Sari direct la conținut

Botaniștii din China au reușit să obțină semințe de la floarea cadavru, aflată pe cale de dispariție

HotNews.ro
Floarea cadavru, numita stiintific „Amorphophallus titanum”, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia
Floarea cadavru, numita stiintific „Amorphophallus titanum”, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Două exemplare de floarea cadavru de la Grădina Botanică Naţională din Beijing au produs seminţe, o premieră înregistrată în China la această specie pe cale de dispariţie, informează miercuri agenţia Xinhua, citată de Agerpres.

Plantele au înflorit în iulie, aceasta fiind prima „înflorire în grup” la specia cultivată în mediu artificial.

Specia, cunoscută oficial sub numele Amorphophallus titanum, este originară din Indonezia.

Ea este denumită floarea cadavru din cauza mirosului său specific care o ajută să atragă polenizatorii. Personalul grădinii botanice a tăiat recent fructele şi a descoperit că în interiorul lor s-au format seminţe.

Această reuşită reflectă nivelul înalt de cultivare şi conservare de la Grădina Botanică Naţională din Beijing şi are o mare importanţă pentru conservarea acestei specii pe cale de dispariţie, notează Xinhua.

Însă botaniștii chinezi nu sunt nicidecum singurii care sunt preocupați de conservarea acestei specii, unul dintre cele mai cunoscute exemplare ale plantei aflându-se în grădina botanică Meise din Belgia, unde atrage anual spectatori la înflorire.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro