Cum au dus britanicii trenul în subteran – Uimitoarea istorie a metroului din Londra

​Acum 160 de ani Londra era de departe cel mai populat oraș din lume și trebuia să se găsească urgent o soluție la aglomerația teribilă. Unii oameni au venit cu idei nebunești, cum ar fi uriașe căi ferate construite pe piloni, dar nici ideea ce a devenit realitate nu a fost simplă: construirea unei rețelele de tuneluri pe unde să circule trenurile pline trase de locomotive cu aburi. Cu probleme și cu controverse prima linie a fost gata, iar succesul a fost atât de mare, încât zeci de ani rețeaua s-a tot extins.

Cel mai mare oraș al lumii era în pragul colapsului

Metroul din Londra are în prezent 270 de stații și se întinde pe 400 de km. Înainte de pandemie îl foloseau zilnic 4 milioane de oameni. Drumul a fost lung însă, iar când s-a lansat prima linie, nu puțini au fost cei care au spus că nu s-ar lăsa purtați de un tren pe sub pământ. Dar în câțiva ani și cei mai sceptici și-au dat seama că metroul este grozav și mai ales util.

Foto HotNews

Puține orașe mari s-au găsit în secolul 19 într-o situație atât de disperată cum era Londra pe la 1860. Populația se triplase într-un secol, bolile făceau ravagii, mizeria era uimitoare și aglomerația, dincolo de orice limite. După 1830 orașul a devenit mai aglomerat datorită trenurilor și zilnic 250.000 de oameni tranzitau gările și 4.000 de minibuse și taxi-uri trase de cai ajungeau la gări.

Cum a evoluat populația Londrei

1670: 500.000 (aprox)

1760. 750.000 (aprox)

1801: 1 milion

1831: 1,72 milioane

1851: 2,28 milioane

1871: 3,9 milioane

1901: 6,22 milioane

Aglomerația avea consecințe dezastruoase și trebuia găsită o soluție. Tuberculoza omora și 20.000 de oameni în cei mai răi ani, iar o epidemie de holeră a luat 18.000 de vieți în 1832. Era nevoie de o soluție de transport și oamenii au venit cu diverse idei năstrușnice, de la trotuare înclinate pe care pietonii să meargă cu un fel de role, până la trenuri care să circule la înălțime, pe căi de rulare susținute de piloni uriași.

S-a decis construirea unui tunel de 6 km de la Paddington (nu departe de Hyde Park) până la Farringdon, cu cinci stații. Charles Pearson este omul fără insistențele căruia metroul londonez nu ar fi fost construit la 1863, ci probabil mai târziu. Pearson și-a prezentat în 1845, printr-un pamflet, primele planuri despre cum ar trebui rezolvată criza aglomerației, iar alții au venit cu idei nebunești, cum ar fi o așa numită ”cale ferată de cristal”, cu un bulevard nou alături, plin cu magazine și case, care apoi să fie acoperit cu o imensă arcadă cu acoperiș de sticlă.

Fusese propusă și o gară uriașă la Farringdon, dar planul a fost respins în 1846. Planul lui Pearson pentru ceea ce avea să se numească Metropolitan Railway a fost aprobat de Parlament în 1853 și Pearson a obținut fonduri și de la investitori din City-ul londonez și de la magnații care construiseră căi ferate în ultimele două decenii. Trenul a ajuns în 1838 la Londra și Euston a fost prima gară a capitalei, în timp ce prima linie ferată adevărată de pasageri a fost deschisă în 1830, între Manchester și Liverpool.

Londra nu este Drumul Taberei, așa că metroul chiar s-a făcut

La prima linie a metroului londonez s-a folosit tehnica așa numită „cut and cover” și practic s-a săpat un șanț uriaș, s-au pus liniile de cale ferată, s-a construit tunelul și apoi s-a astupat până la nivelul original al solului, dar nu peste tot, fiind inițial lăsate și zone libere pentru evacuarea aburului locomotivelor. Marele minus al metodei ea că trebuiau dărâmate multe clădiri, astfel că pentru a fi salvate cât mai multe, prima linie a urmat traseul bulevardelor.

Metroul la 1900 (foto Wikimedia Commons)

Această metodă a ”săpăturii deschise” a fost soluția aleasă pentru acele vremuri când nu se inventaseră mașinile de săpat tunele, iar acel prim tunel era de mică adâncime. 2.000 de oameni au lucrat timp de doi ani la această primă linie. Evident că acest mod de construcție a afectat mult modul în care se circula în oraș.

În plus, au fost dărâmate și cocioabele din câteva cartiere sărace din centru, iar oamenii au fost forțați să se mute spre periferii.

Costul primei linii a fost de un milion de lire (echivalentul a 50 de milioane de lire în banii de astăzi). După Războiul Crimeeii britanicii au construit un uriaș sistem de canalizare sub străzile Londrei, iar experiența câștigată a ajutat enorm la construirea rețelei de metrou. Charles Pearson, omul care a promovat enorm ideea metroului, a murit cu doar puține luni înaintea deschiderii oficiale.

foto: pexels.com

Linia s-a deschis oficial pe 10 ianuarie 1863 și presa vremii s-a întrebat dacă oamenii vor avea curaj să coboare în stațiile luminate slab cu felinare cu gaz și pe peroanele de mici dimensiuni. Nici în trenuri nu era grozav, mirosea a fum și era plin de funingine și, după mai multe controverse, pasagerilor li s-a permis să și fumeze.

Însă oamenii au fost curioși și 30.000 au experimentat trenurile în prima zi. 18 minute dura drumul și trenurile circula la 10 minute în timpul orelor de vârf și la 20 de minute în intervalele cu mai puțini călători.

Metroul a fost un mare succes, dimineață îl foloseau muncitorii din diverse fabrici și puțin mai târziu mergeau cu el chiar și bancherii din City of London (spre finalul dimineții biletul era mai scump). Locomotivelor li s-au montat condensatoare speciale, pentru a fi mai puțin fum, dar problema ventilației a fost rezolvată abia după 1890 când au început să fie introduse trenurile electrice.

9,5 milioane de oameni au folosit metroul în primul an și succesul a fost enorm, astfel că rețeaua s-a tot extins și în câțiva ani s-a ajuns la 90 de milioane. În al doilea an numărul de călători ajunsese la 12 milioane, acum este pe la 1,4 miliarde, cu 40% mai mare decât cu 15 ani în urmă.

După 1880 tehnologii mai moderne au permis săparea unor tunele mai adânci care nu mai interferau cu fundațiile clădirilor și cu rețelele de utilități, iar 1890 rămâne un an esențial pentru istoria metroului, fiindcă a fost dată în folosința primă linie de adâncime și a fost introdusă tracțiunea electrică.

Știați că – Lucruri interesante despre The London Underground

Cea mai mică distanță între două stații este de numai 260 de metri, iar cea mai mare, de peste 6 km. Viteza medie, incluzând și opririle, este de 35 km/h, iar viteza maximă este de 90 km/h pe cea mai rapidă magistrală.

Foto HotNews

Stația cea mai adâncă este la 54 de metri sub nivelul solului, iar cea mai lungă călătorie fără a fi nevoie să schimbi este pe linia Centrală, de la West Ruislip la Epping, 55 km,

Stația cu cele mai multe peroane este Baker Street, cu zece, iar Waterloo este stația cu cele mai multe scări rulante (23). Metroul iese în multe locuri la suprafață, iar cel mai înalt punct este pe un viaduct pe linia Nordică (18 metri). Prima scară rulantă a fost instalată în 1911.

1908 este una an important: a apărut pentru prima oară în stații numele Underground, a apărut și simbolul rotunjit și au fost introduse și automate electrice de vânzare a biletelor.

Foto publicdomainpictures.net

Primul accident grav a fost în 1938 când două trenuri s-au ciocnit și 12 oameni au fost răniți. Cel mai grav accident a fost la stația Moorgate, în februarie 1975, când un tren s-a izbit de un zid și 42 de oameni au murit, concluzia fiind că mecanicul nu a frânat.

În 1933 a apărut prima oară modelul de hartă care a devenit celebru peste tot în lume. Harry Beck, un proiectant de rețele electrice, a avut ideea de a face o hartă mult mai simplu de citit, hartă care inițial a fost respinsă de șefii săi, dar s-a dovedit a fi un uriaș succes la public. El a redus harta întinsă și greoaie a metroului la strictul esențial: o digramă simplu de citit cu linii colorate care se întâlnesc și se întretaie.

Metroul în 1977 (foto London Transport Scrapbook for 1977)

Nu se mai fumează în metrou din 1987, după ce un incendiu la King’s Cross a dus la moartea a 31 de oameni.

La final de 1977 linia Piccadilly este extinsă până la aeroportul Heathrow, Londra devenind prima mare capitală europeană care duce metroul la aeroport

Foto London Transport Scrapbook for 1977

Între 1940 și 1945 peroanele multor stații au fost folosite pe post de adăposturi împotriva bombardamentelor și o parte dintre comorile din British Museum au fost depozitate în tunelele de metrou. La un moment dat, în 1940, peste 170.000 de oameni dormeau în stațiile de metrou, iar unele se mutaseră și birouri guvernamentale.

Într-una dintre cele mai aglomerate zle din istoria metroului, în timpul JO de Vară din 2012, au fost făcute peste 4 milioane de călătorii.

Celebrul Oyster Card a fost creat în 2003.

Din iunie 2008 a fost interzis consumul de alcool în metrou

Foto HotNews

Următorul sistem de metrou a fost gata peste 33 de ani, în 1896, în Budapesta (o linie de 4 km), iar în 1900 a fost gata o linie de 10 km la Paris, Primul metrou de pe teritoriul SUA a fost deschis la Boston în 1897, iar prima linie de la New York a fost deschisă în 1904.

Aproximativ 200 de orașe au în prezent sistem de metrou, printre cele mai noi deschise fiind cel din Doha (Qatar). Mumbai, unul dintre cele mai mari orașe din lume, are prima linie de metrou abia din 2014. În ultimii ani mai ales orașele din China au deschis sisteme de metrou, viteza de construcție fiind uimitoare acolo.

Metroul din New York are cele mai multe stații, 424, urmat de cel din Shanghai, cu 345. Seul, Beijing și Paris completează top 5. Cele mai lungi rețele sunt la Beijing (690 km), Shanghai, Guangzhou, Moscova și Londra.

Grupul Grampet nu a avut influență asupra conținutului acestui material sau în alegerea subiectului.