Cum explică Tanczos Barna, ministrul Finanţelor, menținerea privilegiilor pentru cei 300 de speciali din Justiție
Diurna de care magistraţii vor beneficia în continuare a fost menţinută ca „excepţie” după ce ministerul de resort a solicitat acest lucru și a motivat că dacă aceasta este redusă atunci există riscul perturbării activităţii în instanţele de judecată, a declarat vineri după-amiază ministrul Finanţelor Publice, Tánczos Barna.
Oficialul guvernamental a afirmat, despre menţinerea diurnei de 2% care poate creşte considerabil veniturile unui magistrat, că „este o excepţie cerută de Ministerul Justiţiei”.
„Diurna de 2% a fost tăiată şi la parlamentari, diurna a revenit, în toate sectoarele, la acel standard care se aplică în tot sistemul bugetar, cu excepţia a 300 de persoane din sistemul Ministerului Justiţiei. A fost solicitată din Ministerul Justiţiei pentru a nu perturba activitatea în instanţe”, a explicat ministrul de Finanțe, la Antena 3, potrivit News.ro.
Conform legii, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, care sunt detaşaţi sau delegaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toată durata delegării sau detaşării, de diurnă în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară.
Calculele arată că prin acordarea acestei diurne venitul unui magistrat care lucrează în altă localitate decât cea de domiciliu poate creşte şi cu 2000 de euro.
Recentele modificări legislative nu reduc acest drept, măsuri de reducere a diurnei fiind aplicate, în schimb, altor categorii profesionale.
Luni, după ședința de guvern, Tánczos Barna a anunțat că magistrații detașați vor continua să primească diurnă specială, numărul beneficiarilor fiind limitat la 300 de persoane. Este vorba de judecători și procurori detașați în interes de serviciu în alte localități decât cele de domiciliu.
Magistrații din vârful justiției câștigă și peste 30.000 de euro pe an ca diurnă, arată o investigație Rise Project. Printre cele mai mari diurne sunt încasate de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii, ale căror salarii anuale depășesc 500.000 de lei.
Proiectul inițial al „ordonanței trenuleț”, prevedea mai multe măsuri de reducere a privilegiilor personalului din sistemul judiciar. În documentul inițial, pregătit de Guvern, se prevedea că diurnele de delegare și detașare ale judecătorilor, procurorilor, grefierilor, magistraților-asistenți și ale personalului din justiție care își desfășoară activitatea în alta localitate se vor plăti în baza unei hotărâri de guvern din 2016. Aceasta prevede o diurnă de 23 de lei pe zi.
Modificarea a stârnit nervozitate în rândul personalului din justiție. Pe fondul presiunilor, prevederea a fost scoasă din forma finală a ordonanței.
„Diurna specială pentru magistrați este limitată la un număr de 300 persoane care asigură buna funcționare la nivel national și această modificare a fost introdusă în ordonanță. Parlamentarii și-au pierdut această diurnă”, a precizat ministrul Finantelor, la finalul ședinței de guvern de luni.
Întrebat câți magistrați beneficiau până în acest moment de diurnă, Barna a răspuns: „Am cerut de la Ministerul Justiției o limitare a acordării acestui drept. Am primit această estimare de limitare până la 300 de persoane. Sunt deja detașați”.
Diurna reprezintă 2% pe zi din îndemnizația brută a celui care o încasează se acordă judecătorilor și procurorilor detașați la instituții în afara localităților de domiciliu. Cele mai mari diurne sunt încasate, automat, de magistrații cu cele mai mari venituri. Casta magistraților de la Consiliul Superior al Magistraturii este una privilegiată. Veniturile acestora, potrivit declarațiilor de avere, depășesc 500.000 de lei pe an. Însă, în multe cazuri, acestor sume li se adaugă alți bani câștigați prin hotărâri judecătorești.
Rise Project a publicat recent o investigație despre raiul diurnei din magistratura română. Zeci de mii de euro au câștigat ca diurnă judecătorii și procurorii detașați de-a lungul anilor. Spre exemplu, judecătoarea pensionară Gabriela Baltag, membră a CSM între 2017 și 2022 a încasat, în această calitate, diurne în valoare de 180.000 de euro. Soțul acesteia, magistratul Vasile Baltag, detașat în funcția de inspector judiciar între anii 2019-2021, a câștigat 82.000 de euro din diurne, arată investigația Rise Project.