Deflația petrolului. Cauze și consecințe

We are as free from the grip of foreign oil as we’ve been in almost 30 years… And today, America is number one in oil and gas.

Președintele Barack Obama

The State of the Union Address, 20 ianuarie 2015

În ianuarie 2014, prețul petrolului (Brent sau West Texas Intermediate – WTI) a fost în jur de $115/baril. Pe 22 ianuarie 2015 (când scriu acest articol), prețul barilului oscilează în jur de $47 (Brent) – $49 (WTI). Asta înseamnă o reducere de peste 40% în decurs de un singur an. Scăderea prețului a fost mai dramatică decât se poate întâlni într-un ciclu normal de corecție (seasonality) și, în același timp, pare să fie mai mult decât un eveniment temporar. Unii analiști (www.ihs.com) prevăd că prețul global al petrolului va scădea în 2015 până la $40/baril, înainte de a se consolida în jur $47/baril în 2015 și $63/baril în 2016. Cu alte cuvinte, traversăm o perioadă de deflație a petrolului.

În ciclul curent al petrolului se pot distinge patru faze:

1. 2000 – 2007: Creșterea cererii (în special din partea economiilor de piață emergente din China, India, Brazilia, Chile, Argentina ș.a.) și diminuarea ofertei au dus la creșterea prețului petrolului.
2. 2005 – 2012: „Zborul către frontiere”. Companiile de petrol au răspuns la provocarea cerere-ofertă prin începerea activităților de explorare/exploatare în regiuni de
   1. „frontieră geologică”, zone mai puțin cunoscute din punct de vedere al potențialului lor productiv, în care se găsesc argile petrolifere (d. ex., Bakken și Three Forks în Dakota de Nord, Eagle Ford și West Permian Basin în Texas, Monterey în California, Green River în Colorado, Utah și Wyoming);
   2. „frontieră tehnologică” (fracturarea hidraulică a argilelor și foraje în zonele adânci din Golful Mexic) și
   3. „frontiere politice” (lucrări de exploare/exploatare în Mozambic, Kenya etc.).

Prețul ridicat al petrolului a impulsionat găsirea unor importante rezerve și aducerea lor la suprafață.

1. 2011 – 2014: Dezvoltarea resurselor a dus la investiții masive în industria up-stream (foraj) și down-stream (transport, rafinare, distribuire la consumatori). Am asistat la o creștere spectaculoasă a producției de petrol, în special în țările non-OPEC (SUA fiind liderul necontestat al acestei creșteri). Practic, piața a fost inundată cu petrol, ceea ce a condus la următoarea fază a ciclului:
2. Deflația petrolului: 2014 – ?

În 2014 cererea de petrol a fost de circa 900 milioane barili/zi, în timp ce producția fost de două ori mai mare – 1,96 miliarde barili/zi. Aceste două cifre necesită explicații, pentru că deflația petrolului din 2014 a fost, pentru unii, „a perfect storm”, dar, de fapt, semnele de furtună apăruseră mai înainte.

Scăderea cererii de petrol a fost produsă de câteva cauze: economiile emergente și-au încetinit ritmurile de dezvoltare; a avut loc o reforma structurală a subvențiilor pentru petrol; creșterea economiei în China și în unele țări europene a încetinit, eficienței motoarelor consumatoare de benzină-motorină a crescut, s-a schimbat combustibilul (d.ex., motoare electrice și pe gaz).

Creșterea producției de petrol se datorează câtorva factori majori: în primul rând, revoluția fracturării hidraulice a argilelor petrolifere din SUA, urmată de creșterea producției în zone de frontieră din Canada, Brazilia, Golful Mexic; apoi, intrarea Libiei din nou pe piață, în intervalul iunie-iulie 2014, și, în fine, „gambitul” OPEC din luna noiembrie 2014.

Despre revoluția fracturării hidraulice nu mai insist aici – am tot scris din luna aprilie 2014 încoace. Cred că cea mai adecvată recunoaștere a acestei noi revoluții americane a fost exprimată de Președintele Barack Obama în fața națiunii sale (vezi motto).

Poziția OPEC, în primul rând a Arabiei Saudite (mitingul din noiembrie 2014 de la Viena), vizavi de reducerea producției pentru a stabiliza prețul petrolului, a suscitat diverse comentarii, care mai de care mai fanteziste.

