Ce înseamnă de fapt consumul de alcool ocazional și ce ar trebui să punem într-o salată – discuție cu o nutriționistă (VIDEO)
Multă lume declară la medic faptul că au un consum de alcool ocazional, deși poate beau zilnic sau săptămânal. Giselle Nuțu, medic rezident gastroenterolog și expertă în nutriție spune că, pentru ea, ocazional nu este ceva regulat.
„Este ceva care se întâmplă doar în anumite situații. Nu beau la orice nuntă, nu beau la orice petrecere, dar se întâmplă să beau la o masă la restaurant dacă vinul este foarte interesant sau e mai bun”, explică ea, „La Cafea în Studioul Mic” de la HotNews.ro.
Când vine vorba despre mâncare, spune Giselle Nuțu, ideal este să alegem alimentele cât mai puțin procesate și să le gătim noi acasă, să le combinăm astfel încât să iasă o masă completă.
Subiectele despre care am vorbit în studio (și găsiți în VIDEO):
Ce înseamnă a consuma alcool ocazional?
Alcoolul este bun sau rău pentru sănătate?
Scade masa musculară dacă nu consumăm proteine?
Proteina vegană este la fel ca cea animală?
Proteinele vegane versus cele pe bază de zer. Sunt la fel?
8:40 Ce ar trebui să conțină o salată
Este tofu gras?
Ce contează dacă vrei să devii vegan
Este cașcavalul vegan sănătos?
Produsele din făină de greiere pot fi considerate vegane sau vegetariene?
Este scump să fii vegan?
Cum controlăm dependența de zahăr
Smoothie îngrașă?
Cât de sănătos este să consumi popcorn zilnic?
Ce este mai important? Dieta și apoi sportul, ori invers?
Puiul de azi conține, ca pondere, mai puțină proteină și mai multă grăsime decât cel de acum 100 de ani?
Cât de bună este cafeaua?
Ce înseamnă a consuma alcool ocazional?
Ocupându-mă cu sănătatea ficatului și tractului digestiv mă văd nevoită să întreb lucrul ăsta pentru că are o influență foarte mare în bolile de ficat.
Cele mai multe răspunsuri sunt: Ocazional!
Acest ocazional are foarte multe semnificații pentru că fiecare este diferit. Unii zic ocazional, adică la fiecare masă. Pentru alții, ocazional înseamnă în fiecare weekend. În alte cazuri, înseamnă doar la nunți și botezuri.
Pentru mine, ocazional nu este ceva regulat. Este ceva care se întâmplă doar în anumite situații. Nu beau la orice nuntă, nu beau la orice petrecere, dar se întâmplă să beau la o masă la restaurant dacă vinul este foarte interesant sau e mai bun.
Dacă consumi alcool la fiecare final de săptămână este ceva regulat. Nu mai este o ocazie. Prin ocazii înțelegem evenimente care nu se întâmplă des sau regulat. Orice înseamnă exces dăunează. Atâta timp cât avem un echilibru și știm să ne oprim când e cazul, putem să consumăm și alcool.
Ideal este cât mai puțin, cât mai rar, ca să nu ne intre în obișnuință, să nu creeze o dependență. Dacă vedem că este constant sau regulat, trebuie să întrerupem ciclul. Să ne punem întrebarea: De ce e așa?
Alcoolul este bun sau rău pentru sănătate?
Având în vedere că alcoolul se prezintă sub mai multe forme: mai multe concentrații, mai multe formule, dar substanța de bază (alcool) este aceeași, înseamnă că este dăunătoare.
Dacă vorbim de vinul roșu care e popularizat în ultima vreme că ar fi sănătos pentru bolile cardiovasculare, pentru inimă, părerea mea este că nu e sănătos, având în vedere că el conține și o substanță toxică. Nu o putem exclude.
Dacă erau doar beneficiile, puteam spune că e sănătos, dar el are și riscuri. Nu putem spune: Eu beau vin roșu că e sănătos! Ar fi greșit.
Am putea să beneficiem de substanțele din vinul roșu în alte moduri, fără a avea efectele adverse ale alcoolului. Atunci eu zic că nu e sănătos alcoolul, chiar dacă ar avea și efecte benefice, dar cele negative le cotrabalansează pe cele benefice și atunci nu aș recomanda să bem alcool, de exexmplu, pentru sănătatea inimii.
Oricum nu este sănătos, nici pentru inimă, cu atât mai mult pentru restul organelor.
Scade masa musculară dacă nu consumăm proteine?
Nu neapărat. În primul rând trebuie să o întreținem prin efort fizic. Bineînșeles, dacă nu consumăm suficiente proteine, putem ori să pierdem masă musculară, ori să nu o depunem la fel de repede.
Este important să avem un minim de proteine. Nu numai pentru mușchi, dar și pentru restul lucrurilor care intervin în formarea masei musculare. Adică hormoni, diverși neurotransmițători, substanțele chimice care acționează la nivel muscular.
Proteina vegetală este la fel ca cea animală?
Dacă ne referim strict la macronutrientul proteină, izolat, este același lucru, dar proteina nu se regăsește izolat în natură. Carnea, de exemplu, mai are și grăsime. Nu e 100% doar proteină.
Dacă e să ne referim la proteinele vegane versus proteinele de origine animală, există o diferență. Proteinele vegane sunt mai puțin concentrate și au alături de ele niște substanțe care le îngreunează digestia și absorbția.
Atunci nu sunt chiar egale.
Proteinele vegane versus cele pe bază de zer. Sunt la fel?
Cele pe bază de zer au o biodisponibilitate mai mare. Adică se absorb și se metabolizează mai rapid. Cele, un pic mai lent, dar oricum aminoacizii pot fi la fel.
Diferă foarte mult compoziția lor în aminoacizi. Cele pentru sportivi conțin aminoacizii necesari pentru creșterea masei musculare, chiar dacă sunt și vegane.
Ce ar trebui să conțină o salată
Pentru a face o salată completă, este necesar să punem în ea mai mulți nutrienți, ca să fie sățioasă, hrănitoare, și sănătoasă.
Înseamnă să punem legume, salată dar nu e suficient, că nu ne ține de foame. Atunci, bineînțeles, atunci trebuie să adăugăm și alte categorii de alimente. De exemplu, cea mai importantăe proteina. Aici, ca surse vegane, avem mai multe variante, fie că vorbim despre leguminoase sau tofu, ori produse pe bază de soia, fie că vorbim de oleaginoase (adică nuci, semințe) sau legume care conțin mai multe proteine.
O linguriță de fulgi de drojdie este bună?
Da. Este bine ca o salată să fie cât mai completă.
(vezi mai multe despre asta în VIDEO)
Este cașcavalul vegan sănătos?
Cașcavalul vegan este, bineînțeles, un produs procesat. Nu există în forma asta nicăieri în natură. Din motivul ăsta, nu este cel mai sănătos aliment.
Ideal este să mâncăm lucrurile cât mai puțin procesate, naturale, bineînțeles gătite și preparate într-un mod în care să ajute absorbția și digestia dar pe cât posibil să evităm produsele foarte procesate.
Chiar și nutriția vegană poate să fie nesănătoasă dacă alegem produse de genul ăsta.
Dacă alegem să mâncăm cașcaval vegan, burger vegan și tot felul de produse din industrie procesate, pot avea și efecte negative.