Sari direct la conținut

Cateva observatii despre o decizie cruciala amanata

HotNews.ro
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews

Decizia Curtii Constitutionale de a amana un verdict in cazul validarii sau invalidarii referendumului pana la data de 12 septembrie este aberanta, de rea credinta si ilogica, nici pe departe fireasca si normala intr-o democratie asa cum o prezinta unii politicieni si analisti. De ce? Deoarece se bazeaza pe o simpla persupunere ca listele n-ar fi in regula. E ca si cum as interveni intr-un proces, acuzand pe cineva de crima cu simpla afirmatie ca a ingropat o mie de morti, sa zicem, pe dealurile Moldovei. Instanta nu-mi cere probe, dovezi, ceva indicii, ci dispune amanarea procesului cu 40 de zile pentru a fi rascolite dealurile in cautarea cadavrelor.

Or, justitia nu lucreaza cu prezumtii, ci cu fapte si probe. In cazul de fata, lucrurile arata si mai prost. Ministerul de interne si-a asumat in doua randuri o cifra in listele electorale: 18.292.514 de persoane, dupa care a pretins, fara sa indice vreo proba, ca nu-si poate asuma cifra. Nu stim de ce nu-si mai asuma azi domnul Ioan Rus cifra pe care a livrat-o in doua randuri ca fiind certa.

Daca ar fi existat indicii credibile, rezonabile, ca avem atat de multe persoane in plus pe listele electorale incat sa schimbe rezulatul referendumului, amanarea dispusa de Curtea Constitutionala ar fi fost ok. Dar, sa mergi pe niste prezumtii in pofida textului de lege e o rusine pentru orice judecator care se respecta.

Ce indicii avem noi in afara de presupunerea lui Crin Antonescu ca listele electorale sunt pline cu cimitire? Pe ce se bazeaza judecatorii cand il cred si dispun o cercetare? De ce nu-si asuma Directia de Evidenta a persoanelor cifra anuntata de doua ori chiar de MAI? Sigur ca Ioan Rus trebuie sa demisioneze pentru balbaiala asta, dar incoerenta sa n-ar fi trebuit sa duca la o amanare a verdictului de validare sau invalidare a referendumului.

Daca mergem atat de usor pe mana unor simple presupuneri, nu vom mai putem tine alegeri niciodata. Va trebui sa tot actualizam liste de la o zi la alta ca nu cumva sa ne trezim cu un val de morti peste noapte. Adica, daca veneau cei de la USL cu vreo 10-15 exemple de liste cu 10% morti sau cu domiciliul (in acte, nu ca plecati) in strainatate, decizia CC se mai justifica. Dar ce facem noi? Blocam tara timp de o luna jumate (timp in care ne ducem cu totii de rapa) inghitind pe nemestecate niste presupuneri aiuritoare.

Ca sa nu mai spunem ca legea referendumului prevede o procedura expresa, cu termene procedurale de rectificare a listelor electorale, cu contestatie la primari apoi actiune la judecatorie. Asta e procedura de „reevaluare” a listelor, o procedura de urgenta, si se face inainte de votare adica, inainte de inceperea jocului, iar nu dupa. Nu s-a facut. Inseamna ca au mizat pe golurile lasate de eventualii morti morti ca sa suplineasca, in mod fraudulos, lipsa.

Si apoi, de ce a fost nevoie de 13 ore pentru a fugi de o decizie? Amanarea s-a decis cu 6 la 3. Si daca au incercat sa se pronunte si asupra validarii si invalidarii si nu s-a putut din cauza ca nu s-a atins cvorumul de doua treimi, adica 6 din 9? Daca prelungirea dezbaterilor se explica prin imposibilitatea adoptarii unei decizii pe validare sau invalidare deoarece cinci judecatori au zis intr-un fel si patru in altul? Cum e posibil sa dai un termen de 40 de zile, aruncand tara in instabilitate si haos, invocand bilete la mare si concediul?

Cat de nesimtit trebuie sa fie un politician care, acum o luna dadea ultimatum judecatorilor curtii sa se pronunte in 24 de ore cu argumentul ca tara arde iar acum, ajuns presedinte interimar, nu-i mai pasa de soarta tarii aflata in buza prapastiei, cu investitori care-si iau lumea in cap si fug cat vad cu ochii?

Si daca pe 12 septembrie, cand vin listele electorale cu noile cifre care nu vor diferi in mod evident prea mult de cele vechi, judecatorii nu vor strange 6 voturi pentru a lua o decizie? Legea nu prevede o iesire din asta? Ce se va intampla? Se va prelungi interimatul? Va fi un al doilea referendum? La cum ii stim, judecatorii Curtii vor fi fericiti sa paseze aceasta decizie Parlamentului, cu argumentul ca ei nu reusesc sa stranga cvorumul.

Iar toate acestea s-au intamplat, asa cum tot spun, din cauza presiunilor uriase la care sunt supusi judecatori Curtii Constitutionale, oricum numiti politic si cu dependente mari fata de binefacatorii care i-au trimis acolo.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro