Sari direct la conținut

Coalitia subterana iese la suprafata: PNL-PC-UDMR contra PD

Cotidianul

O noua alianta se manifesta in Coalitie: PNL, PC si UDMR in opozitie cu PD. Dan Voiculescu joaca rol de avocat al PNL si de inamic al PD si al lui Basescu. Tariceanu si UDMR ridica si ei vocea. De cealalta parte, PD se face ca tace.

Noua Alianta in interiorul Coalitiei a devenit extrem de vocala la sfirsitul saptaminii, dupa votul din Senat impotriva ordonantei DNA si dupa o saptamina in care PD a deschis mai multe fronturi cu partenerii de Coalitie. Unii analisti spun mai ca alianta PNL-PC-UDMR nu este noua, dar ca ea s-a manifestat puternic la provocarea PD.

Partidul presedintelui, cum este perceput PD, le-a impus liberalilor un calendar al fuziunii si a lansat ultimatumuri catre UDMR. Cu „solutia imorala” relatiile pedistilor sint in mod traditional reci. Tensiunile din Coalitie au culminat insa duminica, la Congresul Partidului Conservator. Dan Voiculescu l-a invitat pe seful Guvernului, care i-a trimis un sol liberal.

Voiculescu a vorbit ca un adevarat avocat al liberalului Dinu Patriciu. In schimb, Presedintia nu doar ca n-a fost invitata, insa tinta favorita a lui Voiculescu s-a indreptat catre Traian Basescu si PD.

In replica, PD a facut, aparent, un pas inapoi. Partidul n-a raspuns acuzatiilor lui Voiculescu, motivind, prin Emil Boc, ca nu doreste sa amplifice tensiunile din Coalitie inaintea consultarilor de la Cotroceni. Insa tot PD, prin vocea vicepresedintelui Cezar Preda, a pus in discutie raportul de forte din Coalitie.

Preda a criticat UDMR si PC, pe care nu ii recunoaste drept parteneri egali de guvernare. Boc s-a distantat de Preda, afirmind ca vorbeste in nume personal, insa poate fi si strategia prin care PD lanseaza avertismente partenerilor de Coalitie, evitind conflictele fatise.

La toate acestea, se adauga iesirea premierului Tariceanu, care, ca din senin, desfiinteaza ideea alegerilor anticipate.

Inca un semn ca liderul PNL se teme ca si-ar putea pierde pozitia de sef al Guvernului, iar din temerile sale ar putea rezulta tocmai noua alianta din Coalitie. •

Tariceanu contra fuziune si anticipate

Tariceanu respinge cele doua teme lansate de partenerii sai de Alianta, democratii: fuziunea PNL-PD si alegerile anticipate. Mai mult, premierul se plinge ca ar fi dorit „o remaniere sau restructurare a Guvernului”, care nu s-a putut realiza „din cauza unor ambitii politice”, fara sa precizeze cine l-a obstructionat.

Intr-un interviu dat MEDIAFAX, Tariceanu isi ataca dur partenerii de la PD, fara a-i nominaliza explicit, pentru sustinerea anticipatelor: „Situatia politica normala in Romania, care are un obiectiv atit de important ca aderarea la UE, face, as spune, usor discutabila sau usor penibila punerea acestei probleme (anticipatele – n.r.) intr-o maniera extrem de insistenta.

Dovedeste un singur lucru: ca nu exista responsabilitate politica la cei care clameaza tot timpul necesitatea alegerilor anticipate. Am considerat extrem de inoportune anticipatele si in 2006, si in 2007. Am senzatia ca unele dintre partide, si din cauza dimensiunilor pe care le au, se poarta exact, as cita serialul acela, «Tinar si nelinistit»”.

Tariceanu nu agreeaza nici fuziunea PNL-PD. Chiar insinueaza ca o fortare a fuziunii va duce la ruperea, din PNL, a opozantilor ei: „Cel mai prielnic moment pentru o fuziune, inceputul anului 2005, a fost pierdut.

In PNL sint o serie de voci puternice care ridica obiectiuni si formuleaza cereri care nu mi se par exagerate: PNL sa ramina in Internationala Liberala (…) Presupunind ca PNL ar avea disponibilitatea de a renunta la aceste valori, miine sint convins ca va exista un grup consistent de oameni care au convingeri liberale si care vor forma un astfel de partid”. (Ada Mesesan)

Voiculescu pro PNL si anti-Basescu

• „Prin atitudinea sa evaziva si ipocrita, cum am numit-o, domnul presedinte Basescu lasa in continuare sa pluteasca o confuzie nefericita intre orice grup serios de firme si grupuri de interese mafiote.”

• „Adevarul este simplu – domnului Basescu ii place la nebunie rolul domnului Iliescu, dar pe stil nou. Si de fapt zi de zi asta face, ii preia electoratul, cu fes, acum vrea sa preia si partidul-front, si probabil in curind isi va depasi idolul.”

• „Odata ajuns la putere, PD se comporta mai ceva ca PSD, din vremurile sale bune. Asistam de luni de zile la o operatiune meschina si diabolica a PD de racolare de primari, de consilieri, de parlamentari de la toate partidele. PD devine o culme a traseismului politic.”

• „Profita de degringolada din PSD si din alte partide, salveaza in barca sa parlamentari de unde nimereste – le iarta dosare penale, le promite orice numai sa vina la ei – totul pentru Frontul Salvarii, totul pentru Partidul presedintelui.”

• „Este inadmisibil ca primul contribuabil al tarii la bugetul de stat, ma refer la domnul Dinu Patriciu, sa fie vinat de ani de zile, sa fie ascultat, amenintat, sa fie retinut ca ultimul infractor, fara a fi macar trimis in judecata.”

• „Parchetul Anticoruptie a devenit cel mai ieftin decor de televiziune. Iar oamenii de afaceri sint actori fara voie intr-un circ filmat gratis si aducator de ratinguri pentru unii politicieni.”

• „Traim intr-un stat in care incepe din nou sa ne fie teama unde, cum si cu cine vorbim la telefon. Traim intr-un stat tot mai politienesc.”

Scenarita dinaintea motiunii

Scenariile au invadat scena politica. Primul vizeaza o eventuala debarcare a premierului Tariceanu la motiunea de cenzura a PSD. Urmarile: viitor premier, Gheorghe Flutur, si Mona Musca, noul sef al PNL.

Al doilea scenariu reprezinta contracararea primului: strategii premierului ar fi ajutat evenimentul de joi din Senat, respingerea OUG care crea DNA, pentru a stopa punerea in aplicare a primului scenariu. Ministrul PNL Bogdan Olteanu respinge aceste teorii, desi spune ca a auzit de ele: „Sint aiureli care cred ca vin din PSD”.

Si pedistul Adriean Videanu a dat ieri vina tot pe PSD: „Noi nu avem nici o relatie cu PSD. Motiunea de cenzura nu poate trece”. (A.M.)

„Coalitia nu este noua”

Cristian Pirvulescu, analist politic: „Coalitia nu este noua. Exprimarea existentei acestei coalitii informale poate fi pusa in discutie in contextul in care se lanseaza Legea sigurantei nationale la CSAT. Legea ar slabi foarte mult pozitia primului-ministru si ar intari pozitia presedintelui in zona serviciilor secrete.

Pe de alta parte, ofensiva PD a inceput cu declaratiile lui Boc in ce priveste fuziunea, apoi atacul la UDMR. Conservatorii au luat-o putin inainte, anticipind atacul PD si contraatacind virulent, definind foarte clar raporturile de forte in interiorul Coalitiei. UDMR si PC au fost obligate de PD sa realizeze un front comun cu PNL”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro