Ce greșim când copilul are nevoie mereu să-i amintim ce are de făcut? 4 strategii pentru părinți

„Ți-ai făcut temele?”, „Ai strâns jucăriile?”, „Ți-ai spălat dinții?” De câte ori puneți aceste întrebări zilnic? Dacă și copiii voștri au nevoie să le amintiți constant de responsabilitățile zilnice și, mai ales, dacă v-ați săturat de asta, iată strategii ce ar putea să vă ajute.

Lipsa motivației are aceleași efecte și la copii ca la adulți

Copiii care manifestă un slab interes în a face lucruri fără a fi împinși de la spate au, cel puțin, o lipsă de motivație. Lipsa motivației ar putea fi cauzată de anxietatea care rezultă din frustrarea și descurajarea de care a avut parte în trecut. „Ce urât ai scris tema asta!” Chiar dacă în calitate de părinte crezi adesea că motivezi copilul, uneori o poți face într-un mod greșit: „Tu de ce nu poți să fii la fel de bun ca Andrei?”, spre exemplu, este o abordare care ar trebui să nu mai fie folosită.

„Semnele ca un copil este afectat sunt vizibile, dacă îți faci timp să-l privești. Spre exemplu, refuză să joace un joc care îi plăcea până acum, spune anumite lucruri despre el – «nu pot face asta, nu mă pricep». În relație cu acțiuni pe care înainte le făcea sau încerca să le facă, observi regresii comportamentale”, explică Ramona Ivan, psihoterapeut de familie și cuplu. Retragerea în sine, lipsa de inițiativă în acțiuni, lipsa de încredere în explorarea lumii, stima de sine scăzută, identificarea cu etichetele negative primite – acestea sunt comportamentele copiilor generate de descurajările părinților, completează psihologul.

Strategii care funcționează

Există modalități care îl pot ajuta pe cel mic să dezvolte o atitudine pozitivă față de responsabilitățile lui; să-l facă curios față de lumea din jur; să învețe să-și asume responsabilitatea și, în cele din urmă, să realizeze singur ceea ce azi îi impui să facă. Motivația propulsează copiii, în egală măsură ca și pe adulți, trezindu-le interesul pentru treburile pe care le au de făcut.

1. Puterea predictibilității

Rutinele, acele activități care se înșiruie într-o ordine bine stabilită, ordine cunoscută și de copil, au impact pozitiv asupra dezvoltării cognitive, sociale și emoționale a copiilor. Un număr tot mai mare de cercetări sugerează că mediile imprevizibile din copilărie pot afecta creierul în curs de dezvoltare și chiar sănătatea mintală ani mai târziu.

Iată o imagine foarte bine explicată de psiholog: copiii nu pot fi părinți pentru ei înșiși și copii în același timp. În lipsa regulilor și a predictibilității programului, se simt neliniștiți, pierduți, ca și cum nu ar avea un reper după care să se ghideze. E ca și cum ne-am imagina un labirint imens (viața de zi cu zi în ochii unui copil), în care lași un copil singur să caute drumul spre ieșire. Va fi speriat, dezorientat și, chiar dacă ar reuși să ajungă la ieșire, va fi extenuat de drum și nu îl va savura, explora, observa, fiind absorbit de emoțiile puternice trăite în încercarea de a supraviețui labirintului. „Rutina are multe efecte pozitive: liniște, încredere, autonomie, dezvoltă abilitați de comunicare, de organizare, face timp în programul zilnic pentru toți membrii familiei”, spune Ramona Ivan.

Rutinele nu se referă numai la evenimentele care au loc înainte de culcare sau după venirea copiilor de la școală. Tot o rutină care vă ajută în construirea unor relații puternici cu cei mici este masa de seară, când toată familia povestește trăirile de peste zi. Sau momentul de dimineață, în care copiii mici au nevoie de consolidarea sentimentelor de iubire înainte de a pleca la școală. Rutina îi ajută să înțeleagă și să-și gestioneze emoțiile atunci când anumite lucruri se vor schimba.

2. Rutina

Peste rutină putem sări, implementând tot o rutină a „săritului peste rutină”. De exemplu: ora de somn este 19:00, exceptând zilele în care avem invitați sau suntem invitați. În aceste cazuri ora este 21:00, de exemplu. Sau: nu mâncam dulce decât 2 porții, exceptând zilele în care dăm petrecere sau suntem invitați la o petrecere, situație în care avem voie să mâncăm 3 porții. Dar stabiliți noile reguli cu copiii. „Excepțiile nu strică regulile, cât timp stabilim ce reprezintă acestea și cum funcționează. Tot comunicarea, ascultarea și adaptarea la diverse situații de viață sunt soluțiile. Rigiditatea nu a fost niciodată o tehnică funcțională în parenting”, spune Ramona Ivan, psihoterapeut de familie și cuplu.

3. Una e să le spui, cu totul alta să le explici

Tu ești adult și știi câte lucruri trebuie să se întâmple într-o zi ca o familie să funcționeze. Spre exemplu, tu gândești toate lucrurile pe care trebuie să le faci dimineața înainte de a trezi copiii, dar și după ce s-au trezit, astfel încât să puteți ieși pe ușă la timp pentru a ajunge la școală. Ei nu văd gândurile tale și, ca urmare, nu știu câte sunt de făcut în fiecare dimineață.

Încropește o listă cu toate acestea și stai de vorbă cu copiii. Explică-le că dacă ei se vor spăla singuri de dinți dimineața, tu ai avea timp să le pregătești micul-dejun de acasă sau pachețelele pentru școală. Fă lista tuturor celor ce sunt de făcut, dar doar pentru o zi. Discută cu ei ce le-ar place să facă singuri în fiecare dimineață. Sau ce ar vrea să învețe să facă. Întrebându-i, le arăți că treburile casnice nu sunt doar sarcini neplăcute care trebuie evitate cât mai mult timp posibil. Iar faptul că e trecut în dreptul unei activități zilnice de pe lista familiei îl va face să înțeleagă că are un rol important în familie, precum toți ceilalți membri ai ei.

Creierul uman se dezvoltă până la 25 de ani, iar zona care are nevoie de toți acești ani pentru dezvoltare este cortexul prefrontal. Localizată în partea din față a capului, zona acesta este implicată în activarea unor factori importanți precum atenția, planificarea, luarea deciziilor, controlul, gândirea logică, dezvoltarea personalității și memoria pe termen scurt. Dar fiecare copil se dezvoltă în stilul lui. Genetica are un rol important, însă și factori externi pot influența acest proces.

Un mediu stimulativ pentru copil poate crește capacitatea lui de a învăța cu 25% sau o poate scădea, în cazul unui mediu mai puțin stimulativ, spune psihologul. „Când primul meu blond s-a născut, am mers la un pediatru foarte cunoscut și bun (era perioada colicilor), și «rețeta» data de el mi s-a imprimat pe creier și îmi vine în minte în multe situații de viață, deși blondul meu va face în curând 10 ani. Doctorul a luat o rețeta și a scris pe ea: «MULTĂ RĂBDARE ȘI MULTĂ IUBIRE»”, își amintește psihologul.

4. Lupta pentru putere

Adulții iau adesea decizii singuri și implică copiii numai după ce le-au luat. Adică le comunică și apoi se așteaptă să fie ascultați, spune Alfie Kohn, autorul cărții „Iubire necondiționată pentru copilul tău”. Celebrul autor nu se întreabă în demersul său editorial „Cum să facem să ne asculte copiii?”, ci pornește de la o altă întrebare – „Ce nevoi au copiii noștri și cum facem să le împlinim?” Psihologul Ramona Ivan atrage atenția asupra folosirii neadecvate a acelui „Trebuie” sau „Pentru că așa spun eu”, des folosit de părinți. „Trebuie”, spune psihologul, este rapid, dar este centrat doar pe rezultat și ignoră orice alte trăiri, dorințe, conștientizări.

„Consecințele lui trebuie” sunt de durată și îți dau acces la întregul proces, la stări, emoții. Este un proces de învățare. Un exemplu: „Trezește-te, TREBUIE să ajungi la școală la 08:00” – spus exact așa – va produce tantrumuri, frustrare, atât la copil, cât și la părinte. Ca să înțeleagă întregul proces, copilul ar trebui lăsat să vadă care sunt consecințele întârzierii la școală – curtea școlii închisă, deranjarea orei deja începute etc – iar părintele ar trebui să rămână calm lângă copil, să-i dea spațiu să decidă singur cum va proceda a doua zi.

„Și NU-ul copiilor este normal. El reprezintă afirmarea identității lui, nu negarea autorității tale. Acest lucru se face tot în zona unor limite de siguranță, unor granițe familiale conturate funcțional și în lipsa unei rigidități care ar împiedica rediscutarea și modificarea acestor limite și regulii constant, în funcție de vârsta copilului”, spune Ramona Ivan.

Este un proces care trebuie mereu refăcut

Dezvoltarea copiilor nu e liniară. La fel ca și noi, adulții, și copiii pot fi dați peste cap de anumite conflicte – cearta cu un prieten, cerințele crescânde de la școală ori o pandemie globală. Veți fi nevoiți să luați o pauză, să îmbrățișați, să ascultați, să înțelegeți. Și apoi să-l ajutați să găsească o cale de a continua. Să stabiliți împreună noi reguli. Dar, rețineți că atunci când lucrurile nu mai funcționează, nu este neapărat o problemă, ci un semnal că lucrurile nu mai pot fi făcute ca până acum. Că ceva trebuie să se schimbe.

Sursa foto: Dreamstime.com