E pur si muove

Continui aici dezbaterea mea cu domnul profesor Socol referitoare la cooperarea dintre politicile macroeconomice. O fac din credința că dezbaterile ajută la obținerea de rezultate mai bune, chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna un optim Pareto.

În articolul său intitulat „Snagov 2.0. Cu obiectiv strategic aderarea la Zona Euro” (Adevărul, 20 februarie 2018), domnul profesor Socol se referă la un articol al meu („Îngrijorările domnului profesor Socol cu referire la vinovatul de serviciu”, www.opiniiBNR.ro, 15 februarie 2018) pentru a sugera că am făcut afirmații false atunci când am spus că un alt articol al său („Mai există coordonare de politici fiscal-bugetar-monetare în România”, www.zf.ro, 13 februarie 2018) prezintă date incorecte.

Vreau să aduc argumente pentru a arăta că afirmația mea a fost corectă. Am făcut această afirmație în contextul în care domnul profesor Socol și-a construit argumentația astfel: mai întâi a afirmat că „[a]nul 2017 s-a încheiat cu un tablou macroeconomic sustenabil.”, după care a prezentat date din 2016 pentru a susține că România îndeplinește (nota bene: se utilizează timpul prezent) toate criteriile de la Maastricht și 13 din 14 indicatori prevăzuți în tabloul de bord asociat Procedurii privind Dezechilibrele Macroeconomice. Această construcție spune, în mod implicit, că România a îndeplinit toate criteriile de la Maastricht și 13 indicatori prevăzuți în PDM, așa cum arătau datele din 2016 și că evoluțiile „sustenabile” din 2017 ne asigură că lucrurile nu s-au deteriorat. Cu alte cuvinte, așa cum se exprimă domnul profesor, „România îndeplineşte (nota bene: se utilizează timpul prezent) toate criteriile de convergenţă nominală prevăzute în Tratatul de la Maastricht şi 13 din cele 14 criterii prevăzute în Procedura de Dezechilibru Macroeconomic.”

Având ca bază această argumentație a sa, am afirmat că articolul domnului profesor „prezintă date incorecte”. Unele dintre aceste date sunt incorecte pur și simplu, cum este, de exemplu, cifra referitoare la deficitul de cont curent din 2017, care nu este 3 la sută din PIB, cum spune domnul profesor, ci 3,5 la sută din PIB.

Alte cifre, deşi corecte, sunt incorect interpretate, ignorând problemele de sustenabilitate. Conform Tratatului de la Maastricht, indicatorii trebuie îndepliniți în mod sustenabil. La articolul 140 (1) aliniatele unu, doi, trei și patru, tratatul cere ca Rapoartele de Convergență să examineze „realizarea unui înalt grad de convergență sustenabilă cu referire la îndeplinirea de către fiecare stat membru” a următoarelor criterii: „realizarea unui grad înalt de stabilitate a prețurilor”; „sustenabilitatea poziției financiare a guvernului”; „încadrarea cursului de schimb în limitele normale de fluctuație stabilite pentru Mecanismul Cursului de Schimb II” și, în fine, „nivelurile ratelor dobânzii pe termen lung”.

Aceasta înseamnă că indicatorii respectivi pot avea valori în limitele prevăzute de Tratat și, totuși, să nu fie îndepliniți, dacă nu pot fi susținuți în acele limite și în viitor. Exact această concepție asupra îndeplinirii condițiilor am avut-o în minte atunci când am spus că numai două dintre cele cinci criterii de la Maastricht sunt îndeplinite. Eu consider că unul dintre acești indicatori – și anume ratele dobânzilor pe termen lung – nu mai este îndeplinit începând din decembrie 2017 și există serioase riscuri ca alți doi indicatori – inflația și deficitul bugetar – să nu mai fie îndepliniți într-un orizont apropiat.

Reamintesc aici că îndeplinirea criteriului referitor la inflație se verifică față de media celor mai mici trei inflații medii anuale din UE calculate pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum. Evoluțiile relativ recente în domeniul inflație la noi au făcut ca inflația noastră să crească suficient de mult, comparativ cu cele mai mici trei inflații, pentru a deteriora criteriul respectiv. Totuși, pentru că media anuală este un indicator cu multă inerţie, probabil că vom mai îndeplini pentru câteva luni criteriul referitor la inflație, dar este aproape cert că acest lucru nu va mai fi adevărat la mijlocul anului.

În sfârșit, pentru a mă referi și la criteriul referitor la variația cursului de schimb, pot să spun că testul final privind îndeplinirea sa va fi dat în perioada premergătoare intrării în zona euro, adică în cei minimum doi ani ai ERM II. De altfel, în Raportul de convergenţă al BCE, pentru toate ţările care nu sunt în ERM II, criteriul este marcat ca neîndeplinit.

O analogie ar putea ajuta: dacă cineva poate merge ocazional pe sârmă cinci secunde în continuu, aceasta nu înseamnă că este un mergător pe sârmă și că va putea repeta experiența. Exact aceasta este ideea cu criteriile de la Maastricht: să ne asigurăm că odată îndeplinite, acest lucru nu este doar un rezultat de conjunctură.

În lumina celor spuse până aici trebuie să repar o greșeală: nu doar două din cele cinci criterii de la Maastricht sunt îndeplinite, cum am afirmat încercând să-i spun domnului profesor Socol că nu are dreptate când afirmă că toate criteriile sunt îndeplinite, ci, dacă privim prin prisma sustenabilității, doar unul: cel referitor la datoria publică. Aici trebuie să adaug imediat că, stricto sensu, nu se poate spune ca nivelul de referinţă de 3 la sută din PIB pentru deficitul bugetar nu este respectat. Dar ar fi o dovadă de miopie să ignorăm deteriorarea persistentă a poziţiei fiscal structurale, în conditiile în care deficitul structural va depăşi probabil 3 la sută din PIB în 2017 (Comisia Europeană estimează un nivel de 3,3 la sută), îndepărtându-ne și mai mult de obiectivul pe termen mediu (MTO).

În continuare mă voi referi la îndeplinirea indicatorilor din tabloul de bord asociat PDM. Am spus în articolul meu menționat mai sus că numai 11 din cei 14 indicatori prevăzuți în Procedura de Dezechilibru Macroeconomic sunt îndepliniți. Am avut în vedere aceeași condiție referitoare la sustenabilitate. Este clar că de ani de zile nu îndeplinim indicatorul referitor la poziția investițională netă. Dar, date fiind evoluțiile salariilor din periada 2014-2017, au crescut presiunile în sensul creșterii prețurilor la locuințe. Da, în 2016, creșterea anuală a acestor prețuri relativ la deflatorul cheltuielii pentru consumul final al gospodariilor era sub limita de șase la sută prevăzută de PSA, dar ea se află pe un trend ascendent. Al treilea indicator la care m-am referit este creșterea medie pe trei ani a costurilor unitare cu forța de muncă. Creșterea medie cumulată a salariilor brute la nivelul economiei a fost, în perioada 2014-2016, de 28,8 la sută. Pentru perioada 2015-2017 (următorii 3 ani glisați la dreapta), creșterea medie cumulată a salariilor brute la nivelul economiei a crescut la 40,4 la sută. Aceste date arată că şi indicatorul „costurile unitare cu forța de muncă” se deteriorează.

Având aceaste precizări făcute, mi se pare clar că afirmația implicită a domnului profesor conform căreia România a îndeplinit toate criteriile de la Maastricht și 13 indicatori prevăzuți în PDM, așa cum arătau datele din 2016 și că evoluțiile „sustenabile” din 2017 ne asigură că lucrurile nu s-au deteriorat nu este corectă. Este, astfel, incorectă și afirmația explicită că „România îndeplineşte (nota bene: se folosește timpul prezent) toate criteriile de convergenţă nominală prevăzute în Tratatul de la Maastricht şi 13 din cele 14 criterii prevăzute în Procedura de Dezechilibru Macroeconomic.”

În încheiere, vreau să mă refer la creșterea economică foarte înaltă realizată de România în 2017. Deși pare la prima vedere ceva foarte bun, la o analiză mai atentă nu este. Ea a fost obținută prin deteriorarea deficitului de cont curent și a deficitului bugetar structural și prin accelerarea inflației. Alte țări din regiune au obținut creșteri economice mai mici, de 4-5 la sută, ceea ce nu este deloc de neglijat, reușind însă să evite accelerarea inflației și deteriorarea defictelor bugetare structurale și a deficitelor de cont curent. În unele cazuri, creșterea economică relativ mare a fost obținută în condițiile în care contul curent a rămas cu surplus.

La o eventuală criză care va apărea undeva într-o economie mare, țările cu dezechilibre mai mici vor avea o capacitate mai mare de a contracara recesiunile cu care se vor confrunta. Când vom trage linie și vom vedea rezultatele pe termen mai lung, vom constata că, în medie, creșterea noastră economică a fost mai mică decât a țărilor cu deficite mai mici. E un alt fel de a spune ce a spus relativ recent prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, când a afirmat că: „[n]u orice punct suplimentar de creștere economică este dezirabil, dacă declanșează dezechilibre macroeconomice” (Florin Georgescu, „Gradul de valorificare a beneficiilor potențiale ale aderării la Uniunea Europeană este determinat de calitatea politicilor interne”, prezentare la conferința ‘10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană: de la coeziune la convergență’, București, 26 octombrie 2017).

Lucian Croitoru este consilier al guvernatorului BNR. Opiniile sale nu reprezinta pozitia Bancii Centrale sau a redactiei