coborare a dobanzii cheie este putin probabila pana la sfarsitul anului
  • BNR ar putea reduce dobanda daca inflatia va scadea puternic
  • Dobazile bancilor comerciale vor continua sa creasca indiferent de deciziile BNR

„Decizia BNR are, in primul rand, un rol de semnal al continuarii eforturilor de reducere a ratei inflatiei. In conditiile in care efectele majorarilor anterioare nu s-au facut simtite integral, nu se poate aprecia acum daca marirea dobanzii pana la 10% era necesara. Daca avem in vedere maximul probabil al inflatiei din luna iulie, cresterea ratei dobanzii la 10% asigura mentinerea unei rate reale pozitive a dobanzii”, a explicat Dan Bucsa, head of Global Markets, Bancpost.

Analistul apreciaza ca nivelul de 10% este suficient de ridicat, iar o noua crestere a ratei dobanzii pe 31 iulie nu ar fi de asteptat. Radu Craciun, director de investitii, Interamerican, considera, la randul sau ca 10% va reprezenta maximul acestui an. „Avand in vedere ca varful inflationist din acest an va fi atins in iulie, dupa care va incepe sa scada, cred ca BNR va fi precauta in a precipita o crestere a leului pentru ca impactul asupra balantei comerciale a fost pozitiv pana in prezent”, a aratat Craciun.

O eventuala coborare a dobanzii in 2008 este putin probabil in opinia analistilor. „Coborarea dobanzii in acest an este improbabila luand in considerare ca ultima sedinta a BNR va avea loc pe 30 octombrie si va fi prea devreme pentru a face o evaluare privind inflatia pe final de an. Mai degraba o coborare va avea loc anul viitor”, a spus directorul de investitii Interamerican.

„O intoarcere a ratei dobanzii pe un trend descrescator este posibila insa probabilitatea asociata unui astfel de scenariu scade constant. Daca totusi va avea loc atunci reducerea va fi simbolica si nu se va intampla mai devreme de 6 luni”, a declarat Florian Libocor, economistul sef al BRD.

In ceea ce priveste ratele dobanzilor la creditele si depozitele in lei, Dan Bucsa considera ca majorarea va continua indiferent de deciziile viitoare ale BNR din cauza concurentei dintre banci pentru atragerea de lichitate. Radu Craciun este de parere ca nevoia de lichiditate determina bancile sa creasca dobanzile, dar considera unele banci au ajuns la limita superioara de plata a dobanzii

„Ratele dobanzilor la creditele in lei acordate agentilor economici au crescut constant incepand cu octombrie 2007. Nu acelasi lucru s-a intamplat cu ratele dobanzilor la creditele acordate populatiei, din cauza concurentei puternice. Pe ansamblul, costul creditelor a crescut din cauza ca bancile au nevoie de lichiditate si sunt dispuse sa plateasca din ce in ce mai mult pentru atragerea disponibilitatilor din economie”, a afirmat analistul Bancpost.

Florian Libocor spune ca efectele acestei decizii asupra conditiilor de creditare vor fi marginale, dar considera ca decizia din 25 septembrie va avea o importanta majora.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro