Sari direct la conținut

Cercetătorii australieni consideră acum ursul koala ca fiind o specie pe cale de dispariție

HotNews.ro
Cercetătorii australieni consideră acum ursul koala ca fiind o specie pe cale de dispariție

Animale sălbatice din Australia, inclusiv ursul koala, au fost incluse pe o listă cu sute de animale şi plante native aflate pe cale de dispariţie, relatează agenția Xinhua, citată de Agerpres.

Lista a fost întocmită în urma unui studiu lansat joi şi publicat în jurnalul ştiinţific Ecology and Evolution, în încercarea de a stimula adoptarea unor măsuri urgente pentru conservarea acestor specii.

Datele colectate de cercetători, conduşi de oamenii de ştiinţă din domeniul mediului de la Universitatea din Queensland (UQ), au fost deja trimise autorităţilor federale şi statale şi grupurilor de conservare, inclusiv Birdlife Australia, World Wide Fund for Nature (WWF) şi Nature Conservancy.

„Aceste informaţii pot îmbunătăţi conservarea unora dintre cele mai ameninţate plante şi animale din Australia, oferind responsabililor din domeniu date mai precise pentru îmbunătăţirea demersurilor”, a declarat Michelle Ward din cadrul UQ, autoare principală a studiului.

Fiecare specie a fost evaluată în funcţie de sfera, severitatea şi urgenţa ameninţării care o vizează, fiind apoi inclusă în categorii cu impact „mare”, „mediu” şi „redus”.

Ursul koala se numără printre cele 456 de animale catalogate drept ameninţate cu dispariţia. Nivelul de pericol cu care se confruntă acest marsupial se află în categoria „medie”, fiind ameninţat de nouă provocări majore, cum ar fi pierderea habitatului, schimbările climatice, incendiile de vegetaţie, prădătorii naturali (dingo şi câini sălbatici), boli şi impactul activităţilor umane.

Ward a declarat pentru Xinhua că o astfel de listă exhaustivă are o importanţă vitală pentru abordarea fiecărei ameninţări în funcţie de gravitatea ei, prevenind în acelaşi timp daunele combinate pe care o varietate de riscuri suprapuse le-ar putea provoca unei specii.

„O altă constatare cheie a fost că speciile nu sunt afectate de o singură ameninţare. De obicei sunt afectate de trei sau patru, uneori de 15 ameninţări diferite”, a explicat ea.

„Australia are una dintre cele mai sumbre rate de extincţie a speciilor din lume, iar noi trebuie să o inversăm”, a spus Ward.

„Având în vedere că cea mai mare ameninţare la adresa biodiversităţii este pierderea habitatului, cred că este esenţial ca guvernul australian să se asigure că habitatul este conservat”, a subliniat cercetătoarea.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro