Sari direct la conținut

Doi cercetători susțin că au identificat două noi variabile în Ecuația lui Drake. Iar asta schimbă radical probabilitatea de a găsi viață inteligentă în Calea Lactee

HotNews.ro
Doi cercetători susțin că au identificat două noi variabile în Ecuația lui Drake. Iar asta schimbă radical probabilitatea de a găsi viață inteligentă în Calea Lactee
Planetă extraterstrp. Foto: Ivan Ryabokon / Panthermedia / Profimedia

Cu toate incertitudinile sale privind parametrii biologici și astronomici, faimoasa Ecuație a lui Drake, emisă în anul 1961 de astrofizicianul american Frank Drake, estima că numărul planetelor care pot găzdui viața inteligentă ar fi de ordinul miliardelor, și asta numai în Calea Lactee. De aici și paradoxul lui Fermi, cel care susținea că, în ciuda unor astfel de calcule și de estimări optimiste, nu există dovezi în ceea ce privește existența unor civilizații în galaxia noastră.

Robert J. Stern, cercetător în cadrul Universității din Texas, și omologul său, Taras V. Gerya, de la Universitatea din Zurich, susțin însă că ecuația lui Drake era incompletă. De aici și contradicția dintre rezultatele mai mult decât optimiste cu privire la existența vieții extraterestre și dovezile care neagă această posibilitate.

Cei doi specialiști afirmă într-un studiu pe care l-au publicat în revista Nature Scientific Reports că există elemente pe care care Frank Drake nu le-a luat în seamă. Spre exemplu, plăcile tectonice, oceanele și continentele. Variabile care, în opinia celor doi, ar reprezenta ingredientele imperios necesare pentru apariția vieții complexe.

Raționamentul autorilor studiului pleacă de la o întrebare cheie care are în vedere viața de pe Terra. Mai exact, de ce apărut atât de târziu viața complexă, în condițiile în care organismele simple, unicelulare, existau pe Pământ încă de acum circa 4 miliarde de ani. Practic, a fost nevoie de 3,4 miliarde de ani pentru ca viața complexă să ia naștere undeva acum circa 600 de milioane de ani.

Plăcile tectonice, elementele imperios necesare pentru apariția vieții complexe

Secretul constă în formarea plăcilor tectonice moderne, sunt de părere cei doi specialiști. Un proces care a început acum circa 1 miliard de ani și fără de care viața complexă nu ar fi putut să se dezvolte. Iar datele geologice indică faptul că plăcile tectonice au accelerat evoluția vieții complexe prin cinci procese distincte.

Este vorba despre aportul sporit de nutrienți, de oxigenarea atmosferei și a oceanelor, de temperarea climatului, de crearea unei rate de distrugere a habitatelor, precum și de presiunea pusă asupra organismelor pentru a le forța să se adapteze.

În această ordine de idei, plăcile tectonice sunt un element imperios necesar pentru apariția nu doar a unor forme complexe de viață, ci și pentru evoluția inteligenței. Iar dacă cei doi specialiști au dreptate, apariția altor civilizații ar fi condiționată de existența unei astfel de particularități geologice.

Problema este că plăcile tectonice sunt extrem de rare. În sistemul nostru solar, Terra este singura planetă care posedă așa ceva. Chiar dacă vulcanismul există pe alte planete, a se vedea cazul planetelor Venus și Marte, nicăieri nu au fost identificate plăci tectonice mobile. Apoi, telescoapele spațiale pe care le avem în acest moment, chiar dacă sunt limitate din multe puncte de vedere, nu au reușit să identifice prea multe planete cu astfel de elemente geologice.

Terra este o planetă cu adevărat specială

Plecând de la această idee, autorii studiului au introdus două noi variabile în ecuația lui Drake, cea a planetelor care posedă oceane și continente, apoi cea a planetelor care au oceane semnificative, continente, precum și plăci tectonice a căror existență să se întindă pe mai bine de 500 milioane de ani.

Rezultatul ecuației, susțin cei doi specialiști, s-a schimbat astfel fundamental față de estimările inițiale. Iar noile date indică faptul că planetele capabile să susțină viața ar reprezenta doar 0,0003% din numărul total. O diferență uriașă față de estimările inițiale, care indicau un factor de aproape 100% în cazul planetelor aflate în zona locuibilă a sistemului lor solar.

Implicațiile sunt unele majore. Conform ecuației originale a lui Drake, viața inteligentă ar trebui să fie comună în Calea Lactee și ar trebui să îi vedem semnele peste tot. Însă adăugarea celor două variabile schimbă radical datele problemei și, cel puțin pentru moment, explică lipsa oricăror dovezi cu privire la prezența prezumptivelor civilizații extraterestre.

Astfel, viața inteligentă ar fi mai cu mult mai rară decât și-ar fi imaginat cineva. Iar Terra, prin particularitățile sale geologice, chiar poate fi numită o planetă cu adevărat specială.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro

INTERVIURILE HotNews.ro