Astfel, s-a spus că OPEC și Arabia Saudită își dau seama foarte bine că fracturarea hidraulică a argilelor gazeifere și petrolifere din SUA și Canada amenință serios profiturile lor. De aceea, saudiții au decis să falimenteze (prin prețul mic al petrolului) unele companii mici sau pe cele înglodate în datorii și să le scoată din business-ul argilelor petrolifere. Iar în spatele saudiților, s-ar afla de fapt marile companii americane, care ar dori același lucru.

Un alt scenariu ar fi acela că Arabia Saudită și Statele Unite vor să lovească în Iran (dușmanul saudiților) și în Rusia. Impactul deflației petrolului deja afectează sever economiile Iranului și Rusiei. Cu alte cuvinte, această politică sau promovare globală a scăderii prețului petrolului ar fi folosită ca o armă pentru a servi interesele Americii, prin provocarea de grave probleme economice Rusiei.

Nu cred în astfel de scenarii conspiraționiste (le-am citat doar pentru a preîntâmpina unele comentarii à propos de….). Cred însă în tăria nepolitică a cifrelor care vorbesc de la sine despre fenomenele actuale. Astfel, producția de țiței brut a SUA a înregistrat rate de creștere record în 2014, ajungând la 9,1 milioane barili/zi la sfârșitul anului! Iar producția totală a anului 2014 este la cel mai înalt nivel atins din 1986! Anul trecut, în SUA s-au săpat peste 42.000 sonde noi care, în imensa lor majoritate, au fost fracturate hidraulic.

Când apare o perioadă de deflație a petrolului, consecințele sunt diferite, în funcție de unghiul din care le privești.

Unii economiști, presa de business și guvernele țărilor dezvoltate dau o notă pozitivă scăderii prețului petrolului, argumentând că va duce la scăderea costurilor și pentru angajatori și pentru angajați. Un preț mai mic la pompă înseamnă economii pentru consumatori – (Președintele Obama a subliniat acest aspect în Discursul său în fața națiunii din 20 ianuarie 2015: And thanks to lower gas prices and higher fuel standards, the typical family this year should save about $750 at the pump).Prețurile mai mici vor stimula investițiile și cheltuielile și astfel, vor conduce la creștere economică.

De cealaltă parte, alți economiști și investitori sunt îngrijorați de scăderea prețului petrolului, pe care îl consideră o parte a unei deflații generale, adică o scădere continuă a prețurilor, care poate conduce la creșterea șomajului și este extrem de dificilă de inversat. O explicație simplă este următoarea: într-un mediu deflaționist, consumatorii nu se grăbesc să cumpere bunuri și servicii, anticipând că prețurile vor scădea și mai mult în viitor și vor apărea mult mai multe „promoții”. Apare astfel o psihologie a „speranțelor deflaționiste”. Rezultatul este o încetinire pe scară largă a activităților economice. Mai mult, deflația face dificilă plata datoriilor, ceea ce pentru mulți consumatori și multe business-uri este o problemă majoră (cel puțin, în SUA).

Majoritatea istoricilor consideră că deflația a contribuit la șomajul masiv din timpul Marii Depresiuni (1929-1939). Japonia a suferit din cauza deflației la mijlocul anilor 1990 și țara încă nu s-a refăcut pe deplin în ciuda programelor majore de stimulare financiară. Joi, 22 ianuarie 2015, Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat că va începe să cumpere lunar de pe piața liberă bonduri în valoare de 60 miliarde euro. Această decizie, cunoscută sub numele de quantitative easing,vine după ce inflația în 19 țări din zona euro a scăzut sub zero și a mărit riscul unei deflații.

Există cel puțin trei impacturi potențiale majoreⁱ asupra stabilității economice mondiale, care ar putea să urmeze deflației petrolului, unele dintre ele fiind vizibile chiar astăzi:

1. O mult mai rapidă apreciere a dolarului american și deprecierea corespunzătoare a valutelor din unele țări cu economii de piață emergente, în particular, cele dependente de exportul de materii prime și în special, cele pentru care exportul de petrol reprezintă un procentaj semnificativ. Există o relație bine documentată istoric între scăderea prețului petrolului și creșterea dolarului american.
2. Un alt impact destabilizator al scăderii prețului petrolului va fi creșterea riscului deflației în Europa și Japonia. O confirmare a acestei prognoze l-a oferit BCE. După anunțul de joi, euro s-a depreciat în raport cu dolarul american la cel mai mic nivel din ultimii 11 ani (1 € = $1,134). (Unii optimiști s-au grăbit să spună că în felul acesta ar putea crește exporturile europene).
3. Declinul activurilor financiare legate de petrol ar putea crește tendința spre instabilitate financiară. Este posibil ca unii operatori industriali să dea faliment, ceea ce va influența stabilitatea financiară a băncilor care le-au împrumutat bani. Printr-o reacție în lanț, colapsul băncilor legate de petrol ar putea răspândi instabilitatea financiară în alte piețe de credit.

Scăderea precipitată a prețului petrolului începând cu luna iunie 2014 a început să-și facă simțite consecințele în țările ale căror exporturi sunt bazate în principal pe acest produs: Venezuela, Rusia și Nigeria. De exemplu, rubla rusească a scăzut cu 38%, bolivarul venezuelean cu 45%, naira nigeriană cu 12%. Chiar și moneda unor țări dezvoltate, exportatoare de petrol, precum krona norvegiană, a scăzut cu 17%. După ce a rămas stabil câțiva ani, dolarul american (moneda pentru comerțul mondial și rezerve valutare) a început să se aprecieze de la jumătatea lunii iunie 2014, o dată cu deflația petrolului.

Ca într-un domino effect, scăderea prețului petrolului a reverberat și pe piața altor produse importante: cupru, aur sau metale industriale, care și ele au început să-și piardă din valoarea de vânzare. Țări care exportă masiv astfel de metale au suferit deprecieri ale monedelor lor naționale: realul brazilian a scăzut 15%, iar dolarul australian 12%.

Ce este de făcut: Re-balansăm piața sau industria?

În fața unui sistem în dezechilibru și al unui climat al prețului extrem de volatil, mai multe mecanisme pot interveni pentru a reconfigura piața petrolului pe termen scurt, mediu și lung.

Pe termen scurt, se așteaptă o revenire a cererii de petrol la valori acceptabile industriei. „Jucătorii” implicați în această partidă sunt trei: piața fizică (producătoare de petrol), piețele de „hârtie” (tip Wall Street, care sunt disproporționat de mari, 15 -20 ori, în comparație cu piața fizică a petrolului; aceste piețe produc și manipulează stocuri și fonduri de hedging) și piețele de capital, care asigură banii pentru cheltuieli curente și pentru explorare/producție.

O altă posibilitate este managementul OPEC. În absența unor indicații clare ale intențiilor membrilor OPEC, este dificil de a obține un consens al pieței prețului. Decizia OPEC din luna noiembrie 2014, sub conducerea Arabiei Saudite, de a ceda controlul pieței fizice a petrolului, fără nicio sugestie de preț minim, a bulversat piețele financiare, cu consecințele vizibile astăzi. Nu cred că această mișcare a Arabiei Saudite reprezintă ultimul ei cuvânt; mai devreme sau mai târziu (având și un nou rege la conducere), Arabia Saudită va încerca să-și recâștige rolul ei critic în deciziile OPEC. O știre bună în acest sens o reprezintă declarația ministrului petrolului din Iran, care, luni, 19 ianuarie 2015, și-a exprimat speranța că OPEC va începe să reducă producția pentru a opri deflația petrolului. El a mai prezis că țările OPEC și non-OPEC vor coopera în cele din urmă pentru a restaura balanța pieței de petrol.

Tot pe termen scurt, companiile pot recurge la reducerea forței de muncă, re-alocarea fondurilor existente pentru exploatarea celor mai productive zone (sweet spots), reducerea costurilor de producție prin introducerea de noi tehnologii performante, sau ajustarea cheltuielilor capitale (capex).

Pe termen mediu și lung (3 – 5 ani), toată atenția este îndreptată spre căutarea și găsirea piețelor din zonele de „frontieră”, unde se pot dezvolta proiecte largi, cuplate cu reduceri globale ale cheltuielilor capex. Figura de mai jos, extrasă dintr-un webinar organizat de compania IHS, la care am participat săptămâna trecută, redă succint opțiunile industriei (Oil Supply/direct impact) și ale piețelor de capital (Monetary/indirect impact).

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro