"Drumul spre Vozia" – un fantasy romanesc "a la Tolkien"

Pentru oricine a citit literatura romana este vizibil ca exista putine lucrari care sa continue operele unor scriitori ca Nicolae Batzaria (Povesti de Aur), Nestor Urechea (Zanele din Valea Cerbului), Ion Nicolae Bucur (ciclul Dac), Vladimir Colin (Legendele Tarii lui Vam). Drumul spre Vozia (Cei trei si Padurea cea Mare, Cei trei si luptele Deralei, Prin coline si neguri) reprezinta o continuare si o sinteza a volumelor mentionate mai sus, fiind atat basm, cat si fictiune istorica si fantezie.

„Drumul spre Vozia este o serie fantasy scrisa de Mihai-Andrei Aldea, localizata undeva in vestul tarii, intr-o perioada in care dacii mai traiau inca alaturi de alte populatii, in zorii formarii poporului roman. Localitatile din zona au nume slave sau romanesti, iar lumea descrisa este, in ciuda posibilitatii incadrarii ei intr-un secol sau altul, atemporala tocmai prin introducerea elementelor specifice basmului. Avem de-a face cu drumul initiatic a trei tineri, Dan, Mitu si Surdul, originari din satul Sindrilita, care pleaca din localitatea lor pentru a duce niste fluiere blestemate, primite in dar, intr-un loc unde ar putea fi distruse cu ajutorul unui obiect cu puteri deosebite, Ciocanul Zimbrului.”, (Ana-Maria Negrila).

„Dintre aceste filoane, cel care isi pune amprenta asupra romanului este cel folcloristic, care contureaza planul narativ principal. Avem de-a face cu o lume bogata in fiinte feerice, precum pitici, zane, sau uriasi (ia astfel nastere fantasticul feeric), dar si fiinte apartinand intunericului precum naluci, balauri sau vrajitori (elemente caracteristice fantasticului intunecat). Cumva aceasta populare cu creaturi magice aminteste de opera lui Tolkien pe care o mentionam anterior: daca in lumea autorului britanic intalnim un Vrajitor Alb, aici avem de-a face cu Vrajitorul Verde si cel Rosu, daca in Pamantul de Mijloc avem de-a face cu dragoni, aici intalnim balaurii atat de caracteristici basmelor romanesti, apoi ambele universuri sunt locuite de pitici, cei din Vozia fiind de mai multe feluri: „Iutacii sunt fapturi atat de rare, incat pana si oamenii din Campineni ce traiesc aproape de Padurea cea Mare le cred legende. Ori chiar basne. Si totusi era un iutac. O ramura a semintiei aproape stinse a Piticilor Mici”. Asemanarea cu opera lui Tolkien nu se opreste doar la elemente ce tin de tipurile de personaje, ci si la actiunea propriu-zisa. Avem de-a face cu o calatorie initiatica in care pornesc trei prieteni, Dan, Mitu si Surdu (patru, in Stapanul inelelor), pentru a distruge niste fluiere (un inel)” (Alexandra Medaru)

„Filonul folcloristic contureaza, fara indoiala, planul narativ principal, acela al calatoriei initiatice printr-o lume a basmului romantat, structurat episodic, ceea ce ii permite sa imbrace, „a la Tolkien”, cand mantia rosie a fantasticului eroic (v. primul volum, dedicat Padurii celei Mari si ultimilor daci liberi), cand mantia aurie a fantasticului feeric (v. prima jumatate a celui de al treilea volum – dedicata piticilor, zanelor, uriasilor, dar si balaurilor – si „epilogul” romanului), cand mantia neagra a fantasticului intunecat (v. a doua jumatate a volumului al treilea; de pilda, episodul in care Lixandrina, cu sabia in mana, infrunta nobilii straini – porniti sa o necinsteasca in numele fortelor Raului – este unul tulburator si tragic, iar modul in care autorul „pune in scena” inclestarea propriu-zisa, verosimil si spectaculos). (Oliviu Craznic)

Mihai-Andrei Aldea este teolog (specializarea „bizantinologie”), doctor in filologie (specializarea „folcloristica”) si doctorand in istorie.

• Drumul spre Vozia- Prin coline si neguri, de pr. Mihai-Andrei Aldea, editura Evdokimos