Sari direct la conținut

​BNR: Deficitul bugetar se datorează, în principal, colectării ineficiente de venituri și numărului ridicat de excepții

HotNews.ro
BNR - Banca Nationala, Foto: Hotnews / Florin Barbuta
BNR - Banca Nationala, Foto: Hotnews / Florin Barbuta

Deficitul bugetar se datorează, în principal, colectării ineficiente de venituri și numărului ridicat de excepții, conform unei prezentări făcute de fostul director al Direcției de Stabilitate Financiară din BNR, Eugen Rădulescu.

„Marea problemă pe care o avem este deficitul bugetar. Am avut o perioadă scurtă 2013-2015 când atinsesem celebrul MTO în așa fel încât să reducem presiunea datoriei publice, dar acest lucru n-a durat foare mult. După 2019, după începerea noului val generat de COVID, dar nu numai, situația s-a deteriorat relativ semnificativ”, a spus el, precizând de la început că acesta este punctul de vedere al BNR.

În 2022, afirmă Rădulescu, am avut o singură țară cu un deficit bugetar mai mare decât România: aceasta a fost Italia în UE.

„Noi avem o pondere a veniturilor bugetare în PIB de 27%, cea mai scăzută din UE, în condițiile în care nivelul mediu este 41%. Asta înseamnă că reducerea cu un punct procentual a deficitului public este cu mult mai dificil de realizat într-o economie precum a României, decât într-o economie în care ponderea veniturilor bugetare e undeva pe la 40-45% din PIB”, a precizat el.

  • „Marja de manevră a autorităților pentru a reduce deficitul bugetar este foarte redusă, având în vedere că persistă un grad foarte ridicat de rigiditate a cheltuielilor”.

Marea speranță, spune el, este absorbția fondurilor PNRR, care este esențială pentru a contrabalansa încetinirea activității economice și a contribui la accelerarea tranziției verzi și a digitalizării economiei. Asta înseamnă să intrăm în rândul lumii, dacă vom fi în stare să tragem fondurile de la PNRR.

„Deficitul de cont curent a continuat să se deterioreze. Este inevitabil asta. Deficitul de cont curent este întotdeauna în oglindă cu cel bugetar. Deficitul bugetar nu poate fi acoperit decât în cazul în care economisirea internă este mai mare decât deficitul bugetar. Nu se întâmplă asta”, a afirmat Rădulescu.

  • „Ca urmare, avem în continuare contul curent ca pondere în PIB la un nivel foarte ridicat, deficitul foarte ridicat, ceea ce obligă mai devreme sau mai târziu la măsuri de corectare.”
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro