Csaba Balint, BNR: Cum se compară criza din 2020 cu cea din 2008?

Al doilea trimestru al anului 2020 a fost o perioadă plină de provocări pentru economia românească, caracterizată de scăderi profunde nemaiîntâlnite în ultimii 25 de ani (de când datele trimestriale aferente PIB sunt disponibile). Într-o măsură mai mare sau mai mică, pandemia a afectat toate ramurile economiei, scrie Csaba Balint, membru al Consiliului de Administrație al BNR pe blogul băncii centrale. Însă, spre deosebire de criza din 2008, spune el, datele publicate cu frecvență lunară evidențiază faptul că recuperarea a început mai devreme, încă din luna mai. Iar în luna iunie ritmul revenirii a devenit deosebit de puternic, deschizând calea către o creștere robustă în trimestrul al treilea. Ulterior, ritmul revenirii este preconizat să se încetinească semnificativ.

Punctele pe care le atinge autorul, pe scurt:

• O recesiune cum nu a mai fost

• Profilul crizelor din 2020 și 2008

• Condițiile financiare

• Principalele sectoare ale economiei

• Consum și comerț exterior

• Perspective

În momentul de față, conform scenariului cel mai probabil activitatea economică va reuși să își revină la nivelul pre-criză mult mai repede decât în recesiunile anterioare. Pentru aceasta, însă, este esențială îndeplinirea simultană a mai multor condiții. Procesul de recuperare urmează să ajungă într-o etapă fragilă, și dacă nu acordăm atenția potrivită provocărilor, situația poate redeveni critică într-o fracțiune de secundă. Prin urmare, încă este nevoie de multă muncă și decizii adecvate situației până la recuperarea deplină atât pe plan extern cât și intern.

O recesiune cum nu a mai fost

La mijlocul lunii august, toate îndoielile au dispărut după ce Institutul Național de Statistică a confirmat că, în trimestrul II 2020, economia României a scăzut cu 12,3% (ritm trimestrial) și 10,5% (ritm anual), cu mult peste pierderile înregistrate în recesiunile anterioare. Datele PIB trimestriale sunt disponibile începând din 1995, însă, în acești 25 de ani (care se transpun în cca. 100 de observații trimestriale), asemenea scăderi profunde nu au mai fost înregistrate (Grafic 2). În acest context, cred că putem aplica metafora lebedei negre făcută celebră de profesorul Nassim Nicholas Taleb. Totuși, este de remarcat faptul că, în momentul de față, vorbim de o lebădă foarte diferită comparativ cu cea din 2008.

Pentru a analiza cele mai recente evoluții, am aplicat modelul prezentat într-un articol anterior utilizând informațiile economice publicate pentru lunile mai și iunie, dar și datele revizuite pentru lunile precedente. Desigur, un model nu poate fi niciodată perfect. De exemplu, pentru al doilea trimestru al anului 2020, modelul indică o scădere a PIB de “doar” -11,1% (ritm trimestrial), ușor sub cifrele anunțate de INS (-12,3%). Cu toate acestea, ținând cont de incertitudinile extrem de ridicate asociate estimărilor în timp de criză, cred că rezultatul dat de model surprinde în mod adecvat efectele pandemiei asupra activității economice. Datele recente confirmă faptul că, după o scădere extrem de dură în luna aprilie, recuperarea a început să se contureze deja pe parcursul lunii mai, iar dinamica revenirii a devenit chiar una alertă în ultima lună a trimestrului II. Astfel, forma crizei sugestiv intitulată Marele Blocaj pare să fie foarte diferită față de cea înregistrată în perioada Marii Recesiuni din 2008. Desigur, întrebarea cea mai interesantă este la ce să ne așteptăm în perioada următoare. Voi reveni și la acest subiect în a doua parte a articolului.

Profilul crizelor din 2020 și 2008

Care este natura fundamentală a crizei din 2020 și cum se raportează aceasta la caracteristicile recesiunii din 2008? Evenimentele anului 2008 sunt amintite foarte des ca o lebădă neagră, totuși, Marea Recesiune poate fi clasificată ca una făcând parte din familia crizelor financiare clasice. Atât pe plan intern, cât și în economiile principale ale lumii, cataclismul din 2008 a fost precedat de un boom clasic al creditării, și însoțit de o bulă imobiliară, elementul de noutate constând la acel moment în utilizarea pe scară largă în economiile avansate a unui portofoliu eclectic de instrumente financiare de o complexitate neuzuală. Sectorul privat, în special segmentul gospodăriilor, s-a îndatorat mult peste limitele sustenabilității, în timp ce sectorul financiar a devenit deosebit de expus la șocurile externe din cauza nivelurilor scăzute ale capitalizării și al sporirii apelului la scheme de finanțare pe termen scurt.

În această situație fragilă, o scânteie, și anume căderea băncii de investiții Lehman Brothers, a fost suficientă pentru a răsturna întregul sectorului financiar într-un ritm exploziv, ulterior avalanșa propagându-se asupra sectorului real şi provocând o recesiune economică deosebit de profundă. Astfel, criza a fost extrem de dureroasă, pentru că s-a atins punctul minim al mai multor tipuri de cicluri (precum cel al economiei reale, financiare, imobiliare). În România, situația a fost agravată și de diverse dezechilibre macroeconomice, în special de deficitul de cont curent (cu mult peste 10% din PIB) și de cel bugetar (cca. 5% din PIB).

La sfârșitul anului 2019, puteam vorbi despre multe puncte slabe ale economiei globale (precum slăbirea activității economice sub umbra tensiunilor comerciale, supraevaluarea piețelor financiare sau îngrijorările privind acumularea datoriilor în cazul companiilor), totuși, ar fi fost dificil de identificat un singur factor de risc de anvergura celui al bulei create pe piața imobiliară în intervalul 2007-2008. În perioada premergătoare pandemiei, economia globală nu a fost caracterizată de o supraîncălzire atât de excesivă ca în 2008. În cazul României, în ultimii ani, volumul creditelor a crescut într-un ritm moderat, consecința acestei evoluții fiind și nivelul redus al intermedierii financiare din economia noastră. Deși piața imobiliară a înregistrat un avans, nu puteam vorbi de o bulă generalizată.

Majoritatea gospodăriilor erau mai bine poziționate din punct de vedere financiar, iar sistemul bancar dispunea de o mai bună capacitate de a face față șocurilor externe datorită nivelului ridicat al capitalizării și rezervelor suplimentare pentru acoperirea necesarului de lichiditate. Însă, în ceea ce privește dezechilibrele macroeconomice, disciplina precară în cazul finanțelor publice a rămas o verigă slabă a economiei autohtone (de exemplu, în 2019, deficitul bugetar a înregistrat o valoare de peste 4% din PIB, cea mai ridicată din UE), de asemenea, în comparație cu alte țări din regiunea noastră, deficitul de cont curent a fost relativ ridicat (aproape de pragul de 5%).

Condițiile financiare

În acest context, izbucnirea crizei din 2008 a creat o situație caracterizată de stres financiar extrem de ridicat, ale cărei efecte s-au resimțit pe o perioadă îndelungată atât la nivel global, cât și în cazul României (Grafic 3). Finanțarea deficitul bugetar prin accesarea piețelor a devenit imposibilă, cursul de schimb al monedei naționale a înregistrat o variație de aproape 20% într-o perioadă relativ scurtă, iar piețele bursiere s-au prăbușit. Acum, spre deosebire de 2008, recesiunea a fost cauzată de SARS-COV-2, un dușman invizibil, plasat în afara sferei de acțiune a piețelor financiare. Desigur, deteriorarea bruscă a condițiilor financiare nu a putut fi evitată nici de această dată, însă situația s-a calmat mult mai repede (cel puțin pentru moment). Măsurile adoptate de băncile centrale și ceilalți actori decizionali (atât din străinătate, cât și din plan intern), considerate de magnitudini istorice și, în plus, implementate într-un timp record, au jucat un rol cheie în calmarea piețelor.

De asemenea, reziliența sectorului bancar, ca urmare a eforturilor de consolidare din ultimii ani, a oferit un sprijin important. Diferența dintre morfologia celor două recesiuni este indicată și de faptul că, în câteva luni de la izbucnirea furtunii din 2008, ratele dobânzilor la împrumuturile noi în lei acordate companiilor au crescut cu 500-600 puncte de bază (în medie la 21%). În plus, a fost nevoie de aproximativ un an până când costurile de finanțare au revenit în apropierea nivelurilor înregistrate în perioada pre-criză. În condițiile Marelui Blocaj, comparativ cu nivelul observat în februarie 2020, aceleași rate ale dobânzilor au scăzut cu cca. 160 puncte de bază până la 4,5% în luna iulie. Probabil că acest nivel nu este încă ceea ce mulți dintre noi ne-am dori, însă fără îndoială, evoluția are efecte favorabile privind sprijinirea procesului de recuperare economică.

Principalele sectoare ale economiei

Pentru trimestrul II 2020, Institutul Național de Statistică va publica datele PIB detaliate abia săptămâna viitoare (pe data de 8 septembrie), totuși indicatorii cu o frecvență lunară ne furnizează informații utile, care ne permit să comparăm evoluțiile recente cu cele din criza anterioară. În perioada dezastrului din 2008, probabil industria a fost cel mai de succes sector . Desigur, la începutul crizei, producția industrială a înregistrat un declin semnificativ (să nu uităm că acest sector este foarte ciclic și deosebit de sensibil la reducerea cererii externe), însă recuperarea a debutat relativ rapid. În această evoluție, deschiderea unităților noi de producție a jucat un rol important (ca exemplu, putem să ne gândim la industria auto). Faptul că România a devenit membru al UE tocmai înaintea crizei, a ajutat extrem de mult la procesul de redresare, țara devenind astfel o destinație atractivă pentru investitorii străini datorită diverselor avantaje competitive.

În aceste condiții, scăderea inițială a fost, în mare măsură, recuperată pe un orizont de timp de doar 12 luni. 2020 ne arată o imagine foarte diferită. Dintre principalele ramuri ale economiei (servicii private, industrie și construcții), în cazul industriei putem vedea cel mai drastic declin, marcat în principal de închiderile forțate ale unor unități productive. Ca urmare a procesului de redeschidere al economiei, recuperarea este rapidă, totuși, în luna iunie, volumul producției plasându-se cu aprox. 15% sub nivelul înregistrat în ​​luna februarie 2020. Cu privire la perspectivele industriei, trebuie menționat că viteza și traiectoria redresării cererii externe vor fi absolut cruciale. Pe baza așteptărilor asociate scurtării lanțurilor de producție, putem găsi motive de speranțe pentru investiții de tip greenfield, însă este important de adăugat că incertitudinile sunt deosebit de ridicate, mai ales din cauza infrastructurii în continuare precare și a competitivității care a cunoscut erodări pe parcursul ultimilor ani. Astfel, suntem departe de a fi siguri că sectorul va putea repeta un succes asemănător cu cel din criza anterioară.

Din păcate, nu avem la dispoziție un indicator lunar specific în cazul serviciilor private, care, similar industriei, să acopere în totalitate „volumul” serviciilor prestate de acest sector. Din acest motiv, am folosit un indicator proxy pentru prezentarea principalelor evoluții (Grafic 6). Însă această abordare înseamnă că semnalele furnizate de indicator s-ar putea să aibă o precizie mai redusă. În plus, analiza evoluțiilor din acest sector este complicată și de faptul că actuala criză a afectat ramura serviciilor într-un mod mult mai direct decât orice altă criză din trecut, făcând și mai dificilă previzionarea valorii adăugate brute pe baza indicatorilor cu frecvență lunară (trebuie menționat că, în cazul dinamicii PIB, valoarea adăugată brută este etalonul de referință).

Cu toate acestea, cred că indicatorul proxy, construit prin ponderare, reflectă destul de corect impactul crizei asupra sectorului. În ansamblu, efectele crizei nu au fost la fel de drastice ca în cazul industriei, cu mențiunea că la nivel sub-sectorial pot fi observate tendințe complet diferite (de exemplu, ramura HoReCa a fost caracterizată de un colaps de proporții, în timp ce sectorul IT sau serviciile de curierat au reușit să capitalizeze în perioada pandemiei).

Cele mai recente informații sugerează că, după o scădere profundă în luna aprilie, recuperarea a început să se contureze deja de pe parcursul lunii mai, iar apoi, în luna iunie, redresarea a devenit dinamică, întrucât tot mai multe unități și-au redeschis, complet sau parțial, porțile. În privința perspectivelor, este important de adăugat că magnitudinea reculului înregistrat în luna iunie nu este de așteptat a se mai repeta în perioadele următoare. Totuși, avem șanse ca recuperarea completă a sectorului să fie mai rapidă decât în ciclul post-2008, în principal beneficiind de situația financiară ceva mai echilibrată a gospodăriilor.

De menționat că, în comparație cu sectorul industrial, cel al serviciilor de piață este mai dependent de evoluția cererii interne. În plus, între ramurile serviciilor, găsim și sub-sectoare care pot performa bine chiar și în timpul crizelor (de exemplu segmentul IT, care are o pondere din ce în ce mai importantă în economia noastră). În același timp, rămâne de văzut cum se poate adapta segmentul HoReCa la condițiile noi determinate de coronavirus, un subiect înconjurat de incertitudini ridicate.

În timpul crizei din 2008, piața imobiliară a trecut printr-o recesiune extrem de profundă. Putem declara că acest sector a fost lovit cel mai puternic de furtuna financiară. În perioada pre-criză, sectorul a devenit categoric supraîncălzit. Creșterea excesivă a creditării împreună cu intrările fără precedent de capitaluri din străinătate au contribuit la formarea unei bule imobiliare semnificative. Analizând țările din regiune, puteam constata că România a înregistrat cel mai rapid ritm de creștere a prețurilor. Apoi, pe măsură ce sursele de finanțare din străinătate s-au diminuat apreciabil pe fondul turbulențelor financiare, piața imobiliară s-a prăbușit.

În consecință, sectorul construcțiilor a intrat într-o perioadă deosebit de dureroasă. În momentul de față, spre deosebire de 2008, sectorul construcțiilor poate fi considerat ca o poveste de succes a rezilienței. În ciuda situației epidemice, dinamica volumului lucrărilor de construcții a reușit să rămână pe plus în lunile martie și aprilie, iar abia în perioada mai-iunie, au apărut unele semne de slăbiciune. Pe lângă faptul că dezvoltatorii imobiliari au preferat să continue proiectele în curs de derulare în pofida dificultăților generate de coronavirus, reziliența sectorului se datorează probabil și faptului că piața imobiliară a intrat în noua criză cu o situație ceva mai solidă, beneficiind inclusiv de unele avantaje fiscale deloc de ignorat. Cu toate acestea, cu privire la perspective, avem numeroase semne de întrebări. Din acest motiv, ar fi mult prea devreme să declarăm o victorie.

Cel mai probabil, efectele crizei vor fi resimțite cu o anumită întârziere. De reținut că performanța sectorului este dependentă de evoluția veniturilor și de cea a încrederii în viitor a gospodăriilor. De asemenea, piața este influențată de așteptările antreprenorilor, precum și de accesul la sursele de finanțare, factori care joacă un rol determinant în deciziile de achiziție a locuințelor și, respectiv, asupra celor de investiții. Ținând cont de magnitudinea șocului generat de pandemie, este greu de crezut că dinamica veniturilor salariale și încrederea în viitor a gospodăriilor și antreprenorilor își vor reveni peste noapte la nivelul pre-criză. În același timp, un scenariu similar în severitate cu cel al anului 2008 pare puțin probabil datorită comportamentului mai precaut al agenților economici în perioada pre-pandemie. În plus, fondurile UE (inclusiv programul de redresare Next Generation EU) pot mări șansele de supraviețuire ale companiilor din sectorul construcțiilor. De asemenea, rămâne de văzut, în ce măsură noul program O familie, o casă va putea oferi un sprijin pieței rezidențiale.

Consum și comerț exterior

Pe partea cererii, aș evidenția evoluția consumului și a balanței comerciale. În 2008, cheltuielile de consum ale gospodăriilor au fost susținute de creșterea rapidă a creditelor (ca pondere în PIB, valoarea împrumuturilor acordate populației a crescut de la 4% în 2004 la 18% în 2008). În același timp, după o perioadă de tranziție extrem de dificilă în anii ’90 și la începutul anilor 2000, societatea românească a devenit (mult prea) optimistă pe fondul creșterilor rapide ale salariilor, al accesului mai facil la credite și, cel mai probabil al statutului de nou membru al UE, toate acestea având un rol în configurarea unui sentiment favorabil. Însă, din păcate, ritmul accelerat al consumului și al îndatorării s-a răzbunat ulterior, ducând la un proces dureros de dezintermediere. Mai mult decât atât, necesitatea de a ajusta anumite dezechilibre în alte domenii ale economiei (de exemplu, corecția deficitului bugetar prin reducerea cheltuielilor de personal și majorarea TVA) a amânat redresarea consumului.

Per ansamblu, în ultimii ani, populația a fost mai prudentă, creșterea consumului nefiind însoțită de o îndatorare extrem de rapidă (raportat la PIB, valoarea împrumuturilor a scăzut sub 14% la sfârșitul anului 2019). Desigur, această imagine este nuanțată de faptul că politica fiscală a stimulat în mod continuu consumul prin majorarea salariilor și cheltuielilor sociale, care, până la urmă, au fost finanțate inclusiv prin creșterea gradului de îndatorare a sectorului public.

Cele mai recente date sugerează că, pe de o parte, declinul a fost extrem de profund din cauza măsurilor de distanțare socială în luna aprilie. Pe de altă parte însă, în perioada mai-iunie, recuperarea pare să fi fost deosebit de rapidă. Pe Graficul 9 nu este prezentată, totuși, merită remarcat faptul că, în luna iunie, în comparația cu aceeași perioadă a anului trecut, comerțul cu amănuntul a revenit în teritoriu pozitiv. De asemenea, vânzările auto au înregistrat un recul alert. În spatele scăderii puternice, putem găsi diverși factori care au jucat un rol important în evoluția sectorului. Pe de o parte, avem impactul favorabil al cererii amânate (pent-up demand), acțiunile autorităților care au atenuat, într-o anumită măsură, efectele negative (de exemplu, introducerea șomajului tehnic), precum și caracterul acomodativ al politicii monetare (reduceri succesive ale dobânzii de politică monetară, menținerea stabilității relative a cursului valutar etc.).

Pe de altă parte, analizând factorii fundamentali, merită subliniată situația financiară mai solidă a populației. Cu toate acestea, ar fi prematur să jubilăm, întrucât perspectivele pieței forței de muncă s-au deteriorat, astfel încât dinamica redresării consumului este preconizată să se încetinească în mod semnificativ în perioada următoare. Este de remarcat și faptul că, în comparație cu 2008, revenirea relativ dinamică a consumului se transpune într-o cerere mai ridicată pentru produse și servicii din import. Din păcate, evoluția exporturilor pare să nu fie la fel de favorabilă, astfel deficitul comercial este preconizată să rămână destul de ridicat și în anul 2020

Perspective

În cazul în care, în perioada iulie-august-septembrie, activitatea economică s-ar menține la nivelul estimat pentru luna iunie, în termeni trimestriali, am putea vedea deja o creștere economică deosebit de robustă. Datele publicate pentru primele două luni ale trimestrului III, cum ar fi indicii de încredere economică, precum și indicatorii alternativi cu frecvență ridicată (de exemplu, indicatorii de mobilitate Google) sugerează că economia României a reușit să își consolideze câștigurile obținute în luna iunie, o evoluție categoric încurajatoare. Totuși, este de menționat că așteptările pentru trimestrul III sunt, într-o anumită măsură, umbrite de evoluția posibilă a producției agricole. Tradițional, în trimestrul III, agricultura are un aport ridicat la formarea PIB-ului și pare că performanța sectorului nu va fi una prea favorabilă. Comparativ cu anul trecut, producția de grâu a scăzut cu peste 30%, la doar 3,3 tone la hectar, conform ultimei estimări a Comisiei Europene. Pe ansamblu, în ciuda știrilor sumbre din domeniul agriculturii, o creștere puternică a PIB pare să rămână scenariul cel mai probabil pentru perioada iulie-septembrie.

De fapt, întrebarea principală este ce se va întâmpla după al treilea trimestru și cât timp va dura până când activitatea economică își va reveni la nivelul perioadei pre-criză. Să nu avem iluzii, dinamica alertă a redresării din lunile mai și iunie nu este sustenabilă. Ulterior trimestrului III, ritmul revenirii, în mod firesc, se va încetini considerabil. În această privință, aș dori să subliniez doar câțiva factori. Ca urmare a relaxării măsurilor de distanțare socială, economia a beneficiat de o cerere amânată („pent-up demand”). În timpul stării de urgență, au existat bunuri și servicii pe care nu le-am putut cumpăra din cauza restricțiilor de mobilitate ori datorită temerilor exagerate de îmbolnăvire, însă și pe fondul unor perturbări ale lanțurilor de producție și distribuție.

După redeschiderea economiei și calmarea (fondată sau nefondată) temerilor, populația a încercat să compenseze decalajul de consum, însă este de așteptat ca acest impuls favorabil din partea cererii amânate să se disipeze treptat. De asemenea, în ultima perioadă, numărul infecțiilor noi a înregistrat o recrudescență, atât în România, cât și în străinătate, ceea ce este de natură să slăbească procesul de recuperare. În plus, este preconizat ca în rândul partenerilor noștri comerciali, dinamica redresării să își piardă din ritm, cu repercusiuni nefavorabile asupra economiei autohtone. Mai mult, în absența concretizării unui tratament medical eficient, este greu de imaginat o revenire rapidă a activității economice la nivelul înregistrat anterior pandemiei. În același timp, sectorul public, sectorul companiilor, precum și piața muncii trebuie să treacă prin diverse transformări, iar în unele cazuri, chiar prin ajustări și corecții dureroase, pentru a se putea adapta la noua realitate post-pandemie. Acest lucru, însă, este de așteptat să necesite o perioadă mai lungă de timp.

Experiența ultimelor două decenii și jumătate ne arată că, de obicei, economia românească are nevoie de cca. 5-6 ani pentru a reveni la nivelul PIB pre-criză (Grafic 13). 5-6 ani este o perioadă foarte lungă, mai ales sub presiunea condițiilor nefavorabile ale crizelor. Spre deosebire de cele două recesiuni majore anterioare, de această dată consensul pieței (media opiniilor analiștilor intervievați de Reuters și Consensus Economics) prevede că doi ani ar fi suficienți pentru ca economia românească să recupereze pierderile suferite în trimestrul II 2020. Astfel, pe parcursul anului 2022 teoretic am reuși să revenim la PIB-ul înregistrat anterior crizei pandemică. Cu alte cuvinte, experiența deceniilor trecute de 5-6 ani stă față în față cu așteptarea de cca. 2 ani a profesioniștilor în contextul actualei crize. Personal, în continuare tind să cred că așteptările analiștilor sunt mai aproape de adevăr, în principiu datorită caracteristicilor unice ale crizei și măsurilor economice externe și interne, considerate a avea o magnitudine istorică.

Nu sunt un adept al abecedarului crizelor, totuși, dacă este necesar să dau o formă traiectoriei redresării, aș opta pentru varianta care este între „V” și „L”, unde revenirea economiei urmărește o înviorare rapidă în faza inițială, iar ulterior se aplatizează treptat, marcând și posibile scăderi tranzitorii înainte să atingă nivelul înregistrat pre-criză. În acest sens, cred că scenariul prezentat în Raportul asupra inflației – august 2020 este o referință foarte utilă (Grafic 14). Este de menționat că cifrele prezentate în raport se referă la decalajul de producție (gap-ul PIB) și nu la nivelul propriu-zis al PIB-ului real (raportul urmărește evoluțiile economice din perspectiva dinamicii inflației, astfel decalajul este mult mai important decât nivelul PIB), însă, această diferență în interpretarea datelor nu schimbă validitatea traiectoriei de revenire.

Acest profil al recuperării economice este scenariul cel mai probabil în opinia mea, și îl putem numi scenariu de bază sau V1, însă este condiționat de un set de factori. În primul rând, se presupune că vom reuși să gestionăm situația epidemică (prin depistarea persoanelor infectate, izolare locală etc.), atât pe plan intern, cât și la nivel global, fără a fi necesară reapelarea la măsuri de închidere generalizată ale economiilor. O altă condiție este ca principalele economii ale lumii să beneficieze de o recuperare în linie cu așteptările indicate de majoritatea analiștilor profesioniști.

Să nu avem iluzii, dacă economia globală nu va reuși să-și revină, nici noi nu vom avea prea multe șanse să ieșim din situația dificilă cauzată de pandemie. Însă chiar dacă condițiile de mai sus sunt îndeplinite, revenirea totuși mai poate fi anulată prin măsuri care subminează în mod semnificativ încrederea investitorilor în economia României. De exemplu, pierderea categoriei ratingului de țară recomandată pentru investiții ar implica costuri imense pentru toate sectoarele economiei.

Numărul și diversitatea condițiilor care sunt necesare pentru recuperarea deplină indică faptul că economia se află în pragul unei etape foarte fragile a procesului de redresare. Dacă nu acordăm atenția cuvenită circumstanțelor care ar putea pune în pericol revenirea, atât progresele obținute până acum, cât și perspectivele viitoare se pot schimba radical într-o fracțiune de secundă. De asemenea, în absența unor abordări adecvate și responsabile în perioada următoare, din partea tuturor actorilor, acumularea extrem de rapidă a datoriilor (o tendință tipică a crizei actuale, mai ales în cazul sectorului public) creează toate premisele unei furtuni din familia crizelor financiare clasice.

Deși sunt sceptic în această privință, totuși nu poate fi exclus în totalitate un scenariu oarecum mai optimist decât cele prezentate mai sus, pe fondul unor utilizări extrem de eficiente a fondurilor UE, soluții medicale integrate și imediat accesibile etc., urmate de o revenire mai rapidă a pieței muncii și a încrederii în economie. Primul pas și cel mai important însă este să limităm riscurile deja cunoscute și să consolidăm, prin măsuri sustenabile, recuperarea care s-a conturat deja.