Derularea contractului Bechtel – ce n-a controlat corpul premierului Ponta

Corpul de control al premierului Ponta a produs in primul rand o stire de presa – dupa tipicul guvernului din care face parte, de altfel: „posibile fapte penale ale fostilor ministri Dobre, Berceanu, Vladescu, Macovei”. Bum, bum! In subsidiar, subordonatii premierului au pus la dispozitia mass-media un document intitulat „Sinteza raportului de control privind verificarile efectuate in legatura cu incheierea, modificarea si executarea contractului de proiectare si construire a autostrazii Brasov – Cluj – Bors”. Il puteti citi aici, scrie Doc pe blogul Inventarul stricaciunilor politice.

Acum eu voi trata cu indiferenta cuvenita opiniile si aprecierile personale facute de controlorii premierului – spre deosebire de Mediafax care, dupa cum puteti citi titlul cu pricina, nici macar nu le atribuie acestora (cu alte cuvinte, si le insusesc!). Mi se pare de bun-simt sa fac asa ceva, tinand cont ca in tara noastra „declaratie politica” inseamna, in acceptiunea demnitarilor cum sunt si cei din corpul respectiv, o afirmatie asupra careia autorul nu considera necesar sa-si asume vreo responsabilitate. In cazul guvernului Ponta, insa, care are antecedente catastrofale in acest sens – produce minciuni in mod constant – indiferenta ar trebui sa fie, cel putin, suspiciune. In schimb, ma intereseaza informatiile cu valoare de fapt. Or, aici constat ca productia guvernamentala are carente foarte mari. Cel putin doua se vad direct din titlu:

De ce Corpul de Control face publica doar o sinteza? Si de ce raportul si/sau controlul n-au vizat si incetarea acestui contract?

Nu de alta, dar dupa cum o sa vedem mai jos, exista cel putin un aspect foarte controversat asupra incetarii contractului, in mai anul curent. De asemenea si incheierea contractului, controlata, zice-se, este expediata extrem de rapid: la finalul lui 2003 s-a semnat contractul intre CNADNR si Bechtel, un an mai tarziu (in preajma alegerilor) acelasi guvern a tocmit o societate de consultanta care a spus ca pretul prevazut in contract (~2,2 miliarde euro) era unul corect, iar in 2006 parchetul a respins o plangere penala impotriva semnatarilor acestui contract, fostul ministru al transporturilor si fostul sef CNADNR. Pam-pam. Atat.

Buun. Mai aflam – nu ca n-ar fi de notorietate, oricum – ca incepand cu 2005 derularea contractului s-a blocat. Bechtel n-a mai primit bani pentru lucrari deja facute, guvernul nou instalat insistand pentru renegocierea contractului, care s-a facut pe parcursul a mai bine de un an, platile si constructia s-au reluat in 2006, renegocierea a continuat insa. Aici se concentreaza controlul corpului prim-ministerial, inclusiv cu acuzatiile: ca mandatul a fost dat asa, ca comisia de negociere l-a depasit, ca ministrii au intervenit, ca s-a platit una, ca s-a platit alta samd. Vor fi fost neregularitati, nu stiu, poate si fapte penale – DNA a fost sesizata formal, o sa verifice procurorii asta. Din document, cel putin, incadrarile respective intra in categoria opiniilor autorilor.

Insa documentul guvernamental are o lipsa majora, fundamentala pentru intreaga chestiune. La ce ma refer? Corpul de control noteaza alt fapt de notorietate: statul nostru, reprezentat din CNADNR, a platit sume mult, mult mai mari decat cele prevazute in contractul initial – pretul acela certificat drept „corect”, asa cum noteaza vesel sinteza. Vorbim de multipli, dublul, mai mult decat triplul sumelor prevazute in contract, bani pe care statul a ajuns sa le plateasca celor de la Bechtel, ducand la renegocierea si in final rezilierea contractului. Or, corpul de control nu pare capabil sa controleze si sa elucideze motivele acestei stari de fapt, repet, notorii.

De ce a ajuns statul roman in situatia de a plati multiplul sumelor prevazute in contractul din 2003? Cine e responsabil?

Cred ca pot sa pretind ca vorbesc in numele interesului public afirmand ca e mult mai important sa stabilim CAUZA care a facut sa platim 54% din valoarea initiala a contractului pentru vreo 12% din realizare, decat detalii privind procesul in sine. Repet, nu spun ca neregularitati sau ilegalitati ar fi ok, cu siguranta ca nu sunt. Insa conteaza mult mai putin daca renegocierea asta a urmat cu strictete pasii formali, daca a fost informat nu-stiu-cine sau respectat mandatul nu-stiu-care; conteaza mai mult fondul ei si motivele pentru care s-a facut, de la ce a pornit si unde a ajuns, de ce am platit din bani publici aproape un miliard de euro degeaba.

Ca sa fiu si mai clar. Din doua, una. Fie suplimentarea asta uriasa NU era posibila pe contractul initial si atunci autoritatile de dupa 2005 au o extraordinara responsabilitate si vina, penala chiar, indiferent daca au platit bani publici inafara prevederilor unui contract si/sau daca au renegociat contractul in mod catastrofal provocand acest enorm prejudiciu. Fie contractul initial facea posibila o astfel de suplimentare, poate una si mai grava. Caz in care aprecierile privind corectitudinea pretului sunt apa de ploaie si controlul guvernamental ar trebui sa se concentreze pe detaliile contractului si ale incheierii sale in 2003; renegocierea fiind necesara, oricare vor fi fost bubele ei, minore prin comparatie. Repet, e intrebarea cheie.

Si-atunci? Hm? Domnule Ion Lazar, secretar de stat, sef al Corpului de Control? Ne puteti lamuri? E grea intrebarea? Sau poate e neplacut raspunsul? De fapt, ar putea sa ne lase pe noi sa gasim raspunsul la intrebare. Documentul lamuritor este acel contract semnat in 2003. Guvernul inca nu l-a facut public, cu o minciuna ridicola: dl Sova a spus ca s-a pierdut originalul. Va fi fost pierdut, nu stiu, dar implicatia cum spuneam, mincinoasa si ridicola, este ca doar originalul poate fi facut public. Iar corpul de control nu lamureste nici acest aspect, al pierderii unui contract. De altfel, aflam doar ca nicio autoritate romana nu pare sa aiba macar o copie completa si certificata ca fiind conforma cu originalul. Rasul lumii, controlorii guvernamentali trebuie sa recurga la fostul partener de afaceri, repudiat intre timp, si care le trimite copia lor buna, dupa cum putem citi, in 20 noiembrie 2013? Mai sa fie!

Pai, in acest caz, revin la prima intrebare: cum se face ca controlul n-a inclus si incetarea contractului? Nu de alta, dar doar rezilierea contractului, ruperea contractului pierdut al dlui Sova, ne-a costat 30 de milioane de euro – chiar nu conteaza circumstantele in care a fost facuta? Mai precis :

Daca autoritatile romanesti n-au avut pana in noiembrie originalul contractului initial, si nici macar o copie certificata si completa a acestuia, atunci pe ce baze au negociat in mai incetarea lui?

Pana cand contractul nu e public si intrebarile astea nu primesc raspuns, controlul subordonatilor dlui Ponta e apa de ploaie, pe fond, doar bomba ieftina pentru presa de partid.