DOCUMENT Urmările schimbării de liberali de la conducerea Poștei: Concedierea a sute de angajați cu funcții administrative a fost pusă pe hold
300 de angajați din funcții administrative în Poșta Română ar fi urmat să fie concediați începând cu luna iulie din acest an, anunța în luna februarie Horia Grigorescu (PNL), directorul general la acea vreme al operatorului poștal. Mai repede a plecat însă din Poștă chiar Horia Grigorescu, care în luna iunie a fost înlocuit cu un alt liberal, Valentin Ștefan. Se va mai implementa planul de concedieri? Acest demers nu reprezintă un plan de acțiune pe termen scurt și mediu, spune ministrul Digitalizării, Ciprian Teleman (USR-PLUS).
Un deputat PSD, Ciprian Constantin Șerban, i-a adresat în luna iunie din acest an mai multe întrebări ministrului Digitalizării, Ciprian Teleman (USR-PLUS), pe fondul înlocuirii directorului general Horia Grigorescu cu Valentin Ștefan, la Poșta Română, companie aflată în coordonarea Ministerului Digitalizării.
- „Cum această înlocuire vine tot pe fond de provizorat, de 4 luni, cum am citit în mass-media, având în vedere importanța operatorului național de servicii poștale, vă adresez câteva întrebări ale căror răspunsuri vor avea un impact semnificativ asupra moralului și motivării celor peste 23.000 de angajați ai Poștei Române, impact ce se va reflecta, în mod categoric și asupra modului în care își vor exercita îndatoririle de serviciu.
- Vă reamintesc, că fostul director general, Horia Grigorescu, anunța un amplu program de concedieri, în același timp în care în unele județe se organizau angajări, acțiuni paralele ce demonstrează un haos general și o degringoladă totală în politica de personal promovată de managementul Poștei Române.”, scrie deputatul PSD.
Ministrul Teleman i-a răspuns acestuia punctual la finele lunii iulie din acest an, precizând că planul de disponibilizări nu mai este de actualitate.
- „Referitor la programul de disponibilizări, vă informăm că, până în prezent, s-a realizat, la nivel intern, o amplă analiză, punctual, pe specific de activitate și, în contextul politicii și obiectivelor de management, în momentul de față acest demers nu reprezintă un plan de acțiune pe termen scurt/mediu.”, precizează ministrul Teleman.
CITEȘTE AICI INTEGRAL RASPUNSURILE MINISTRULUI TELEMAN
Întrebat câte persoane au fost angajate de CNPR în perioada 2020-2021 la nivel central, Teleman a răspuns că, în perioada menționată, în cadrul Administrației centrale au fost ocupate 160 de posturi.
Întrebat câți consilieri au fost angajați la cabinetul fostului director general Horia Grigorescu, precum și despre atribuțiile și salariile acestora, ministrul Ciprian Teleman a răspuns că fostul director general a avut 10 consilieri încadrați cu câte 4, 6 sau 8 ore, pe un număr de 7 posturi stabilite și că atribuțiile acestora au fost conforme fișelor de post, în timp ce salarizarea fiecăruia este un aspect confidențial.
Ministrul a precizat însă că, în perioada 2020-2021 (deci în mandatul fostului director Horia Grigorescu), la nivel central, 850 de salariați au beneficiat de majorări salariale, în considerarea și cu respectarea clauzelor Contractului Colectiv de Muncă 2020-2022.
Ce concedieri a făcut noul director general, Valentin Ștefan?
Acesta nu a făcut concedieri, răspunde ministrul Digitalizării.
Întrebat câți consilieri are noul director general, Valentin Ștefan, comparativ cu fostul director Horia Grigorescu, ministrul Digitalizării a răspuns că potrivit organigramei, compartimentul „consilieri Director general” figurează cu 7 posturi de consilieri, cu normă întreagă, la fel ca în mandatul fostului director general.
„Noul director general are, în prezent, 9 consilieri, dintre care 4 încadrați cu câte 8 ore de muncă pe zi, unul cu 6 ore și 4 consilieri cu câte 4 ore pe zi. (..) Cinci dintre actualii consilieri au activat în cadrul structurii și în mandatul fostului director general. patru dintre consilierii fostului director general și-au dat demisia, în timp ce unul dintre ei a solicitat mutarea în alt departament”.
Ce plan de investiții dar și de concedieri a fost anunțat în primăvara acestui an în Poșta Română
În luna februarie din acest an, Horia Grigorescu, directorul general al companiei la acel moment și vicepreședinte al PNL București, anunța că Poșta va investi peste 200 de milioane de lei în următoarea perioadă pentru transformarea digitală a serviciilor, dar și în modernizarea a două centre de tranzit pentru a face față competiției cu firmele private de curierat.
De asemenea, 300 de angajați din funcții administrative ar fi urmat să fie concediați în lunile următoare, nu mai devreme de luna iulie. Acesta a spus și ce oameni a angajat de când a venit la conducerea companiei: peste 1500 de persoane în zona operațională și circa 100 pe posturi administrative vacante.
Horia Grigorescu, înlocuit de la conducerea Poștei Române, înaintea demarării concedierilor anunțate
În data de 11 iunie 2021, Horia Grigorescu a anunțat că predă ștafeta lui Valentin Ștefan, „în contextul în care a simțit nevoia unei noi provocări profesionale în zona de business şi juridică”.
Valentin Ștefan, care este în prezent secretar general adjunct al PNL, a deținut anterior funcția de director general adjunct în Poșta Română.
Valentin Ștefan este licențiat în istorie (2008), vorbitor de limba rusă (a studiat la universitatea de stat din Sankt Petersburg) și a făcut apoi masterat de studii ruse la Universitatea Carolinei de Nord din Chapel Hill (SUA).
S-a angajat ca specialist achiziții la HP București în anul 2009, până în 2011 când s-a angajat la ONU ca stagiar în echipa de monitorizare organizații teroriste Al Qaida și Talibani.
Ulterior a lucrat în companii americane în domeniul investigațiilor de prevenire a spălării banilor la Kroll Compliance și Exiger Diligence, apoi partener la Rise Consortium și ulterior în departamentul de luptă anti-fraudă Morgan Stanley.