Sari direct la conținut

Cazul Epstein: Prinţul Andrew spune că nu a fost martor la nicio infracţiune sexuală

HotNews.ro
Ducele de York si Jeffrey Epstein, Foto: Captura YouTube
Ducele de York si Jeffrey Epstein, Foto: Captura YouTube

Prinţul Andrew al Marii Britanii a declarat, sâmbătă, că nu a fost martor la nicio infracţiune sexuală în momentele petrecute împreună cu Jeffrey Epstein şi nici nu a avut vreo suspiciune în ceea ce îl priveşte pe miliardarul american, relatează Mediafax.

Ducele de York s-a aflat în ultima vreme în ochii opiniei publice, după ce s-a descoperit că a fost prieten cu Epstein, care, recent, s-a sinucis în închisoare, în timp ce era anchetat pentru trafic de minori.

Andrew, fiul mijlociu al reginei Elizabeth a II-a, a transmis presei un comunicat în care spune că dorește „să clarifice faptele” din jurul relației sale cu Epstein.

„În niciun moment în timpul limitat petrecut cu el nu am văzut, nu am fost martor, nu am suspectat un comportament de tipul celuia care a condus la arestarea și condamnarea sa”, a declarat prințul.

Presa britanică a publicat o fotografie despre care se spune că îl arată pe prinț făcându-i cu mâna unei femei aflate într-o reședință pe care Epstein o deținea în cartierul Manhattan din New York. Fotografia ar fi fost făcută în 2010 – la doi ani după ce Epstein a pledat vinovat la acuzațiile de solicitare a serviciilor unor prostituate și după ce a fost înregistrat ca infractor sexual, în urma unui proces în statul american Florida.

Potrivit documentelor din instanță, înainte de condamnare, Epstein era apropiat al unor celebrităţi precum Donald Trump, Bill Clinton și prințul Andrew.

În vârstă de 59 de ani, prințul a declarat că a fost „o greșeală și o eroare” faptul că s-a întâlnit cu Epstein în 2010, după ce acesta a pledat vinovat la acuzația că a plătit o minoră pentru relații sexuale.

El a spus că l-a cunoscut pe Epstein în 1999, l-a văzut o dată sau de două ori pe an și a locuit în mai multe dintre proprietățile acestuia.

„Sinuciderea lui are drept consecință multe întrebări fără răspuns și recunosc și simt compasiune pentru oricine a fost afectat și dorește o finalizare”, a mai spus ducele de York.

„Având în vedere ceea ce știm acum, ceea ce am crezut eu despre el nu a fost evident adevărat”, a adăugat prințul.

Comunicatul a fost trasmis la câteva zile după un altul al reprezentanților palatului Buckingham, în care se respingea orice sugestie că prințul ar fi participat la infracțiunile sexuale de care a fost acuzat Epstein.

Potrivit unui articol apărut joi în publicația americană The New Republic, prințul Andrew a fost surprins în timp ce „două tinere rusoaice elegante îi făceau masaj la picioare” în reședința din New York a miliardarului american. Informația apare într-un e-mail trimis în 2013 de celebrul agent literar american John Brockman scriitorului Evgheni Morozov.

Potrivit The Guardian, prințul Andrew l-ar fi cunoscut pe Epstein la sfârșitul anilor 1990, prin intermediul iubitei de la acea vreme a miliardarului, Ghislaine Maxwell, fiica unui mogul media, Robert Maxwell. În 2001, în locuința din Londra a lui Ghislaine Maxwell, prințul Andrew a fost fotografiat îmbrățișând-o pe Virginia Giuffre, pe atunci în vârstă de 17 ani. Potrivit unor documente din instanță, aceasta l-a acuzat ulterior pe Epstein că a obligat-o să întrețină relații sexuale cu prințul, în mai multe rânduri.

Pe 10 august, Jeffrey Epstein, în vârstă de 66 de ani, s-a sinucis în celula sa dintr-o închisoare din New York. Miliardarul american era arestat pentru trafic de minori, în New York și Florida, în perioada 2002 – 2005, fapte pentru care risca o pedeapsă de până la 45 de ani de închisoare. Miliardarul pledase nevinovat.

Cele mai recente acuzații care i se aduceau lui Epstein erau acelea că angajați ai săi și prieteni l-au pus în legătură cu minore, cele mai tinere având 14 ani, iar Epstein a întreținut relații sexuale cu acestea, deși știa că au sub 18 ani. Epstein ar fi plătit tinerele cu bani gheață, pentru „masaje”, dar ulterior le-a agresat sexual sau le-a abuzat. Potrivit procurorilor care se ocupă de acest caz, unele victime au fost apoi oferite de Epstein altor persoane, pentru servicii sexuale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro