Câciu: Nu sunt de acord ca populația să finanțeze producătorii de energie regenerabilă prin schema contractelor pentru diferență
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, nu este de acord ca populația să susțină investitorii din energia regenerabilă prin schema contractelor pentru diferență, întrucât, spune el, este de datoria statului să garanteze realizarea acelor investiții. În replică, reprezentanții furnizorilor și ai producătorilor i-au răspuns că investițiile din energie sunt plătite în final tot de către consumatori.
„Se vorbește de contractele de diferență. Cu tot dragul, cu o singură condiție: să nu fie plătite vreodată de către populație, asta este o opinie personală pe care o să mi-o mențin și după ce nu voi mai fi ministru”, a spus Câciu, în conferința Energy Forum, organizată de DC News.
Garanția de investiții trebuie să existe din partea unui stat, potrivit acestuia.
„Dar nu poporul să suporte investițiile. Investițiile se recuperează de regulă prin preț”, a completat ministrul.
Consumatorul plătește oricum
În replică, Silvia Vlăsceanu, director HENRO, asociația producătorilor de energie, a afirmat: „Chiar și dacă vor fi finanțate din Fondul de Modernizare, tot din banii oamenilor va fi, tot cetățenii vor plăti schema”.
„Poate șochez, dar tot ce se întâmplă în sectorul energetic la final este plătit de consumatori”, a spus și Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor.
Ce sunt contractele pentru diferență și de unde vin banii
Pe scurt, contractele pentru diferență sunt de fapt niște subvenții pe care le dă statul producătorilor din sectorul energiei regenerabile.
Mai exact, este garantat un preț fix. Dacă prețul în piață este mai mic, statul îi plătește producătorului diferența. Dacă este mai mare, investitorul este cel care plătește.
Pentru a-şi îndeplini angajamentele asumate pentru 2030, Guvernul României, prin Ministerul Energiei, implementează o schemă de sprijin de tip Contracte pentru Diferenţă (CfD) cu scopul de a încuraja investiţii prioritare în tehnologii pentru producerea de energie electrica cu emisii reduse de carbon, necesare sectorului energetic românesc, se menţionează într-o notă informativă pentru ofertanţi CfD pentru regenerabile, publicată de Ministerul Energiei și citată de Agerpres.
Obiectivul schemei CfD este de a susţine România în a-şi atinge obiectivele de decarbonizare, păstrându-şi în acelaşi timp securitatea aprovizionării cu energie electrică. Durata sprijinului prin schema CfD va fi de maximum 15 ani de la data începerii plăţii.
Contractele pentru Diferenţă vor fi oferite producătorilor eligibili printr-un proces de licitaţie competitivă, derulat de Transelectrica.
Finanţarea schemei CfD se realizează prin fonduri asigurate de Ministerul Energiei din Fondul pentru Modernizare şi transferate către Fondul de Lichiditate CfD.
OPCOM, în calitate de contraparte CfD, va fi responsabilă de gestionarea plăţilor CfD către şi din Fondul de Lichiditate.
Ministerul Energiei are obligaţia de a se asigura că Fondul de Lichiditate are în permanenţă resursele adecvate.
Fondul de Lichiditate va fi suplimentat printr-o contribuţie CfD care va fi suportată de consumatori.
Sursa foto: Dreamstime