Sari direct la conținut

Cum sunt implicați foști consilieri ai lui Trump, în frunte cu George Papadopoulos, un vechi prieten al puterii rusești, în creșterea popularității unui site pro-Rusia care răspândește dezinformări

HotNews.ro
Fostul consilier pentru politică externă în campania electorală a președintelui american Donald Trump, George Papadopoulos, și soția sa, Simona Mangiante Papadopoulos, la tribunalul SUA în 2018, când a fost condamnat pentru că a mințit FBI / FOTO: ANDREW CABALLERO-REYNOLDS / AFP / Profimedia
Fostul consilier pentru politică externă în campania electorală a președintelui american Donald Trump, George Papadopoulos, și soția sa, Simona Mangiante Papadopoulos, la tribunalul SUA în 2018, când a fost condamnat pentru că a mințit FBI / FOTO: ANDREW CABALLERO-REYNOLDS / AFP / Profimedia

George Papadopoulos, un fost consilier al lui Donald Trump acuzat în trecut că a încercat să organizeze o întâlnire între fostul președinte american și Vladimir Putin și condamnat pentru că a mințit FBI-ul, a contribuit acum la construirea și creșterea traficului unui site pro-rus care răspândește teorii ale conspirației cu privire la războiul din Ucraina, fraudă electorală și vaccinuri, relatează The Guardian.

Fostul consilier politic al lui Donald Trump, George Papadopoulos, soția sa, Simona Mangiante, și alții au devenit membri ai consiliului editorial al site-ului Intelligencer, care devine din ce în ce mai mult o sursă de știri pentru cei din ecosistemul de dreapta.

Grupul lui Papadopoulos lucrează alături de colaboratori ai mass-mediei de stat de la Kremlin.

Creșterea site-ului vine într-un moment în care SUA încearcă să reprime influența Rusiei înainte de alegerile din 2024. 

Recent, departamentul de justiție a acuzat doi membri ai RT (cunoscut anterior ca Russia Today) de încălcarea Legii privind înregistrarea agenților străini și de spălare de bani pentru plățile pe care le-ar fi făcut pentru a „recruta influenceri americani”. De asemenea, a aplicat sancțiuni redactorei-șefe a RT, Margarita Simonian, și altor nouă angajați.

Ce este site-ul Intelligencer, care a avut o creștere impresionantă în popularitate luna trecută 

Intelligencer pare să crească în popularitate. În august site-ul a avut o creștere a traficului pe net de aproape 300%, potrivit datelor de la Similarweb, iar articolele sale au fost distribuite pe rețelele de socializare de conspiraționistul Alex Jones, fostul angajat al Casei Albe în mandatul lui Trump, Garrett Ziegler, și fostul asistent al lui Trump, Roger Stone.

Potrivit Emma Briant, profesor asociat de știri și comunicare politică la Universitatea Monash din Australia, folosirea unor personalități cunoscute pentru a răspândi mesaje politice pro-ruse reprezintă o schimbare în tacticile de dezinformare.

„De la invadarea Ucrainei, Rusia a fost din ce în ce mai mult forțată să se bazeze pe rețele  proxy și influenceri ai căror „brand” conspiraționist generează venituri și audiențe prin monetizarea rețelelor sociale”, a spus Briant, subliniind că în unele cazuri s-a aflat că Rusia trimite subvenții în acest sens în mod ascuns.

Structura de proprietate a site-ului este atât de opacă încât face dificilă înțelegerea susținerii sale financiare și nu există nicio dovadă directă a finanțării de la Kremlin. Nu există nicio entitate corporativă listată nicăieri pe site, doar o adresă de firmă din Los Angeles.

Cine sunt cei care au pus bazele Intelligencer

Deși o mare parte din conținutul site-ului se concentrează pe probleme legate de politica americană, site-ul a început de fapt în Australia, cu un mijloc de presă puțin cunoscut numit TNT Radio, care a fost lansat în 2022. Gazdele emisiunilor și oaspeții neagă frecvent schimbările climatice, discută probleme legate de războiul cultural din SUA, susțin punctele de vedere pro-ruse cu privire la războiul din Ucraina și răspândesc teorii ale conspirației despre Covid-19.

Jennifer Squires, unul dintre proprietarii postului, a explicat într-un interviu că Intelligencer a început ca o modalitate prin care TNT Radio să aibă o publicație scrisă care să completeze postul de radio. 

Pentru a dezvolta noul site, Squires a spus că a apelat la George Eliason, un jurnalist american care locuiește în estul Ucrainei de mai bine de 10 ani. Eliason, care avea deja o emisiune la TNT Radio la acea vreme, a apărut anterior pe RT și dă vina pe Kiev pentru războiul din Ucraina.

Deși Squires și co-proprietarul Mike Ryan au spus că au fost dezamăgiți de site, Eliason a continuat să îl dezvolte, implicându-i pe alții care au apărut anterior în emisiunea sa de la radio. 

Site-ul pare să fi fost lansat la sfârșitul anului 2023 – și aproape jumătate dintre membrii consiliului de administrație al Intelligencer sunt foști apropiați ai lui Trump.

Poate cel mai cunoscut fost oficial legat de Trump este Papadopoulos, care a fost asistent în politica externă în campania lui Trump din 2016. În 2018, el a pledat vinovat că a mințit FBI-ul în legătură cu contactele sale cu un profesor conectat cu Kremlinul, care i-a spus că Rusia are informații compromițătoare despre Hillary Clinton.

Mangiante, soția sa, a scris mai multe postări pentru Intelligencer despre teoriile conspirației cu privire la Biden și Ucraina. 

În ianuarie, ea a postat un interviu cu un fost deputat ucrainean, Andrii Derkach, care a repetat afirmații false despre familia Biden cum că ar fi luat mită din Ucraina. În 2020, SUA l-au sancționat pe Derkach, catalogându-l agent rus activ. Derkach, care candidează acum pentru o funcție politică în Rusia, s-a întâlnit anterior cu Rudy Giuliani și a pretins că a oferit dovezi de corupție a lui Biden.

„Intelligencer pare să fie una dintre numeroasele operațiuni [prietenoase cu Rusia] care vizează viitoarele alegeri din SUA, valorificând o rețea de figuri de extremă-dreapta și tactici de dezinformare”, a declarat Olga Lautman, senior fellow la Centrul pentru Analiza Politicii Europene.

Cu toate acestea, dincolo de conținutul său, site-ul are mai multe legături directe cu Rusia. Unul dintre membrii boardului este Anna Soroka, un consilier al lui Leonid Pasechnik, șeful așa-zisei Republici Populare Lugansk. 

În februarie 2023, SUA l-au sancționat pe Pasechnik.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro