Cârlogani Olt vara. Comoara agatârșilor, crâmpoșie și vânat de prepelițe. Interviu cu olteanul Păcală

Eugen Istodor

HotNews.ro

„E o secetă de n-ai nici cu ce să plângi”, vorba lui Marin Sorescu. Dar de vara asta, la Cârlogani, un sat din Oltenia, Viorel Păcală are bucuriile lui. Caută comoara agatârșilor, prinde lăcuste pentru partide de pescuit la crap, bea pelin și crâmpoșie. Face baie în Beica. Trage cu pușca, așa de-o plictiseală, după prepelițe rătăcite. Adevărată vacanță la țară!

Intensa vară la țară, în Oltenia, la Cârlogani

Viorel Păcală: Oltenii nu știu altfel, asta se poate observa ușor din tot ce fac, cum iubesc, cum vorbesc, cum beau, cum mănâncă, cum joacă călușul chiar în perioada asta, cum folosesc perfectul simplu, cum glumesc, cum își vând legumele în piață, cum negociază, cum te păcălesc la cântar și te fac din vorbe. Ei fură cu grație și când nu au ce își fură singuri căciula. La Cârlogani, vara, eu caut comori cu un detector de metale. Am o colecție de potcoave de cai morți și alte fierotenii casnice, dar istorice. Dar sper să găsesc comoara agatârșilor, care au locuit și prin Cârlogani, cu ceva mii de ani mai înainte, în Cancea, în fundul Bălșorii, pe Topoloage, undeva pe acolo. Agatârșii erau ospitalieri, creșteau viță de vie și albine, aveau satul Stupina cu istoria lui, unde mai locuiesc câteva bunici. Femeile lor erau frumoase și iubărețe, ca toate oltencele, și se ofereau vizitatorilor, așa am citit.

Pe brazde la Cârlogani, se bea Crâmpoșie și „se combat” șacalii

Pe brazdele de la Cârlogani, vara sunt doar greieri, îi prind pentru tot mai rarele partide de pescuit la crap și când mai fac câte o combatere de vulpi și șacali cu grupa de vânătoare. Brazdele Cârloganilor sunt ideale pentru crâmpoșie și ne putem lăuda cu cramele Cepari care îl produc la o calitate înaltă.

Ce remediu au oltenii împotriva îngrășării?

Oltenii, ca specie umană, nu au tendințe de îngrășare, fiind iuți, au arderile bune și Călușul pe căldură îi menține în formă. „Mâncarea e fudulie, băutura-i temelie”, o strigătură populară. Oltenii mănâncă multe legume și fructe, salata de roșii cu ceapă e nelipsită, lubenițe și pepeni, pâine în țest sau cuptoare improvizate. Și toți au bucătării de vară ca anexă prin curte. Și sunt ciorbari, încep de primăvara, lobodă, ștevie, urzici, acrite cu corcodușe, aguridă sau zeamă de varză și o țin tot așa. Nu le plac mâncărurile grase.

Ce spune pelinul despre olteni? E bun vara?

Că pot înghiți multe lucruri amare. „Pelinul se bea pe inima goală, dimineața o cană.” Au o filosofie, îl folosesc pe post de medicament, e făcut din primii struguri, iar pelinul ca plantă trebuie cules în perioada înfloririi, prin august, uscat la umbră și trebuie să fermenteze odată cu mustul. Rețetele diferă de la producător la producător, au mici secrete nedezvăluite, oltenii sunt și orgolioși. Se bea tot timpul anului, dar e ideal toamna, cu pastramă de oaie.

Se face mămăligă vara?

Mămăliga se face în toate anotimpurile la olteni, are și o verișoară, turta, care apare în preajma Crăciunului, la pomana porcului. Ea însoțește puii pe par, ardeii copți etc. Se mănâncă în combinație cu orice, fierbinte sau rece. Ea reduce insolația și e ușoară ca ploaia de vară, nu prea ține de foame, dar oltenii mănâncă de mai multe ori pe zi și pe noapte.

Unde te scalzi?

Olteanul se scaldă în orice băltoacă, obișnuit de mic cu Beica, un pârâu ce traversează Cârlogani dinspre Șușani, mă adaptez și nu fac mofturi, în lacuri, râuri, oceane, piscine. Am și o diplomă de scafandru sportiv, dată de un prieten instructor din Belgia, care acum e cam departe, locuiește pe un catamaran, prin Antilele Olandeze, pe lângă Curaçao. El m-a inițiat, deși apa din Olt e cam tulbure și plină de tot felul de ierburi. Lumea subacvatică oltenească e încurcată. Mă desfășor mai bine în Marea Neagră, unde fac scufundări în apnee.

Ce bei?

Beau șpriț, din orice soi de vin, prefer crâmpoșia și în special vinurile seci. Eu și pelinul îl beau șpriț, tării câte o palincă, când și când. Și am început să apreciez țuica de tescovină, grappa italienilor, pe care la o vânătoare i-am învățat să o bea și ei fiartă, „grappa calda”. Și mai am o slăbiciune, sucul de roșii, dar nu cel din comerț, cel din cămara prietenilor, din beciuri, beau când se întâmplă să le vizitez, câte 6-7 sticle, iau și la sacoșă, dacă nu găsesc suc de roșii beau și bulion. Nu pot să explic chemarea asta.

Ce mănânci?

Eu am o dietă personală, nu așa elaborată și fluctuantă, sunt hedonist ca la lectură, doar ce-mi place și am apucături. Fac excese culinare în funcție de sezon, cură de leurdă din pădurile Cârloganilor, de corcodușe, de căpșuni, de cireșe, de caise, de lubeniță, de pepeni, de struguri, de praz etc. Fac asta dintotdeauna. Și cele mai bune sunt furate. Pe timpul verii, am o mâncare preferată, „roșii scăzute”, o mănânc caldă și rece la orice oră, înting cu pâine direct în oală de nerăbdare. Desertul suprem e coliva și chiar nu glumesc.

Ce vânezi?

Toamna și iarna vânez fazani, iepuri, mistreți, prin pădurile și văile adânci și mărăcinoase din Cârlogani, căprioare niciodată, rațe și gâște sălbatice pe Olt. Vara doar prepelițe după treieratul grâului pe miriști. Par nemilos, dar dacă m-ai însoți ai vedea că sunt poet și la vânătoare, admir peisaje, fac poze și travaliu fizic de anduranță. Vânătoarea chiar e un sport intens, iar chefurile vânătorești sunt epice, cu povești, dezmățuri culinare la tuci, murături și băutură locală.

Când încep chefurile la Cârlogani?

Chefurile încep în forță toamna, cu pastramă și must care înțeapă la limbă și se continuă viguros pe timpul sezoanelor de vânătoare. Chefurile estivale sunt ca ploile de vară, repezi, scurte, cu șprițuri lungi și pe fugă.

E bună murătura vara?

Oltenii au două feluri de murături: de vară și de iarnă. Cele de vară, în saramură, puse la soare, în borcan. Cei mai buni castraveți murați cu mărar. Sunt complementari șprițului.

Ce spune prepelicara Maia despre vara la țară?

Mai am un singur câine, pe Maia, fiica Matildei, pe care am pierdut-o anul trecut, acum vânează pe Câmpiile Elizee. Sufăr și acum, am iubit-o pătimaș, a fost primul meu câine de vânătoare, cu ea am împărțit toate întâmplările vânătorești și mâncarea din raniță. Era pasională la vânătoare, ca stăpânul, încăpățânată să urmărească vânatul, intra în Olt să aporteze la -15⁰ Celsius, nu renunța niciodată. Câinii mei iubesc vânătoarea mai mult ca mine. Ei mă duc la vânătoare, nu eu pe ei, iar eu merg de dragul lor. Maia e un brac bine construit, zveltă, temperamentală și iscusită, pe scurt e frumoasă… și vedetă pe facebook. Mănâncă hrană uscată, dar o premiez și cu oase crude de vită, conserve, biscuiți și tot ce mănânc eu. E o pofticioasă, mănâncă morcovi, mere, castraveți, varză, lubeniță, înghețată etc. Avem un parteneriat strategic și ne omorâm timpul cu grație.