Ce se intimpla cu votul din strainatate. Probleme si solutii concrete

În România percep o oarecare resemnare, cel puțin în mediile de presă pe care eu obișnuiesc să le văd zilnic. Deja Tăriceanu face declarații contradictorii și e luat în serios, ca prim-ministru fluctuant cu grație, într-o ilustră tradiție recentă. Tot felul de dezvăluiri, probabil incendiare, dar pentru care nimeni nu are în aceste zile suficientă răbdare, ocupă televiziunile și ziarele. Opinii sofisticate, deducții alambicate se pot vedea la jurnaliștii clasici în viață. Tinerii stîngiști sînt în continuare preocupați de Troică și de capitalismul criminal, căutînd noi posibilități ingenioase de a-și camufla sprijinul iresponsabil acordat celor care vor încerca, previzibil, să termine treaba începută în 1990, lovind definitv tocmai în cei mulți și săraci. În Observator cultural se duce aceeași luptă cu elita și cu greșiții care au votat cu Macovei, mereu cu Băsescu cel aflat în ultimele 5 zile de mandat, ca țintă predilectă… Șerban Foarță, despre care un comentator de aici se întreba cu cine votează, după ce a semnat scrisoarea din 2012 către UE, continuă să publice poezii pline de rafinament în aceeași revistă.

Desigur, resemnarea nu e generală și nici evazionismul anacronic nu e regula, toate manifestațiile anunțate în aceste zile, sprijinul moral acordat românilor din străinătate, emulația din mediile electronice față de vot ca obligație civică, sînt lucruri absolut îmbucurătoare care vin din România și care cască o prăpastie din ce în ce mai mare între presa clasică, ocupată cu tot felul de fantasme și preocupările reale ale românilor activi și informați.

În străinătate, oamenii sînt ocupați în aceste zile cu lucruri concrete, cum ar fi cîți români înghesuiți unii în alții pot încăpea pe bancheta din spate a unei mașini mici. Diaspora, probabil pentru că s-a dezbărat de fatalism și bătutul apei în piuă din motive lesne de înțeles, are o singură grijă: votul de duminică. Cred că n-ar trebui neglijată situația de către autoritățile de la București.

E sîmbătă, 8 noiembrie și înțeleg că dinspre MAE s-a anunțat deja că nu vor fi înființate noi secții de vot. Sper să se răzgîndească pentru că e o mare greșeală.

În Franța sînt doar 9 secții de votare, în Germania, 5, în Anglia, 3. Va ieși urît. Situația e absolut ridicolă, avînd în vedere cîți români sînt în Franța, Germania și Anglia și ce suprafață au aceste țări. Dacă cei de la București cred că va trece și asta, cum trec toate, s-ar putea să se înșele.

La o simplă privire pe Facebook, se poate anticipa rezonabil că vor veni mult mai mulți cetățeni români din diaspora la votul de duminică, 16 noiembrie. Oricum, și în 2009, numărul celor care au votat a fost mai mare în turul doi, acum, cînd lucrurile sînt infinit mai tensionate, s-ar putea ca duminică să fie un moment crucial, cu posibile consecințe, indiferent cine va cîștiga dintre cei doi candidați. Mărirea numărului de ștampile nu ajută decît într-o foarte mică măsură, pentru că, după lege, comisiile vor fi aceleași și numărul membrilor în comisii va fi tot 7. Dacă unul dintre reprezentanții partidelor anunță sîmbătă seara că-l doare măseaua și nu se poate prezenta, el nu poate fi înlocuit cu altcineva și comisia rămîne cu 6 inși. Dacă unul dintre membrii comisiei scrie mai încet, toată treaba se încetinește sensibil. Dacă o ștampilă dispare, din varii motive, se gripează tot procesul și coada de afară crește. Dacă lucrurile merg șnur și toți membrii comisiilor funcționează perfect, fără pauze sau nevoi fiziologice, chiar și în acest caz, cu numărul actual de secții și cu numărul maxim de ștampile și cabine la fiecare dintre ele, un calcul simplu arată că nu se va putea satisface apetitul de vot al românilor din diaspora.

Soluții concrete există, pot fi adoptate în mod legal și încă mai e timp. Mai e timp chiar și pentru de ordonanțe de urgență, dacă va fi cazul, mai ales că există antrenament în acest sens.

1. Înființarea de noi secții de votare în regim de urgență, cel puțin în Franța, Germania și Anglia, există personal MAE în centrală care poate fi deplasat în acest scop, iar locul propriu-zis și cîteodată și logistica pot fi împrumutate prin bunăvoința administrațiilor locale din străinătate.  Cred că gazdele ar face orice numai să evite cozile și altercațiile de duminică, 2 noiembrie.
2. Declarația pe proprie răspundere va fi probabil completată de acasă în cele mai multe cazuri, dar probabil ar fi mai rezonabil să se renunțe la ea, nu contribuie cu absolut nimic la așa-zisa corectitudine a votului, e limpede pentru toată lumea că frauda nu acolo se produce, dacă se produce.
3. Renunțarea la scrierea completă a adresei din buletin pe formulare, e inutil, oricum este trecut CNP, cel mai mult timp se pierde cu scrierea acestei adrese în întregime, înghesuită într-o căsuță meschină. Se poate trece eventual doar orașul, dar e absolut ridicol să scrii numărul, scara blocului și numărul apartamentului, în timp ce afară coada amenință cu revoluția.
4. Prelungirea orarului de vot cel puțin atît cît a fost la referendumul din 2012, adică de la 6.00 la 23.00, și nu de la 7.00 la 21.00. Nu este singura diferență între condițiile de vot de la referendum și cele de la alegerile prezidențiale de acum, numărul de secții de votare în sine a fost mai mare atunci, s-a făcut totul pentru ca prezența la referendum să fie cît mai abundentă. Dacă se va răspunde că intervalul orar 7.00 – 21.00 este cel prevăzut în legea electorală, atunci probabil se poate da o ordonanță de urgență. Dacă s-a putut la referendum, se poate și acum.
5. Toate legile electorale din Europa pe care le-am văzut prevăd că programul de vot se prelungește pînă la ultimul votant doritor să și-l exprime, deci dincolo de ora prevăzută de orarul stabilit. Chiar și dacă s-ar adopta orarul referendumului, deci pînă la 23.00, probabil ar fi necesar să se legifereze în sistem de urgență și prelungirea punctuală a programului, în cazul în care la coadă mai există români cu drept de vot, pînă ce ultimul dintre aceștia și-ar exercita dreptul.

În această stare de surescitare, probabil nimeni nu are chef să se gîndească o clipă la oamenii din comisiile de votare, văzuți ca reprezentanți ai statului care împiedică votul. Nu au nici o vină, unii dintre ei sînt simplii cetățeni, imigranți ca toți ceilalți, trimiși de partide (cîteodată nici măcar nu știu cu exactitate numele partidului care i-a trimis acolo). Alții sînt funcționari ai ambasadelor și consulatelor, lipsiți de orice putere de decizie. Stau pe acele scaune 24 de ore încheiate (cred că în alte țări se lucrează cu schimburi, mă îndoiesc că pe un spaniol l-ar lăsa sindicatul să lucreze 24 de ore neîntrerupt), uneori nu se pot duce nici la baie, mănîncă un senviș în timp ce scriu o adresă din buletin și vor fi singurii care vor înfrunta nemulțumirea votanților frustrați duminică. Nu știu în ce măsură ambasadorii înșiși au un cuvînt de spus, în afara faptului de a fi trimis sau nu cerere de suplimentare a secților către centrala MAE sau de a fi încercat sau nu să sprijine buna desfășurare a votului. Oricum ar fi, nici măcar ambasadorii nu cred că ar trebui demonizați, unii dintre ei chiar au făcut tot ce le-a stat în putință măcar pentru a nu îngreuna lucrurile pentru românii din străinătate. Deciziile importante vin de la București, dar mă tem că în furia previzibilă de duminică, nimeni nu se va mai opri la asemenea amănunte.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro