Cand ninge in Georgia si Alabama. Lectie de omenie

La sud de linia Mason Dixon [1] ninge foarte rar. Dacă se întâmplă la câţiva ani odată şi de obicei nu mai mult de o dată pe iarnă. Nu cade multă zăpadă şi se topeşte repede. Abia apucă bieţii copii să se joace un pic şi să-şi încerce săniile că gata, s-a și dus. Pentru scurt timp, mai rămâne urma iernii pe pomi şi pe acoperişuri, după care trebuie să aştepţi cel puţin un an, nu rareori mai mulţi, ca să mai vezi podoaba albă.

Nu şi anul acesta. Iarna 2013-2014 va rămâne în memoria americanilor ca una dintre cele mai grele ierni din istoria Statelor Unite. Ca număr de viscole (cincisprezece în Nord-Est şi Midwest) şi cantitate de zăpadă căzută, anul acesta se înscrie pe locul al patrulea din perioada de când se fac măsurători meteorologice (1849). Şi iarna încă nu s-a terminat.

În statele din Sud, pe lângă puţinătatea mijloacelor de dezăpezire, mai există şi o frapantă lipsă de experienţă a șoferilor în conducerea pe timp de iarnă, căreia i se adaugă lipsa de experiență a administrației în iniţierea promptă a acţiunilor de tratare a drumurilor principale şi în organizarea curăţirii străzilor. În plus, mijloacele de transport în comun au capacitate mică şi – cu excepţia metroului – ele sunt primele care, atunci când vine zăpada, ies din funcţie. Anul acesta, în două dintre cele mai mari oraşe din sud, Atlanta, GA (6,2 milioane de locuitori) şi Birmingham, AL (1,2 milioane de locuitori), ziua de marţi 28 ianuarie a fost ziua în care amândouă metropolele au fost paralizate, iar circulaţia rutieră a fost suprimată de la primele ore ale dimineții.

Meteorologii au început să anunţe venirea unei furtuni de zăpadă, aşteptată să înceapă spre sfârşitul după amiezii, dar au subestimat volumul căderilor iniţiale şi au apreciat greșit ora de începere. Prin toate mijloacele de comunicare, oamenii au fost sfătuiţi să plece de la lucru mai devreme, iar părinţii să vină să-şi ia copiii de la şcoli şi grădiniţe. Aşa se face că, exact la prima cădere de zăpadă, drumurile au fost suprasaturate de maşini şi autobuze care au înmuiat stratul superficial de zăpadă. Frigul, care s-a instalat rapid, a îngheţat toate drumurile şi autostrăzile din nordul şi estul Atlantei şi toate drumurile principale din Birmingham. Ele au fost imediat blocate de maşini şi camioane accidentate, incapabile să ruleze, abandonate sau oprite în poziţii care barau traficul. Pe zeci de mile, conducătorii au rămas captivi în mii de autovehicole. Au urmat orele de aşteptare, în care cei mai mulţi, pentru a avea căldură, au ţinut motoarele mergând. Evident, după o vreme benzina s-a terminat şi noi și noi maşini au venit să se adauge celorlalte care blocau deja autostrada. La căderea nopţii, situaţia a devenit dramatică. Traficul a încetat pentru mai bine de douăzeci şi patru de ore. Cei prinși în mașini, sub viscolul persistent, au fost rapid confruntaţi cu frigul, cu lipsa apei şi a alimentelor şi cu absenţa toaletelor. O femeie a născut asistată de cei din jur, apoi a fost cărată pe braţe până la prima ieşire din autostradă, unde o ambulanţă reuşise să ajungă.

Oamenii care locuiau în apropierea autostrăzilor au venit cărând cutii şi sacoşe de biscuiţi, prăjiturele şi sticle de apă, pe care le-au împărţit înzăpeziţilor, iar alţii au stat nemișcați în furtună, cu pancarte improvizate pe care scria câți oameni pot adăposti. Cei care se aflau pe autostradă în dreptul lor, după ce au asigurat cât de cât maşinile părăsite, au plecat cu ei, fericiți că vor avea un pat și o cameră caldă.

Câţiva au avut ideea inteligentă de a folosi mediile de socializare. Pe Facebook şi Tweeter s-au constituit adrese şi oamenii au început să comunice. Primii, dintre sinistraţi, care au cerut ajutor au fost cei cu copii, diabeticii, bolnavii cu epilepsie şi cardiacii. Răspunsul a fost prompt şi au găsit repede gazde binevoitoare. Dintre cei rămaşi acasă, la mari distanţe şi îngroziţi de soarta rudelor lor blocate pe drum, mulţi s-au adresat necunoscuţilor: “Logodnica mea este în Honda roşie cu numărul cutare pe autostrada X, în apropierea ieşirii Y. Implor ajutor”. Telefoanele mobile şi reţelele, altădată folosite pentru un fel de pălăvrăgeală socială, au devenit mijloace de salvare.

Alţi voluntari, care aveau maşini puternice cu tracțiune integrală, au condus pe străzile secundare până la ieşirile de autostradă, apoi şi-au oferit serviciile de a căra pe cei care aveau nevoie de ajutor la gazde voluntare, în magazine de supermarket, în staţii de benzină şi drugstores, unde toţi şi-au petrecut noaptea în condiţii improvizate. Toate aceste magazine şi-au reţinut salariaţii la lucru, pentru a rămâne deschise peste noapte şi le-au asigurat celor sosiți lumină, căldură şi tot ce putea fi folosit pentru un mic comfort.

Primul dintre lanţurile de fast food care a reacţionat a fost Chick–fil-A. Sute de salariaţi au cărat mii de cutii cu sanwich-uri calde şi le-au distribuit conducătorilor captivi. Au urmat alte magazine şi restaurante. Lanţul de supermarket Publix a anunţat prin radio şi TV că magazinele lui rămân deschise 24 de ore, că oricine e binevenit să ia tot ce are nevoie şi că vor ţine casele închise. Ai putea crede că a urmat un val de profitori care au devastat magazinele. Nici vorbă: oamenii au venit, au luat strictul necesar de care aveau nevoie – pâine, lapte, apă, baterii, lanterne şi mezeluri – totul gratuit. Nu a existat nici un caz de vandalizare. La unul dintre restaurantele deschise permanent (Waffle House) a apărut un tip care era colecţionar de încărcătoare de telefoane mobile. El a anunţat pe Tweeter unde poate fi găsit, a adus cu el zeci de modele pentru toate mărcile de telefoane imaginabile, le-a instalat la prizele din restaurant şi a ajutat sute de oameni să-şi reîncarce bateriile.

Când s-a putut deschide o cale de circulaţie, autobuze ale oraşului, precedate de pluguri, au venit la autostrăzi şi au luat oamenii îngheţati pe care i-au dus la hotelurile din apropiere. Acelea erau, bineînțeles, complet ocupate, dar au improvizat dormitoare în sălile de conferinţe şi de recepţii şi pe coridoare.

Profesorii şi educatorii de la şcoli şi grădiniţe au rămas acolo două nopţi la rând, organizând locuri de dormit pentru elevi. Cum nu existau alimente de rezervă, au apelat la cei care locuiau în vecinătate şi aceştia au gătit pentru cât de mulţi elevi au putut, aducând hrana la uşa şcolilor.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro