Sari direct la conținut

Cea mai puternică rachetă NASA ajunge pe rampa de lansare. De ce SLS este atât de controversată

HotNews.ro
Racheta SLS a NASA, Foto: NASA
Racheta SLS a NASA, Foto: NASA

​Racheta SLS a NASA, de 100 de metri înălțime, ajunge foarte curând la o rampă de lansare din Kennedy Space Center, Florida, pentru primele teste statice. Programul are mulți ani de întârziere și este criticat pentru costurile uriașe, estimările fiind că bugetul necesar pentru cinci ani din programul Artemis este de 53 miliarde dolari.

NASA spune că suntem în fața unui moment istoric: sistemul SLS (Space Launch System) a fost scos în premieră din hangar și este dus cu o platformă transportoare gigantică spre o rampă de lansare. Călătoria a început la ora locală 18 și ar trebui să se încheie la ora 5 (11, ora României). Este prima oară când gigantica rachetă poate fi văzută întreagă, pe o rampă de lansare.

Sistemul SLS, construit în principal de Boeing, ar fi trebuit să efectueze în 2017 primul său zbor, dar iată că abia la vară s-ar putea întâmpla asta. SLS este mândria NASA, dar o serie de voci din SUA și-au înăsprit criticile la adresa proiectului, două fiind obiecțiile principale: durează prea mult și costă prea mult.

Spre exemplu, un raport de audit publicat la final de 2021 estima că fiecare dintre primele trei lansări va costa 4,1 miliarde dolari. Mai mult, calculele arătau că bugetul necesar pentru programul Artemis între 2021 și 2025 este de 53 miliarde dolari.

Artemis este programul care-și propune să readucă oameni pe Lună, pentru prima oară din 1972, iar de data aceasta printre cei care vor ajunge acolo se va număra și o femeie, dar și o persoană de culoare.

Misiunea Artemis 1 va consta în trimiterea modulului Orion într-o călătorie în jurul Lunii, fără echipaj uman. Se estimează că la vară se va întâmpla lansarea, deși cei mai optimiști spun că ar putea fi în mai sau iunie. Pesimiștii spun că lansarea va fi spre final de an.

Racheta SLS va permite trimiterea unor sarcini utile cuprinse între 27 și 46 de tone pe orbita lunară, în timp ce racheta Ariane 5 permite trimiterea de sarcini de 5 – 10 tone pe orbita joasă.

Criticii mai spun că este foarte posibil ca noi probleme tehnice să apară, iar termenul realist pentru ca oamenii să ajungă pe Lună ar fi 2026, sau chiar mai târziu. Până acum doi ani se dădea ca aproape sigur termenul 2024.

După ce ajunge la rampă, nu vor urma imediat lucruri spectaculoase. Vor urma teste statice, ceea ce în limbaj de specialitate se numește „wet dress rehearsal”. Practic vor fi umplute rezervoarele cu combustibil și se va face o numărătoare în genul celei dinaintea lansării, dar NU va fi și o lansare. Aceste teste statice ar trebui să fie efectuate pe 3 aprilie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro