Sari direct la conținut

„Conținut absolut inuman”. Meta, dată în judecată de angajații care moderează clipuri video înfiorătoare

HotNews.ro
Logo Meta, Foto: Daniel Constante, Dreamstime.com
Logo Meta, Foto: Daniel Constante, Dreamstime.com

Un job plătit cu până la 2.400 de euro pe lună pentru a viziona clipuri video poate părea foarte atractiv, însă oamenii din Barcelona care au lucrat pentru Meta, care verifică în mod constant conținutul violent de pe platformele de socializare Facebook și Instagram, par să regrete că au ales acest post, notează Euronews. Acum, compania lui Mark Zuckerberg este dată în judecată pentru lucrurile îngrozitoare pe care oamenii sunt nevoiți să le vadă la locul de muncă.

!Atenție urmează detalii cu puternic impact emoțional!

Unul din cinci oameni angajați de Meta pentru a viziona între 300 și 500 de înregistrări video pentru a controla dacă îndeplinesc cerințele platformelor de socializare este în concediu medical din cauza unor traume psihologice suferite după expunerea la conținut.

Ceea ce părea a fi un loc de muncă de vis s-a dovedit a fi un adevărat coșmar pentru cei care s-au angajat la firma contractată de Meta, în Barcelona.

Pentru un salariu ce poate ajunge la 2.400 de euro, candidații trebuiau să cunoască doar limba, iar activitatea lor consta doar în vizionarea clipurilor video urcate de utilizatori pe Facebook și Instagram.

Mai mult de 20% din personalul CCC Barcelona Digital Services, deținut de Telsus, compania pe care Meta a angajat-o pentru verificare, au intrat în concediu medical, după ce au văzut un conținut îngrozitor: sinucideri în direct, crime, violuri sau dezmembrări.

„Într-unul dintre videoclipuri, un tată își arată copilul, care ar fi avut un an. Îi înfige un cuțit în piept, îi smulge inima și o mănâncă”, a declarat pentru Euronews Francesc Feliu, avocatul a mai mult de 10 angajați care au decis să dea în judecată compania.

„În afară de conținutul absolut inuman, există mult zgomot, țipete și sânge”, a adăugat Feliu.

Criticile angajaților

Angajații au criticat condițiile de muncă impuse de companie moderatorilor de conținut, care îi expune la probleme grave de sănătate mintală, cum ar fi tulburarea de stres post-traumatic, tulburarea obsesiv-compulsivă și depresia.

„Vorbim de oameni care erau sănătoși și brusc apar aceste tulburări psihice. Unii dintre acești lucrători au încercat să se sinucidă”, a declarat avocatul.

Primul proces, în 2017

Nu este primul incident în care este implicată Meta. În 2017, Chris Gray, un irlandez acum în vârstă de 50 de ani, care lucra ca moderator de conținut pentru firma ce colabora cu Facebook, a fost prima persoană care a acționat în justiție rețeaua de socializare.

În momentul în care a început să muncească pentru Meta, materialele video reprezentau doar 20% din conținutul pe care trebuia să îl analizeze.

Însă imagini terifiante i-au rămas în minte, cum ar fi cele cu migranți torturați cu tije de metal fierbinți sau câini fierți de vii.

„Nu mi-am dat seama cât de mult m-a afectat. Abia mai târziu mi-am dat seama că eram un dezastru, eram foarte stresat. Nu puteam să dorm și am devenit foarte agresiv. Dacă cineva vorbea vreodată despre munca mea, plângeam după aceea”, a declarat Gray pentru Euronews.

Plângeri pe bandă rulantă

Când și-a dat seama că nu mai poate face față, a încercat să vorbească cu psihologul companiei. „Am completat chestionare în care spuneam că mă simt copleșit la locul de muncă. Dar a durat o veșnicie până am obținut o programare cu cineva”.

La fel ca Gray, alte 35 de persoane au depus plângeri la Înalta Curte irlandeză, unde Meta își are sediul european.

Diane Treanor, avocatul care îl reprezintă pe Gray, spune că are clienți din mai multe țări europene, cum ar fi Polonia, Germania și Irlanda, iar cei mai mulți s-au plâns că nu au avut acces la suport psihologic, la fel ca în cazul angajaților din Barcelona.

Facebook susține că ajută angajații care moderează conținut video

În plus, viitorii angajați nu erau testați în prealabil pentru a vedea dacă aceștia aveau probleme de sănătate mintală anterioare, lucru care i-ar fi putut face nepotriviți pentru un astfel de loc de muncă.

Facebook a declarat pentru Euronews că lucrează cu firma Telsus pentru a rezolva urgent această problemă.

„Luăm în serios sprijinul celor care analizează conținutul și solicităm tuturor companiilor cu care lucrăm să ofere asistență la fața locului 24 de ore din 24, 7 zile din 7, din partea unor specialiști”.

Foștii angajați încă fac tratament

Oamenii povestesc că, deși au trecut cinci ani de când nu mai lucrează ca moderator de conținut, încă se află sub tratament.

„Acest tip de conținut te marchează pe viață. Nu suntem mașini sau computere fără sentimente”, a spus Feliu.

Ambii avocați reclamă politica Meta prin care îi obligă pe angajați să vizioneze întregul videoclip pentru a explica de ce este cenzurat conținutul, iar acest lucru agravează traumele suferite de cei care lucrează pentru companie.

Facebook susține că există „soluții tehnice pentru a limita cât mai mult posibil expunerea la materiale explicite”.

În urmă cu trei ani, directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a spus în timpul unei ședințe că criticile privind condițiile de muncă ale companiei sunt „puțin exagerate”.

„Nu este vorba că majoritatea oamenilor văd lucruri oribile toată ziua. Dar sunt lucruri cu adevărat rele cu care oamenii trebuie să se confrunte și să ne asigurăm că au parte de consilierea potrivită și de spațiul și capacitatea de a lua pauze și de a primi sprijinul de sănătate mintală de care au nevoie este un lucru foarte important”, le-a spus Zuckerberg angajaților.

Dar foștii angajați reclamă că acest lucru nu se întâmplă, de fapt. (sursă foto Dreamstime)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro