Sari direct la conținut

Dinamo, prima mutare după startul ratat din SuperLiga României – Anunțul oficial al „câinilor”

HotNews.ro
Foto: Federico Pestellini / imago sportfotodienst / Profimedia
Maxime Sivis Foto: Federico Pestellini / imago sportfotodienst / Profimedia

Dinamo a început cu un eșec noul sezon din SuperLiga României, fiind învinsă dramatic de CFR Cluj cu scorul de 3-2, după ce a condus cu 2-0. Înainte de a doua etapă, formația antrenată de Zeljko Kopic a anunțat transferul unui fundaș dreapta.

Dinamo l-a prezentat pe Maxime Sivis

Dinamo București are planuri mari în noul sezon. Formația antrenată de Zeljko Kopic nu își dorește să retrăiască emoțiile din sezonul trecut, când au evitat retrogradarea după un baraj cu Csikszereda.

„Câinii” au făcut un joc bun în runda inaugurală a noului sezon din SuperLiga României, însă au pierdut dramatic în Gruia în fața celor de la CFR Cluj, deși au condus cu 2-0.

La câteva zile de la duelul cu echipa lui Dan Petrescu, Dinamo a oficializat transferul lui Maxime Sivis, un fotbalist francez în vârstă de 26 de ani, cotat la 900.000 de euro conform Transfermarkt.

„Bine ai venit în familia Câinilor roșii, Maxime SIVIS!

Clubul Dinamo 1948 București este încântat să anunțe oficial transferul fundașului dreapta Maxime Sivis.

Născut în Franța, în 1998, cu rădăcini congoleze, Maxime a evoluat ultima dată pentru francezii de la Guingamp, în Ligue 2, până la finalul sezonului trecut.

34 de meciuri a bifat în campionat, marcând un gol și oferind 2 pase decisive.

Maxime a învățat deja cele mai importante cuvinte în limba română: Doar Dinamo București!

Maxime Sivis va îmbrăca tricoul alb-roșu până în 2026, cu opțiune de prelungire.

Welcome to the Red Dogs family, Maxime SIVIS!

Dinamo 1948 Football Club is glad to officially announce the signing of the french right-back, Maxime Sivis.

Born in France in 1998 and of Congolese descent, Maxime last played for the Guingamp french club, in Ligue 2, until the end of last season.

He made 34 appearances in the championship, scoring one goal and giving 2 assists.

Maxime has already learned the most important words in Romanian: Doar Dinamo București!

Maxime Sivis will be wearing the white & red jersey until 2026, with a deal extension option.” – se arată în comunicatul oficial al clubului.

>> VIDEO Hermannstadt, transfer spectaculos de la una dintre candidatele la titlu în SuperLiga României
INTERVIURILE HotNews.ro