Desfiintarea CNSC. De ce e o ineptie

Venind dinspre luminatul nostru Executiv, isi face loc in spatiul public o ineptie: necesitatea desfiintarii Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor si inlocuirea caii de atac administrative cu o prima treapta de jurisdictie la nivelul Tribunalului Bucuresti, treapta de jurisdictie administrata de o sectie specializata nou-infiintata.

La temeiul acestei – repet cu toata convingerea si raspunderea – ineptii, stau motivari confuze sau populiste (ma refer aici la cele spuse de Victor Ponta), sau o evidenta necunoastere a problemei (cazul declaratiilor Monei Pivniceru).

Astfel, premierul apare in urma cu o saptamana si incepe sa explice cum CNSC trebuie desfiintat, jurisdictia administrativa reprezentand o “frana” si o institutie cu multi angajati, si ca banii cheltuiti cu acestia ar putea fi orientati catre o sectie specializata, infiintata de Guvern (sic!), a Tribunalului Bucuresti, care sa judece intr-un “termen rezonabil, o saptamana-doua”, eliminandu-se astfel un “inel din lant”, ceea ce, pasamite, ar duce la accelerarea procedurilor de atribuire. S-ar putea deci deduce ca, dupa desfiintarea CNSC, mai toate problemele din materia achizitiilor publice se vor rezolva si Romania o sa aiba mintenas o gramada de autostrazi (durerea dintotdeauna a romanului care nu are unde sa-si biciuie Loganul…) si alte elemente de infrastructura, care numai si numai din cauza de contestatii si decizii in calea de atac administrativa nu se pot realiza de catre autoritatile altminteri gata sa-si rupa spinarea in slujba cetateanului…

Din pacate – si spun din pacate pentru ca ma numar printre cei care cred ca Romania are nevoie la varf de politicieni din generatia lui Victor Ponta, spre a putea lasa in urma tarele unui sistem comunistoid care a supravietuit de facto nefiresc de mult momentului in care el si-a incetat de jure existenta – asa-numitele argumente ale premierului nu reprezinta altceva decat un ghiveci in care se amesteca jumatati de adevar si momente de candoare juridica greu de acceptat la un practician al dreptului, fie el si inchinat de mult timp formelor fara fond ale confruntarii politice. De pilda, se vorbeste despre posibilitatea ca Guvernul sa infiinteze o sectie specializata a Tribunalului Bucuresti – se poate insa face asa ceva, se poate modifica organizarea unei instante pe cale de act administrativ? Raspunsul este la indemana oricui.

Spune Victor Ponta ca mijloacele financiare care astazi constituie bugetul CNSC ar urma sa fie directionate catre finantarea acestei discutate noi sectii a Tribunalului Bucuresti. Suntem, de fapt, in prezenta unui admirabil, dar straveziu mesaj populist – omul simplu, fara studii juridice, se va arata incantat de aceasta idée atat de “echitabila” a Executivului. De ce? Pai, simplu: functionarii aia lenesi si corupti, care sug sangele poporului si pleaca acasa la sfarsitul programului incarcati de bani si bunuri rezultand din sperturi, si care pe deasupra intarzie inadmisibil achizitiile pe care inocentul si atat de bine-intentionatul executiv doreste sa le faca spre a oferi greu-incercatului popor autostrazile visate, vor fi inlocuiti cu practicieni integri, judecatori inamovibili si drepti…

Realitatea este insa putin diferita. Astfel, nu exclud nicio clipa posibilitatea prezentei unor functionari corupti prin CNSC – ba, daca stau sa ma gandesc mai bine si sa-mi pun in ordine amintirile, as avea mai degraba tendinta sa garantez pentru veridicitatea unei atari ipoteze; numai ca a te apuca sa vorbesti despre coruptibilitatea unor functionari in momentele in care “cad la pieptan” la DNA tot mai multi magistrati, si inca dintre cei ce urcau in pretorii importante – Tribunalul Bucuresti, Curtea de Apel Timisoara, ICCJ, etc. – pare un demers cel putin inabil. Desigur insa ca atata vreme cat nu e nici prima si nici ultima data cand politicienii romani se grabesc sa iasa in spatiul public cu declaratii improvizate, nu avem prea mult de castigat insistand in a cauta nuante acolo unde tocmai tusa groasa, neaosa si naturala, este regina discursului.

Ceea ce surprinde insa este usurinta cu care premierul arunca pe piata nada sumelor mari de bani pe care CNSC-ul le consuma si care ar putea sustine financiar o sectie separata a Tribunalului Bucuresti. In fapt, lucrurile nu stau deloc asa, deoarece banul public se supune, ca regula, principiului neafectarii taxelor si impozitelor – altfel spus, banii ar intra la loc in bugetul statului, si de acolo ar urma sa fie directionati catre o noua destinatie. Drumul catre reusita unui astfel de demers este insa unul plin de obstacole si care cel mai adesea nu ajunge pana la destinatie – de pilda, este nevoie de rectificari la nivel bugetar, iar pentru asta e nevoie de acordul celebrului domn Gherghina – da, nu radeti, desi probabil ca e de ras: nimeni nu misca, nici macar premierul, cand e vorba de bani, fara filtrul eternului scriitor de bugete. In atari conditii, pare neserios sa mai vorbim si despre necesitatea intrarii in vigoare a unui text de lege, cu norme de aplicare si tot restul, pentru a reglementa functionarea unei astfel de sectii, sau despre nevoia unei modificari de substanta a OUG nr. 34/2006 privind achizitiile publice.

Pe langa asta, practicienii dreptului din Bucuresti cunosc foarte bine ca exista si o problema logistica: spatiul. La acest moment, Tribunalul Bucuresti functioneaza intr-un spatiu inadecvat nevoilor sale, inghesuita in plus acolo fiind si o Judecatorie. A crede ca o noua sectie, care are nevoie de cel putin o sala de judecata zilnic, de o arhiva si o registratura, mai poate fi indesata in fostul magazin Junior, ar fi o naivitate incredibila. Probabil, solutia propusa de Executiv ar fi utilizarea actualului sediu al CNSC din str. Stavropoleos – unde mai este insa economia atat de dorita de popor si clamata de politicieni? Nu de alta, dar o sectie a TB functionand in alt sediu inseamna grefieri, arhivari, registratori, personal de curatenie, paza, bagatori de seama, tot tacamul existent actualmente la CNSC, eventual usor umflat…

Pe langa aceste aspecte “tehnice”, raman si cele teoretice, de mare importanta, cum ar fi posibilitatea judecarii intr-o singura treapta de jurisdictie (cum pare sa sugereze premierul), fara cale de atac, intr-un sistem constitutional destul de restrictiv, dar mai ales perspectiva perfect credibila ca de aici sa se nasca un conflict destul de serios cu Comisia Europeana, care apreciaza in mod deosebit activitatea CNSC.

As fi vrut sa comentez aici si argumentele propuse de titulara portofoliului justitiei, fie ca sa fiu de acord cu ele, fie spre a expune o opinie contrara. Din pacate, aparitia publica a doamnei Pivniceru nu a insemnat, nimic, nu a spus nimic si nu lasa in urma nimic, asa cum, de altfel, pare ca ne-a obisnuit. Cu accentul sau inconfundabil si uzand de un vocabular totusi usor cam restrans pentru un universitar, ministrul justitiei a spus ca CNSC urmeaza a fi desfiintat pentru ca litigiile din materia achizitiilor publice sa fie judecate de judecatori de cariera. De ce? Pai, pentru ca e necesar ca aceste atributii sa “transleze” la judecatorii de cariera. Bine, dar de ce? Pentru ca “ma gandesc ca ar fi mult mai bine decat sa intre in alte proceduri asa-zis jurisdictionale si cu finalitatile care se cunosc.” . Vom fi, desigur, cu totii de acord ca suntem in prezenta unei motivari economico-juridice de mare clasa, din categoria celor pe care le asteptam intotdeauna din partea unui ministru, care pe deasupra mai este si cadru universitar si magistrat al instantei supreme…

Dincolo de gluma, trebuie sa ne intrebam: ce ar fi putut afla un practician responsabil al dreptului daca ar fi incercat macar sa se documenteze cu privire la problema pe care o expune public?

Cred ca daca s-ar fi studiat, cu cinste si onestitate in prima instanta, Raportul de activitate al CNSC, s-ar fi putut lua cunostinta de o seama de cifre foarte interesante, pe care nu le voi detalia, deoarece au facut obiectul unei analize sincere si competente intr-un articol al d-lui Sorin Ionita, aparut pe Contributors.ro. Ceea ce pot spune cu siguranta ca rezulta de acolo este imaginea unei institutii aflate la un nivel de functionare pe care, cel putin deocamdata, niciun minister din Romania nu l-a atins, si nici nu-l va atinge prea curand (vorbesc, cred eu, in cunostinta de cauza, dupa 8 ani petrecuti in serviciul public, ani in care am traversat guvernari de toate culorile si orientarile).

Mergand mai departe, si intreband cativa practicieni din materia achizitiilor publice, atat doamna ministru cat si premierul ar fi putut afla ca durata de solutionare a litigiilor de catre CNSC este una pur si simplu senzationala pentru Romania, ca infirmarea de catre o instanta de judecata a solutiilor CNSC este o raritate, ca organul de jurisdictie administrativa atat de atacat este unul apt, datorita eterogenitatii specializarilor membrilor completelor de solutionare, sa analizeze probleme tehnice de mare complexitate si apartinand unui nivel de specializare pe care un judecator roman nu-l poate atinge decat rareori, ca participantii la proceduri accepta in genere cu incredere si cu un respect castigat in timp solutiile CNSC, acestea fiind in mai putin de 15% din cazuri atacate cu plangere la instanta, si inca o gramada de alte lucruri interesante. Din pacate, aceste informatii palpabile si usor verificabile sunt ascunse in spatele unor fumigene politicianiste, sau, in cazul d-nei ministru, a unor pseudo-axiome fara miez, urmand o paradigma comportamentala care a slujit adeseori politicienilor post-revolutionari – comunicarea unor realitati inexistente sub forma unor certitudini aparent indiscutabile: “alte proceduri asa-zis jurisdictionale si cu finalitatile care se cunosc”. Pai, se cunosc sau nu?

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro