Sari direct la conținut

Copilulul de un an si opt luni, care a stat, marti, peste 10 ore intr-un put, a fost detubat si respira singur

HotNews.ro

Copilul de un an si opt luni, care a cazut marti dimineata intr-un put adanc de 16 metri, din curtea casei, unde a stat peste 10 ore, a fost detubat si respira fara ajutorul aparatelor, dar este inca tinut sub o usoara sedare, scrie News.ro.

„Copilul a putut fi detubat si acum respira spontan, dar este tinut inca sub o usoara sedare. Pare ca este prezent, urmareste cu privirea si sa speram ca starea lui se va imbunatatii”, a declarat, joi seara, purtatorul de cuvant al Spitalului „Grigore Alexandrescu din Capitala”, Raluca Alexandru.

Baietelul este spitalizat in sectia de terapie intensiva a Spitalului „Grigore Alexandrescu” din Capitala, unde a fost tinut pe aparate pentru ca plamanul in care sunt germeni sa isi revina sub tratament cu antibiotic.

Purtatorul de cuvant al spitalului afirma ca despre o eventuala ameliorare se va putea vorbi dupa o saptamana de tratament. Medicul mai spunea ca in urmatoarele zile va veni si un neurolog sa il vada pe copil, dar pentru o evaluare neorologica corecta acesta trebuie sa fie treaz, sa respire fara ajutorul aparatelor.

Managerul Spitalului „Grigore Alexandrescu”, Dan Enescu, a declarat, joi, pentru News.ro, ca baietelul este un caz extrem de grav, fara precedent, cu risc de infectie pulmonara, care ar putea cauza decesul, cu afectarea grava a pielii din cauza frigului si a umezelii, pentru ca a stat mai bine de 10 ore cu jumatate de corp in apa.

„Este un caz foarte delicat. Numai Dumnezeu stie cum a stat el acolo. Va dati seama, aproape 11 ore intr-un put ingust, in frig, cu jumatate din corp in apa, inghitind apa despre care nu stim nimic, ma refer la calitatea acesteia. Mi-as dori si eu, din toata inima, sa spun copil salvat, asa cum am spus de zeci de mii de ori in cazul copiilor cu arsuri grave, carora nimeni nu le mai dadea nicio sansa, poate nici chiar stiinta. Noi, doctorii, facem tot ceea ce este necesar intr-un caz fara precedent”, a spus profesorul Dan Enescu.

Medicul a adaugat ca, de multe ori, organismul copiilor a reactionat peste asteptari in situatii grave precum arsurile, dar la copilul scos din put, peste suferinta pulmonara grava, cu risc de infectie masiva, care ar putea cauza decesul, pielea sensibila a micutului a fost afectata grav de frig si umezeala.

Copilul a cazut, marti, in putul din curtea casei din localitatea Balta Sarata, judetul Teleorman si a ramas blocat la aproximativ 16 metri adancime, fiind scos dupa zece ore de catre echipele de interventie. Dupa ce i-au acordat ingrijiri medicale la fata locului, copilul a fost preluat de un elicopter SMURD si transportat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucuresti, unde este internat in sectia de Terapie Intensiva.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro