Sari direct la conținut

Cât a costat schema de plafonare a facturilor la energie / Piața s-a stabilizat, ar trebui primii pași spre liberalizare din acest an, spune vicepreședintele ANRE

HotNews.ro
Gaze naturale, Foto: Nightman1965 | Dreamstime.com
Gaze naturale, Foto: Nightman1965 | Dreamstime.com

Schema de plafonare a facturilor la gaze și electricitate a costat statul român până acum circa 23,5 miliarde de lei, iar, pentru acest an, vor mai fi scoase din bugetul de stat alte 3 miliarde de lei, a afirmat vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie, Gabriel Andronache. El spune că piața s-a echilibrat și ar trebui să înceapă tranzacții pe bursă din a doua parte a acestui an, urmând să se renunțe de tot la schema de plafonare la 1 aprilie 2025.

Încă din toamna anului 2021, când prețurile au început să crească la nivel mondial, facturile la electricitate și gaze plătite de consumatorii români au fost plafonate, iar diferența față de prețul real a fost suportată din bugetul de stat.

Autoritățile au în plan menținerea schemei până în primăvara anului viitor.

Andronache a precizat că aceste cheltuieli ale bugetului de stat au fost acoperite cu bani din impozitarea sectorului energetic.

„S-a găsit un sistem de plafonare a prețului, un sistem care a funcționat, care a devenit model pentru alte state și care, putem să spunem, a dat rezultate și prin prisma costurilor pe care statul a trebuit să le suporte, dar care din nou au fost luate acele sume tot din sistemul energetic, astfel încât ele s-au putut acoperi, e foarte interesant”, a spus oficialul ANRE, în urmă cu câteva zile, într-o conferință organizată de Income Magazine.

El a arătat că, în 2022, suma plătită de la bugetul de stat în contul plafonării a fost de 14,5 miliarde de lei, iar, pentru anul 2023, suma este în jur de 9 miliarde de lei.

Pentru anul 2024, se estimează o difernță de 3 miliarde de lei între prețul real și cel plafonat, care va trebui plătită furnizorilor.

Andronache a arătat că, deja, pe piața gazelor furnizorii nu mai vin cu facturi la decontare, întrucât prețurile au coborât deja sub plafoanele stabilite.

„Ne așteptăm ca anul 2024 – în condițiile în care încă suntem în acest mecanism și chiar și o parte din 2025 – lucrurile să fie echilibrate și deja ne uităm cu atenție la anul 2025, astfel încât în momentul în care vom ieși la 1 aprilie din acest mecanism, lucrurile să fie stabile și să avem o predictibilitate, astfel încât să nu apară disfuncționalități și să nu avem creșteri atât în sectorul de energie electrică cât și în sectorul de gaz naturale”, a mai spus vicepreședintele ANRE.

El a susținut că piața s-a stabilizat și ar trebui să se facă primii pași spre redeschiderea ei încă din acest an.

„Nu ne dorim să mai existe o plafonare (după 1 aprilie 2025 – n.r.). În momentul acestă piață s-a echilibrat, lucrurile sunt stabile și atunci trebuie să mergem din nou într-o piață care să fie deschisă. Ea trebuie să fie previzibilă, astfel încât furnizorii și producătorii să înceapă ușor-ușor, poate din a doua parte a acestui an, să scoată pe bursă cantități de energie, iar furnizorii să înceapă să achiziționeze acele cantități”, a arătat Andronache.

Pe piața de electricitate, în acest moment, clienții casnici cu un consum mic, de până la 100 MWh, plătesc maximum 0,68 lei/kWh. Cei care consumă între 100 și 255 kWh plătesc până în 0,8 kWh, iar cei care depășesc 255 kWh ajung la 1,3 lei pe kWh.

La gaze, plafonul pentru consumatorii casnici este 0,31 lei pe kWh.

Citiți și:

Sursa foto: Dreamstime

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro