Sari direct la conținut

De unde pot veni resurse bugetare noi care să acopere costurile crizei? Deblocarea investițiilor strategice, parte a soluției

PwC România
Andreea Mitiriță, Foto: PwC România
Andreea Mitiriță, Foto: PwC România

Pachetele de sprijin guvernamental pentru economie înseamnă costuri și, implicit, identificarea de noi surse de venituri bugetare pentru a le putea acoperi. Dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în crize similare, observăm că istoric taxele au crescut pentru a susține programele de redresare ale guvernelor. Este de așteptat ca fiecare stat să își reanalizeze politicile fiscale, încercând să ofere facilități, pe cât posibil fără a crește taxarea pentru că, mai ales în acest moment, taxe noi sau majorate ar reprezenta un impediment serios pentru recuperarea economică. Pe termen mai lung, însă, în funcție de evoluția crizei, creșterea fiscalității poate rămâne pe agendă. Un exemplu recent vine de la Comisia Europeană care a propus în pachetul fiscal taxa digitală și taxa pe carbon.

În orice caz, guvernele vor pune accent pe sustenabilitatea anumitor tipuri de venituri fiscale, iar, în acest context, deblocarea investițiilor strategice generatoare de noi venituri ar trebui luată în considerare. România ar putea, la rândul său, să pună în valoare resursele existente și să atragă investiții prin oferirea de facilități, inclusiv fiscale, pentru relocarea afacerilor sau pentru investiții în noi sectoare. La acest moment un sector care poate atrage investiții este cel energetic. O decizie rapidă pentru încurajarea sectorului offshore, respectiv pentru extragerea gazelor din Marea Neagră ar fi cu atât mai utilă acum.

Impactul investițiilor în economia României – modelare

Pentru a estima impactul, direct și indirect, al acestor investiții, PwC România realizat o simulare, pornind de la următoarele premise: valoarea rezervelor naturale de gaze este de circa 200 miliarde mc, exploatarea va fi în jurul a 60% (120 miliarde mc) pe o perioadă de 20 de ani și impozitarea se situează la nivelul suplimentar modificat într-un proiect de lege publicat în septembrie 2019. Modelarea arată că valoarea totală creată de investițiile offshore în economia României s-ar situa în jurul cifrei de peste 143 miliarde euro pentru următorii 20 de ani, cu o contribuție directă de aproximativ 58 miliarde euro, indirectă de 65 miliarde euro și indusă de 21 miliarde euro. În același timp contribuțiile directe la bugetul de stat ar fi în jur de 29 mld. euro, iar cele indirecte și induse de aproximativ 15 mld. euro.

Citește continuarea pe blogul PwC România

Articol susținut de PwC România

Articol semnat de Andreea Mitiriță, Partener PwC România

ARHIVĂ COMENTARII