Care ar putea fi originea misterioaselor fragmente de sticlă din deșertul Atacama
Bucățile misterioase de sticlă torsionată, de culoare verde sau neagră, împrăștiate în deșertul Atacama din Chile ar fi putut proveni dintr-o cometă mare care a explodat în atmosfera Pământului în urmă cu aproximativ 12.000 de ani, potrivit unui nou studiu citat de Live Science.
Explozia antică – care ar fi putut însemna explozii multiple consecutive – ar fi produs vânturi intense la fel de puternice precum tornadele și o căldură ridicată care au ars nisipul deșertului transformându-l în sticlă de silicat sau într-un solid care conține siliciu și oxigen.
Deși cercetătorii au descoperit pentru prima dată aceste depozite de sticlă în urmă cu aproximativ un deceniu, originile lor au rămas un mister.
Bucățile din silicon, unele de culoare verde închis și altele de culoare neagră, se găsesc în zone concentrate pe un coridor de 75 de kilometri în deșertul Atacama, potrivit unui comunicat al Universității Brown. Ele sunt „răsucite și pliate” și au mărimi de la 50 de centimetri în sus – puțin mai mari decât o cutie de pizza.
Cercetătorii care au descoperit pentru prima dată fragmentele de sticlă au emis ipoteza că acestea provin dintr-un asteroid; dar un alt grup a concluzionat ulterior că ele au fost rezultatul unor incendii intense de vegetație. La acea vreme, zona nu era un deșert, avea pământ nisipos, dar și copaci și iarbă, potrivit comunicatului.
Pentru a afla vinovatul, cercetătorii din SUA și Chile au efectuat o analiză chimică a zeci de mostre de sticlă găsite în acel deșert. În interiorul sticlei, cercetătorii au găsit minerale numite zirconiu, dintre care unele s-au descompus în baddeleit (baddeleyit), un mineral rar de oxid de zirconiu, potrivit declarației. Această tranziție de la zircon la baddeleit are loc de obicei la temperaturi mai mari de 1.670 de grade Celsius, mult mai mari decât temperatura pe care ar fi atins-o focurile de iarbă.
Sticla contine minerale ca cele descoperite in comete (foto Brown University)
Cercetătorii au descoperit, de asemenea, minerale în sticlă care au fost găsite anterior doar în meteoriți și alte roci originare din spațiu; unele dintre minerale fiind similare cu mineralele descoperite în mostre de la o cometă numită Wild 2 colectate de misiunea Stardust a NASA.
Mai mult decât atât, formele ciudate, răsucite ale sticlei indică, de asemenea, căldura intensă și vânturile care ar fi produse de o astfel de explozie de cometă. Cercetătorii au ajuns la concluzia că aceste fragmente de sticlă sunt probabil rezultatul exploziei unei comete similare cu Wild 2.
„Este prima dată când avem dovezi clare despre bucăți de sticlă pe Pământ care au fost create de radiația termică de la o rocă care explodează chiar deasupra suprafeței planetei. Pentru a avea un efect atât de dramatic pe o zonă atât de mare, sigur vorbim despre o explozie uriașă”, a spus autorul principal al studiului, Pete Schultz, de la Universitatea Brown.