Cei mai chinuiti dintre pamanteni (de George Radulescu)

Reparatia morala cuvenita celor care au avut de suferit din cauza propriilor convingeri politice se lasa inca asteptata. In schimb, imaginea lor a fost folosita constant, dupa evenimentele din decembrie 1989, pentru acumularea de capital electoral.

Daca ne gandim bine, castigarea alegerilor de catre CDR, in noiembrie 1996, s-a produs si pe fondul emotional creat prin trecerea la cele vesnice a lui Corneliu Coposu. Seniorul, asa cum il numesc taranistii, a fost prezentat ca un simbol al rezistentei anticomuniste.

„Brandul Coposu” a girat alternanta la putere in Romania postdecembrista. Bineinteles, detractorii sai si-au facut si de aceasta data treaba, in buna traditie damboviteana. Cea mai vehiculata barfa era ca „a dat cu subsemnatul pe la Secu”, turnand pe unul si pe altul.

Pentru multi dintre noi astfel de vorbe nu au contat. Am retinut insa ce le spunea un batran catorva studenti chinuiti de indoieli in privinta verticalitatii intelectualilor trecuti prin temnitele comuniste: „Nu doresc nimanui sa afle cum poate reactiona un om dupa interogatorii interminabile, pedepse corporale, privatiuni si umilinte!”.

Personal, nu mi s-a parut o scuza pentru cei care au semnat „pactul cu diavolul”, ci mai degraba un mod obiectiv de a privi problema.

De-a dreptul degradant insa mi se pare sa profiti de pe urma imaginii fostilor detinuti pentru ca, la scurt timp, sa-i dai uitarii.

Din pacate, asta s?‑a intamplat in politica romaneasca. O situatie tragi-comica este ca liderii partidelor baga in seama mai mult palcuri de pseudorevolutionari, adunati pe la portile diverselor institutii in cautare de facilitati si drep?turi. Schingiuiti prin inchisori, bolnavi si impovarati de ani, fostii detinuti pe nedrept s-au multumit cu putinul care li s-a dat la inceput.

Ei n-au facut galagie, n-au agitat pumnii in aer si nu s-au luat de p?iept cu politicienii. In ceasul al doisprezecelea au capatat o speranta prin proiectul de lege privind persoanele condamnate la inchisoare pe criterii politice sau supuse altor masuri represive. Statul roman are prilejul sa repare o mica parte din ce‑a stricat de-a lungul a mai bine de patru decenii.

Nimeni nu le va mai da inapoi anii pierduti in tinerete si nici familiile ruinate din cauza indelungatei lor absente. Banii platiti de la buget vor mai usura, poate, suferintele si lipsurile unora, dar raul cel mare nu mai poate fi indepartat.

Istoria trebuie sa ne-o asumam cu totii, inclusiv aceia care dau dovada de memorie doar in preajma momentelor electorale.