Sari direct la conținut

Cum ii recupereaza PDL la varful partidului pe cercetatii penal

HotNews.ro
Gheorghe Falca, Bogdan Cantaragiu, Mircia Gutau si Antonie Solomon, Foto: Colaj foto
Gheorghe Falca, Bogdan Cantaragiu, Mircia Gutau si Antonie Solomon, Foto: Colaj foto

PDL a intrat in perioada alegerilor la nivelul organizatiilor din tara si din Capitala, iar printre primii castigatori apar nume controversate care au declansat reactii puternice in partid. Antonie Solomon, primarul suspendat al Craiovei a fost reales in functia de presedinte al organizatiei din oras, starnind o reactie vehementa din partea democrat-liberalului Cristian Preda: „Mi-e rusine ca sunt in PDL!”. La Sectorul 1 din Capitala, in functia de presedinte a fost ales Bogdan Cantaragiu, un nume care apare ca invinuit in dosarul penal intentat deputatului Dan Pasat, in timp ce saptamana trecuta Elena Udrea vorbea de candidatura la sefia partidului a lui Gh. Falca, un alt nume implicat intr-un dosar penal. Th. Stolojan a declarat ca il sustine, in timp ce Monica Macovei a declarat ca la sefia partidului, nu vede „pe unul care are un dosar penal”.

Primarul suspendat – ales presedinte al PDL Craiova

Primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, a fost reales, vineri seara, presedinte al PDL Craiova, in cadrul conferintei de alegeri a organizatiei, cu o majoritate de voturi de 352 pentru si 10 voturi impotriva. Antonie Solomon nu a avut contracandidat la functia de presedinte al PDL Craiova. Pe Solomon l-a spijinit senatorul Radu Berceanu, presedintele PDL Dolj, care a declarat ca primarul se bucura de popularitate in Craiova si obtine voturi multe de fiecare data cand candideaza, pentru ca a reusit sa faca multe pentru oras cu un buget mult mai mic decat al altor municipii de aceeasi marime Craiovei.

Intrebat daca il va sustine pe Antonie Solomon pentru a candida la un nou mandat de primar, Radu Berceanu a spus, citat de Agerpres: „Bineinteles! Cred ca nu am avut niciun moment in care sa spun sau sa dau de inteles altceva decat ca il sustin pe domnul primar Solomon. Il sustin cu toata taria pe domnul primar pentru a-si duce la bun sfarsit mandatul si, bineinteles, sa fie candidatul nostru pentru alegerile locale din 2012 la Primaria Craiova„.

Despre propunerea unor membri PDL ca toti cei care au dosare penale sa fie suspendati din partid, Radu Berceanu a spus ca Monica Macovei si altii au supus dezbaterii aceste idei, dar nu au fost adoptate in statutul partidului „pentru ca asa toti ar trebui suspendati”. „Doamna Macovei si altii au supus dezbaterii si discutiilor aceste idei care, atat in comisie, cat si in plen, nu au fost acceptate, pentru ca, daca vorbim de cine are dosar penal, uitati-va cate dosare penale se fac pe la Parlament. Roberta Anastase are dosar penal ca nu stiu ce a numarat, Sever Voinescu la fel, atunci ii suspendam pe toti. Sau scriem in statut ca sunt suspendati cei care au dosar penal daca da bine sau nu da bine sau daca este sau nu este de acord doamna Monica Macovei sau sunt dintr-o parte sau alta. Nu cred ca se poate treaba asta„, a declarat Berceanu.

Antonie Solomon a afirmat ca in Romania sunt sase milioane de dosare penale, ceea ce inseamna ca „nu exista o familie care sa nu aiba dosar penal (…) Cred in justitia din aceasta tara si cred cu tarie ca se va dovedi clar ca nu am nicio legatura cu acea presupusa fapta de coruptie. Daca se vor gasi vinovatii, in niciun caz nu va fi Solomon”.

Primarul Craiovei a fost arestat preventiv in 3 martie, pentru luare de mita in forma continuata, uz de fals si fals intelectual. El a fost incarcerat la Penitenciarul Colibasi, iar in 7 iulie a fost transferat la Penitenciarul de Maxima Siguranta Galati. Solomon este acuzat ca ar fi primit 50.000 de euro mita de la un actionar al firmei PIC din Pitesti pentru a-i facilita diverse servicii in Craiova. In acelasi dosar sunt cercetati si Cornel Penescu, Dragos George Stancu si Gheorghita Pieca.

Primarul suspendat al Craiovei Antonie Solomon a fost eliberat din arest in 8 septembrie, prin decizia Curtii de Apel Galati, insa judecatorii galateni i-au interzis, printre altele, sa exercite functia de primar si sa paraseasca Municipiul Craiova.

Euro-deputatul democrat-liberal Cristian Preda a atacat, duminica, alegerea lui Solomon la sefia filialei din Craiova:Va spun sincer ca nu ma identific in nici un fel cu un asemenea tip de biografie si cu un asemenea tip de prezenta politica. Mi-e rusine ca sunt in PDL, auzind ca acest partid aplauda pe cineva care este trimis in judecata„, a spus Preda, la Europa FM, cerand conducerii partidului sa reactioneze la declaratiile lui Solomon conform caruia: „in fiecare familie de romani zace un dosar penal”.

Vicepresedintele PDL Cristian Boureanu a declarat luni, dupa sedinta conducerii partidului, ca realegerea lui Antonie Solomon in functia de lider al filialei Craiova a fost strict decizia celor din organizatie, adaugand ca, in „cercurile intelectuale” de la Bucuresti, sunt mentalitati diferite fata de ale membrilor de la baza partidului, potrivit Agerpres.

Bogdan Cantaragiu, un alt „penal”, ales la PDL Sector 1

La alegerile din 2008, Bogdan Cantaragiu a fost ales deputat in colegiul dambovitean Titu, unde a obtinut cel mai mare procent pe tara intre alesii democrat-liberali. Imediat dupa alegerile din 2008, Cantaragiu a fost „detasat” de partid la Giurgiu, in functia de presedinte interimar, pentru a intari organizatia PDL intr-un judet condus de PNL. Alegerile pentru europarlamentare i-au dat presedintelui interimar posibilitatea de a demonstra partidului ca alegerea sa a fost una oportuna. Si a reusit, castigand pentru PDL alegerile europarlamentare in judetul Giurgiu.

La alegerile interne din partid a pierdut, la mustata, presedintia in favoarea lui Marin Anton, un democrat-liberal, fost pnl-ist. La scurt timp dupa, in presa au aparut informatii cum ca Bogdan Cantaragiu si-ar fi dat demisia din Partidul Democrat Liberal, insa la finalul lunii octombrie Bogdan Cantaragiu a fost numit (fiind singurul candidat) presedinte al organizatiei PDL Sector 1. Tot in presa apare ca, pentru a ajunge in functia de presedinte al organizatiei Sector 1, deputatul Cantaragiu a beneficiat de sustinerea unor lideri marcanti ai Partidului Democrat Liberal: Elena Udrea, Vasile Blaga si Adriean Videanu.

Numele lui Bogdan Cantaragiu apare in dosarul penal al deputatului PDL Giurgiu, Dan Pasat. Acesta din urma este cercetat de procurori pentru mai multe fapte penale comise in perioada 2007-2010. Cercetarile in acest caz au fost extinse asupra altor persoane printre care si Cantaragiu. Deputatul Bogdan Cantaragiu este acuzat de savarsirea infractiunii prevazute la art. 13 din Legea nr. 78/ 2000, si anume: „fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid (…) de a folosi influenta ori autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani”. Concret, Bogdan Cantaragiu este acuzat ca s-a folosit de influenta sa pentru a determina un primar din judetul Giurgiu sa favorizeze obtinerea unor beneficii de catre SC Prod Invest SRL, unde Dan Pasat figureaza ca asociat.

Gheorghe Falca, prezent intr-un dosar penal, in cursa pentru sefia PDL

Secretarul executiv al PDL, Elena Udrea i-a facut intrarea primarului Aradului, Gheorghe Falca in competitia pentru sefia PDL. Udrea a anuntat, miercuri seara la B1 TV, ca finul presedintelui Traian Basescu si primarul Aradului Gheorghe Falca candideaza pentru fotoliul de presedinte al PDL. „Candidat la presedintia partidului, pana acum, din cate stiu, cu mari sanse, este domnul Falca. Chiar cu mari sanse”, a anuntat Udrea in emisiunea lui Robert Turcescu.

Falca este trimis in judecata de DNA, sub acuzatia ca a primit mita sub forma unui schimb imobiliar mai mult decat avantajos (o vila pentru un apartament la bloc) pentru a-i ajuta pe doi oameni de afaceri sa obtina un teren din domeniul public al municipiului la un pret de peste trei ori mai mic decat cel real. Detalii aici.

Totodata Falca a fost unul dintre liderii PDL care, impreuna cu Elena Udrea, a facut presiuni pentru remanierea lui Adriean Videanu si Radu Berceanu. De asemenea, dupa demisia lui Vasile Blaga de la Ministerul de Interne, Falca si-a impus omul, pe Traian Igas, pe scaunul vacant.

Ca sustinator al lui Gheorghe Falca s-a aratat si Theodor Stolojan care a declarat la B1Tv: „Falca, daca va candida, il voi sustine”.

Ca reactie la o posibila candidatura a lui Gheorghe Falca, Monica Macovei a declarat pentru HotNews.ro ca, la sefia partidului, nu vede „in niciun caz pe unul care are un dosar penal. Acum reamintesc ca domnul Falca este trimis in judecata si dansul de vreo doi ani si ceva. Sa se duca sa-si rezolve, poate ca e nevinovat, nu stiu… Dar sa se duca sa-si rezolve si sa ceara sa fie judecat cat mai repede, nu sa ceara amanarea„.

Precedentul Gutau – primarul condamnat, numit cetatean de onoare

Mircia Gutau (PDL), fostul primar al municipiului Ramnicu-Valcea, a fost condamnat la inceputul anului de judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) la trei ani si jumatate de puscarie pentru luare de mita. Condamnarea este o premiera nationala, fiind primul primar PD-L care a ajuns dupa gratii. Aceeasi pedeapsa a primit-o si complicele sau, Nicolae Dicu, fost viceprimar al Ramnicului. Potrivit hotararii ICCJ, in cazul primarului judecatorii au scazut din condamnare perioada retinerii acestuia si cea in care a fost arestat preventiv (7 iulie-10 noiembrie 2006).

In februarie, dupa ce a fost condamnat, Mircia Gutau a fost numit cetatean de onoare al municipiului Ramnicu Valcea. Pentru a-i putea acorda aceasta onoare, reprezentantii Primariei din Ramnicu Valcea au modificat regulamentul de acordare a titlului si anume subpunctul „j” care stipula ca distinctia nu poate fi acordata unui cetatean care a primit condamnari penale. „Este o initiativa a societatii civile, pe care noi o respectam. Consider ca (Mircia Gutau n.r.) il merita pentru ca a facut foarte multe pentru acest oras„, a declarat primarul interimar de atunci Romeo Radulescu, precizand ca mai multe ONG-uri din oras au strans peste 25.000 de semnaturi pentru aceasta initiativa. Decizia a fost votata de cei 14 membri PDL ai Consiliului Local, reprezentantii de la PSD si PNL preferand sa se abtina. In postul de primar al municipiului Ramnicu Valcea a fost ales Romeo Radulescu, obtinand 19.514 voturi valabil exprimate (55,9%).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro