Sari direct la conținut

De la Dinea la Pătrunjel. Concernul german Galeria Kaufhof Karstadt ar putea inchide 80 de filiale si concedia 5000 de angajati, ca urmare a crizei Corona

HotNews.ro
Galeria Kaufhof, Reutlingen, Foto: Dani Rockhoff
Galeria Kaufhof, Reutlingen, Foto: Dani Rockhoff

Treisprezece ani a lucrat Tibi în Galeria Kaufhof din Reutlingen, un complex comercial cu cafenea și restaurant la etajul al treilea. Spiritul locului a fost definit prin atmosfera familială, atât la cumpărături, cât și la deliciul gastronomic, ambele la prețuri moderate.

De ceva vreme, Tibi și-a găsit alt job. Însă acum, când Galeria Kaufhof Karstadt este în criză – cu pierderi financiare enorme, sub amenințarea reducerii a mii de posturi și închiderea a zeci de filiale -, îl încearcă o nostalgie greu de stăpânit.

La Horten

Am discutat cu el și mi-a împărtășit câteva dintre impresiile sale din anii în care zilnic mergea la lucru „la Horten”. „De ce Horten?”, l-am întrebat. „Toată lumea îi spunea așa la început, și chiar o bună vreme după ce magazinul a fost redenumit Galeria Kaufhof”. Ca multe firme germane de tradiție, marele magazin purta numele fondatorului său, Helmut Horten.

Fondată în 1936, la Düsseldorf, Horten AG a fost, după Kaufhof, Hertie și Karstadt, al patrulea mare concern comercial din Germania. În anul 1994, societatea pe acțiuni a fost preluată de Kaufhof și integrată treptat, până când marca Horten a dispărut, la începutul anilor 2000. Ea nu a pierit complet din memoria clienților săi, majoritatea șvabi de-ai locului, conservatori în obiceiurile lor.

„Desigur că, de la preluare, o serie de lucruri s-au schimbat”, îmi spune Tibi. Au fost reorganizate sectoarele de vânzări, s-au aplicat multe discounturi. Au fost aduse cosmeticele la parter, pentru a învălui clientela într-un parfum de bun venit. „Însă eu eram înconjurat de alte arome”, adaugă el cu ochii sclipind.

De la Dinea la Petersilie

Dinea, restaurantul-cafenea de la etajul trei unde a lucrat, a fost complet renovat. Înainte atârnau pe pereți placarde vintage cu deviza „Restaurantul prietenos, familial”. După prima renovare, o „cușcă” destul de mare, cu circa zece mese, îi consola pe fumători. La următoarea renovare, în 2016, s-a accentuat atmosfera modernă, într-un decor la fel. Iar în locul cuștii pentru vicioși a apărut un „lounge familial”, cu posibilități de joacă pentru copii.

„Înțeleg că ai numai vorbe de laudă despre fostul tău loc de muncă”, remarc eu. „Da și nu. Am avut, la început, un șef așa și așa. I-a urmat însă un manager de restaurant grozav, de un calm rar și foarte bun profesionist, un austriac. Am lucrat cu mulți colegi șvabi de-ai locului, însă și din Austria, Filipine, Rusia, Iran. Ne-am înțeles de minune, chiar dacă germana ne mai încurca.”

„Te mai supăra și altceva?”, întreb. „Salariul destul de mic. Dinea găsise o formulă de a angaja ca Rotations Mitarbeiter, adică angajat prin rotație, însă nu pe normă întreagă, ci pe șase ore, cu o jumătate de ora pauză la mijloc. Era bine ca program, însă mai rău când te uitai, la sfârșitul lunii, în cont”.

Într-adevăr, o serie de firme din Germania alegeau această formulă de angajare și de plată, deoarece impozitarea salariilor era mai mică, intra în așa-numitul plafon II, de cca 800 de euro pe lună. Până în jur de 400 de euro lunar, adică la mini-joburi, impozitul era nul. Pentru sub 10.000 de euro plătiți pe an unui angajat, impozitul anual pe salariu datorat statului german era de cca 150 euro. Un chilipir pentru angajator.

„Am încercat, multă vreme, să trec pe normă întreagă. Însă n-am reușit”, mi-a spus Tibi. „Așa că, la un moment dat, am plecat. Cu regrete, cu amintiri plăcute, însă și cu planuri de viitor, în țara mea”. Și râde, deși nu-i pot vedea dinții albi pe sub mască: „Am văzut că vechiul meu loc de muncă să numește acum Pătrunjel [n.a. germ. Petersilie]“.

Într-adevăr, nouăa denumire a sectorului gastronomic de la etajul trei este „PETERSILIE Restaurant din GALERIA Karstadt Kaufhof”. Un nume lung, căruia îi dorim viață lungă. Realitatea actuală ne îndeamnă însă la scepticism. Nu știm dacă sectorul de gastronomie rămâne ombilical legat de actualul complex comercial, deoarece criza Corona își arată colții.

Drastica asanare

Ca și alte magazine din Germania, filiala din Reutlingen s-a redeschis. Însă criza Corona lovește greu Galeria Karstadt Kaufhof, iar compania se așteaptă la o pierdere din vânzări, de pînă la un miliard de euro. Se pare că se vor închide circa 80 de filiale, s-ar putea pierde mii de locuri de muncă. Procedura „scutului de protecție”, solicitată la Tribunalul din Essen, se desfășoară începând cu luna aprilie.

Proiectul unui concept de reorganizare a fost prezentat recent Consiliului General și reprezentanților creditorilor. Potrivit stadiului actual al discuției dintre administratorul numit de tribunal, Frank Kebekus, și reprezentantul general al companiei, Arndt Geiwitz, până la 80 din cele peste 170 de magazine ar putea fi închise.

Drept urmare, până la zece la sută din locurile de muncă ar putea fi reduse. Potrivit ultimelor informații, economiile ar trebui să se facă în primul rând la sucursalele Karstadt-Sport, la agențiile de turism și la sediul companiei din Essen. În plus, se discută cu proprietarii despre reduceri de chirii. Prin urmare, nu există încă decizii finale. Compania a spus presei germane că nu dorește să comenteze speculațiile.

Conceptul de asanare a concernului ar trebui să fie gata până la sfârșitul lunii iunie. Până atunci, angajații mai au speranță. „Numărul filialelor notate cu roșu ar putea fi redus, dacă proprietarii și alți implicați în afacere ar fi dispuși să facă concesii”, notează agenția de știri dpa, citând „surse informate”.

Scrisoare către angajați

Conducerea a pregătit deja personalul pentru închiderea magazinelor și o reducere a locurilor de muncă. Într-o scrisoare adresată angajaților, Kebekus și Geiwitz precizează că „asanarea care ne așteaptă trebuie să fie mult mai fermă, decât ne-am dori cu toții”.

Galeria Karstadt Kaufhof se confrunta deja cu probleme economice, înainte de criza Corona.

Lanțul de magazine a fost lovit, cu atât mai tare, de efectele pandemiei. Compania a pierdut vânzări de peste jumătate de miliard de euro în perioada de închidere completă, după cum a raportat conducerea grupului, în scrisoarea catre angajați.

Vânzările din ultimele opt săptămâni, inclusiv importantele încasări tradiționale de Paște, lipsesc, iar decalajul nu a putut fi compensat. „În general, pierderea la vânzări este estimată să crească până la un miliard de euro”, a comunicat conducerea.

Critica sindicatului

„Închiderea filialelor și reducerea personalului nu reprezintă o strategie”, au criticat Consiliul General și sindicatul ver.di. Membra consiliului de administrație al ver.di, Stefanie Nutzenberger, a acuzat concernul că a planificat „o defrișare în detrimentul angajaților”. Se pare că proprietarii și conducerea firmei se folosesc abuziv de criza Corona, „pentru a-și pune în aplicare planurile inițiale de închideri și disponibilizări”, a spus sindicalista.

Cu puțin timp înainte de Crăciun, sindicatul semnase un acord de restructurare cu concernul, care includea, printre altele, asigurarea locației și a ocupării forței de muncă. De când Galeria Karstadt Kaufhof a fost salvată printr-o procedură de scut protector la începutul lunii aprilie, sub invocarea crizei Corona, contractul s-a transformat în maculatură.

Un val de închideri va avea efecte mult peste cele din interiorul companiei. Pe termen mediu, sunt expuse riscului și zeci de mii de locuri de muncă la alți retaileri, iar atractivitatea unor centre urbane va scădea, consideră sindicalista de la ver.di. „Marile magazine din orașe sunt puncte de ancorare. Ele sunt cheia frecventării orașelor și contribuie la relocarea acolo și a altor afaceri cu amănuntul”.

Importanța magazinelor mari în orașe

Și reprezentanții unor asociații orășenești se tem de micșorarea rețelei Galeria Karstadt Kaufhof. Norbert Portz, de la Asociația Germană a Orașelor și Comunelor, a avertizat asupra pericolului „de pustiire a centrelor din multe orașe”: „Galeria Kaufhof Karstadt nu este chiar oricine. Magazinele mari sunt importante sistemic, pentru multe centre urbane”.

El a făcut apel la concern și la municipalități să caute soluții comune, pentru a asigura supraviețuirea marilor magazine.

Aflat în România și lucrând într-un magazin comparabil cu cel din Germania (la dimensiuni ceva mai mari), Tibi își pune și el întrebarea ce se va întâmpla cu marii retaileri, dar și cu magazinele care stau încă sub oblon. Se întreabă câte afaceri de genul acesta ies din criza Corona cu aripa frântă, sau nu mai ies deloc. Este o întrebare pe care nu și-o pune doar el.

Scurt istoric al concernului

Galeria Kaufhof GmbH a fost un lanț de magazine germane. Înființarea sa a început în 1879 cu un mic magazin pentru fire, nasturi, țesături și articole din lână, de către Leonhard Tietz. Au urmat alte afaceri, care au fost apoi asociate pentru a forma Leonhard Tietz AG, în anul 1905.

După o extindere puternică cu propriile sale centre de producție și în jur de 50 de filiale de desfacere, numele companiei a fost schimbat în Westdeutsche Kaufhof AG, în 1933. Sub presiunea regimului nazist, compania a fost obligată să vândă către Commerzbank, Deutsche Bank și Dresdner Bank, la prețuri foarte mici.

După cel de-al Doilea Război Mondial, societatea s-a extins, a format Kaufhof-Holding și a fuzionat, în 1996, cu Metro Cash & Carry. În anul 2008, Kaufhof Warenhaus AG a fost transformată în Galeria Kaufhof GmbH.

În 2015, vânzarea acesteia a fost făcută de grupul Metro, către compania Hudson’s Bay, care la rândul său a vândut o participație majoritară către Signa Holding, în 2018. La începutul anului 2019, Galeria Kaufhof a fuzionat cu Karstadt sub umbrela Signa Holding, iar de atunci, amândouă apar sub denumirea comună, Galeria Karstadt Kaufhof. Compania are sediul la Essen și cca 32.000 de angajați.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro