Cum obtineau sefii si agentii DIE importante venituri ilegale

Faptul ca generalului Ion Mihai Pacepa i s-a confiscat de catre Securitate o avere importanta nu este de mirare pentru cei care cunosc modul in care s-au desfasurat multe dintre operatiunile spionajului romanesc de dinainte de 1989. Pacepa a avut multi bani.

Si el, si alti capi ai serviciului secret extern romanesc, precum si multi dintre agentii acestuia au pus de-a lungul anilor bazele unor retele care nu se ocupau doar de spionaj, ci, in primul rand, de afaceri in stil mare.

Sute si sute de mii de dolari au fost deturnati dintr-un circuit gestionat de catre Directia de Informatii Externe (DIE), de multe ori chiar cu acordul sefilor acestui serviciu, alimentand conturi particulare.

In articolul nostru de azi, vom vorbi despre „Filiera iraniana”, precum si despre racolarea agentului „Radu”, fratele sahinsahului Iranului, cel care ar fi lucrat mai multi ani pentru spionajul romanesc.

La inceputul anului 1970, s-a intors in tara Valentin Vlad (Frangulea). Ani de-a randul, fusese seful rezidentei romane de spionaj de la Teheran.

La acea vreme, Iranul era un partener important al Romaniei, mai ales in domeniul afacerilor cu petrol, iar relatiile dintre conducerea de la Bucuresti si familia regala care conducea aceasta tara erau dintre cele mai bune.

Dar sa revenim la Valentin Vlad. Misiunea lui in Iran a fost mai mult decat bizara pentru un agent secret. Spunem asta deoarece, de-a lungul anilor, omul s-a ocupat mai mult de afaceri necurate – din care a castigat enorm – decat de strangerea de informatii. Era vorba, in primul rand, despre contrabanda.

Contrabanda cu acoperire diplomatica

In linii mari, combinatia s-a desfasurat cam asa. Vlad a intrat in legatura cu trei contrabandisti iranieni, carora le-a pus la dispozitie o vila inchiriata de catre rezidenta romana din Iran. Imobilul era folosit, fara aprobarea ambasadorului roman, drept depozit de marfuri de contrabanda, aduse de peste granita. Era vorba, in primul rand, despre alcool.

Imunitatea diplomatica nu permitea politiei iraniene sa perchezitioneze vila, chiar daca banuia cam ce fel de tranzactii se desfasoara in spatele zidurilor acesteia.

De parca asta n-ar fi fost de-ajuns, contrabandistii iranieni au primit de la Vlad documente in alb cu antetul si stampila Ambasadei Romaniei la Teheran. In acest fel, cei implicati in afacere nu plateau taxe vamale. Chipurile, marfurile erau destinate corpului diplomatic. In realitate, aveau cu totul alta destinatie.

Chiar si un calcul elementar scotea la iveala faptul ca, de pilda, sticlele de whisky pe care membrii ambasadei romane le-ar fi consumat intr-un an ajungeau pentru aprovizionarea tuturor pub-urilor unui oras scotian de marime medie.

Cu alte cuvinte, daca ar fi baut cantitatile de alcool ce figurau in actele vamale masluite, membrii corpului diplomatic romanesc de la Teheran ar fi trebuit sa umble zilnic beti crita, iar unii dintre ei ar fi intrat cu siguranta si intr-o coma alcoolica profunda.

Din bauturile si tigarile introduse clandestin in Iran, Valentin Vlad a scos bani frumosi, o mare parte dintre acestia fiind plasati in banci occidentale. Conducerea DIE nu era straina de afacere, dar probabil ca nu se va sti niciodata care au fost sumele intrate in conturi private si care in cele ale serviciului romanesc de spionaj.

Iranienii i-au avertizat pe romani

Cand afacerea cu alcool, tigari ori alte marfuri introduse clandestin in Iran era in toi, cei trei contrabandisti racolati de catre seful rezidentei romane de spionaj de la Teheran au cazut, pe rand, in plasele politiei iraniene. Curand dupa arestare, au facut marturisiri complete despre fraudele fiscale in care erau amestecati atat ei, cat si Valentin Vlad.

In acel moment, acesta din urma tocmai plecase in graba la Bucuresti, banuind ca cei trei complici ai sai n-or sa reziste prea mult anchetatorilor. In absenta lui Vlad, socul caderii contrabandistilor a fost resimtit din plin de catre cel care-l inlocuise temporar la comanda in Iran, locotenent-colonelul Mihai Necula.

El a primit un avertisment sever din partea directorului Ministerului de Interne iranian, care ceruse pe un ton ultimativ ca romanii sa puna capat contrabandei, altfel fiind nevoit sa ia masuri dure. Tot atunci, i s-a spus lui Necula despre fraudarea fiscului iranian ori despre vila inchiriata de catre Vlad cu scopul de a adaposti marfuri de contrabanda.

„Sute si sute de mii de dolari au fost deturnati dintr-un circuit gestionat de catre DIE, de multe ori chiar cu acordul sefilor acestui serviciu, alimentand conturi particulare.”

Necula a fost somat sa uite totul

E greu de spus acum daca Necula cunostea sau nu toate dedesubturile afacerilor lui Vlad. Cert e un lucru: el a intocmit si trimis Centralei de la Bucuresti un raport amanuntit despre cele intamplate la Teheran.

Paradoxal, seful rezidentei de la Teheran nu a patit nimic. Conducerea DIE s-a facut ca ploua. Mai mult, Vlad i-a imputat lui Necula, in termeni deosebit de duri, ca se amesteca in afacerile lui personale.

La scurt timp dupa diferendul dintre cei doi, locotenent-colonelul Necula a fost rechemat in tara de catre conducerea DIE si somat sa uite toata povestea, in cazul in care mai dorea sa ramana in Ministerul de Interne. Ca prima masura, Necula a fost transferat de la rezidenta din Teheran la serviciul de transmisiuni cifrate.

Este clar ca, la cel mai inalt nivel al conducerii DIE, se cunostea aproape totul despre „Filiera iraniana”, precum si despre beneficiile intregii afaceri.

Sfarsitul tragic al unui diplomat deconspirat

Valentin Vlad a cazut in picioare si in urma unei alte operatiuni care s-a sfarsit prost. De unde se vede ca la Bucuresti era protejat la cel mai inalt nivel.

Rezidentei de la Teheran i s-a cerut sa contacteze un inalt functionar din Ministerul de Externe iranian, recrutat de catre agentii DIE in Germania Occidentala. Valentin Vlad i-a incredintat misiunea locotenent-colonelului Nicolae Dintica. Acesta a reusit sa intre in legatura cu diplomatul iranian, insa, dupa a doua lor intalnire, oficialul de la Teheran a fost arestat.

Nu se cunosc exact imprejurarile „caderii” celui recrutat in Germania, dar e limpede ca serviciile secrete iraniene stiau ca acesta avea legaturi secrete cu Bucurestiul, din moment ce Dintica a fost declarat „persona non grata”, fiind nevoit sa paraseasca Teheranul in cel mai scurt timp.

Tragic a fost insa faptul ca diplomatul iranian a fost condamnat la moarte si pus la zid, in urma unui proces sumar.

Dupa cum se vede, chiar daca aveau relatii bune cu Bucurestiul, autoritatile iraniene n-au trecut cu vederea o afacere de spionaj, pedepsindu-l drastic pe cel pe care-l credea vinovat de tradare.

Normal ar fi fost ca Vlad sa raspunda pentru deconspirarea inaltului functionar iranian, insa nu s-a intamplat asa.

Fie a fost mai mult decat abil, aruncand pisica moarta in curtea altora, fie Centrala a inchis ochii, din motive pe care le veti afla din randurile de mai jos.

Bolanu ingroapa afacerea iraniana

In iarna anului 1970, Valentin Vlad (Frangulea) este rechemat de la Teheran, fiind inlocuit cu Vergiliu Panturu. In scurt timp, cel din urma a aflat totul despre afacerile necurate ale lui Vlad si a raportat situatia Centralei din strada Batistei. De data aceasta, conducerea DIE a apelat la o alta stratagema.

Nu a mai fost amenintat direct noul sef al rezidentei de spionaj de la Teheran, ca sa-si tina gura, ci a fost trimis acolo un general cu misiunea de a „ancheta” toata tarasenia. Numele sau: Gheorghe Bolanu. Fusese protagonistul mai multor operatiuni de musamalizare in afara Romaniei. Asa ca, in scurt timp, toti cei care stiau cate ceva despre afacerea iraniana au fost loviti subit de amnezie.

Cu alte cuvinte, toata povestea a fost ingropata.

Grosul banilor a mers la Paris

Colaborarea lui Vlad cu cei trei contrabandisti iranieni i-a adus acestuia venituri considerabile. Numai bunurile aduse de el la sosirea in tara depaseau 2,5 milioane de lei, o suma enorma pentru acele vremuri. Bineinteles ca aceasta avere nu putea fi justificata numai din salariu. De altfel, Vlad nu a fost intrebat niciodata despre modul in care dobandise aceste bunuri.

Important este insa faptul ca cea mai mare parte a veniturilor obtinute de catre Valentin Vlad din contrabanda, la Teheran, a fost trimisa la Paris, fratelui sau, Vasile Vlad. Acesta era tot ofiter acoperit al DIE, deplin conspirat ca functionar UNESCO.

O moarte mai mult decat suspecta

In primavara anului 1973, diplomatul Vasile Vlad moare in conditii suspecte. Avea doar 45 de ani, iar diagnosticul pus intr-un spital din Isle Adam a fost: criza cardiaca.

Colac peste pupaza, nevasta lui Vasile Vlad, Jenica Vlad, nepoata fostului dictator comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, a refuzat sa se mai intoarca in tara, preferand sa ramana in locuinta achizitionata de catre sotul ei la Paris, fara stirea DIE. In aceasta proprietate se investisera, probabil, si o parte dintre banii trimisi de la Teheran de catre Valentin Vlad.

Pana la urma, Jenica Vlad a fost adusa in Romania, dupa ce a fost asigurata ca nu i se va intampla nimic rau.

Straniu este insa faptul ca DIE sau, mai bine zis, sefii ei nu au insistat niciodata asupra recuperarii bunurilor lui Vasile Vlad din Franta.

Un document din 1978, aflat in arhivele DIE, vorbeste chiar despre uciderea lui Vasile Vlad. El a fost intocmit in urma celor spuse de catre functionarul UNESCO Sorin Dumitrescu. Acesta era convins ca diplomatul ar fi fost lichidat, la ordinul conducerii DIE, de catre generalul Gheorghe Bozianu.

Motivul: Centrala din strada Batistei aflase ca Vasile Vlad cumparase o casa intr-un cartier rezidential al Parisului si ca nu mai dorea sa se intoarca in tara. Altfel spus, a murit pentru ca „avea de gand sa tradeze”.

Doi contrabandisti de-a dreptul naivi

In ce-l priveste pe Valentin Vlad, el a beneficiat tot timpul de protectia conducerii DIE.

Asii sai din maneca: detinea numarul mai multor conturi in care fusesera depusi banii „Filierei iraniene”, ca si anumite informatii, extrem de pretioase pentru Bucuresti.

Daca in prima parte a carierei sale – cand a fost numit la conducerea serviciului de operatiuni valutare al spionajului romanesc, iar ulterior sef al rezidentei de spionaj de la Teheran -, Vlad se afla atat in gratiile DIE, cat si in cele ale conducerii comuniste, pentru ca era ruda cu nepoata lui Gheorghiu-Dej, e greu de crezut ca mecanismul a functionat si dupa moartea sus-numitului lider

comunist.

Faptul ca DIE isi proteja omul reiese si din episodul vizitei contrabandistilor iranieni in Romania.

Asadar, doi dintre contrabandistii care avusesera relatii stranse cu rezidenta de spionaj de la Teheran si cu fostul ei sef au sosit la Bucuresti pentru a cere explicatii lui Valentin Vlad despre destinatia unor cantitati mari de marfa ramase in posesia acestuia atunci cand fuserera arestati. Probabil ca erau naivi sau nu cunosteau cam ce inseamna un regim comunist.

Nu au putut nici macar sa se apropie de Vlad, iar DIE le-a aratat, cu multa discretie, dar si destula brutalitate, ca nu au ce cauta in Romania. Era firesc ca iranienii sa fie trimisi cat mai departe, pentru ca stiau prea multe despre afacerile Centralei la Teheran.

Insa la fel de firesc ar fi fost ca si lui Vlad sa i se puna anumite intrebari legate de conturile care au inghitit banii afacerii iraniene. Dar conducerea DIE n-a procedat asa. Unul dintre motivele plauzibile: isi facuse deja parte din banii proveniti de la „Filiera iraniana”.

Pretiosul agent «Radu» de la Teheran

O alta posibila explicatie, despre care vorbeam mai sus atunci cand ne refeream la anume informatii pretioase detinute de catre Vlad, este legata de o anume racolare a DIE printre cercurile inalte de la Teheran.

In 1974, Nicolae Doicaru, pe-atunci seful spionajului romanesc, s-a deplasat in Germania Occidentala si a platit mai multi agenti. Ei purtau numele de cod „Petre”, „Nicu” si „Radu”. Sumele erau nesemnificative. De asemenea, primii doi agenti erau mai putin importanti pentru Centrala.

Insa, conform documentelor DIE, in spatele numelui de cod „Radu” se ascundea chiar fratele sahinsahului Iranului. Fusese racolat cu ani in urma, fiind platit pana in acel moment cu o suma situata intre 80.000 si 100.000 de dolari. Banii primiti de catre „Radu” de la Doicaru, cu ocazia vizitei acestuia in Germania, erau doar „de buzunar” si nu reprezentau contravaloarea vreunor informatii.

Din declaratiile ulterioare ale lui Doicaru reiese ca: „La toate intalnirile, «Radu» se tiganea ca i se da prea putin.” Este insa mai putin important acest lucru in contextul articolului nostru decat faptul ca „Radu” fusese racolat pe vremea cand Valentin Vlad conducea rezidenta romaneasca de spionaj de la Teheran.

Asta inseamna ca omul nostru s-a bucurat tot timpul de protectia DIE nu doar pentru ca stia numarul unor conturi deschise in mai multe banci occidentale.

Asa se poate explica si faptul ca politia din Teheran nu l-a deranjat pe Valentin Vlad atunci cand s-a intors la post, dupa arestarea celor trei contrabandisti.