Efectele juridice ale clauzei de rezervă a proprietăţii în procedura insolvenţei

Ce este o clauză de rezervă a proprietăţii?

În mod tradiţional, clauza de rezervă a proprietăţii este definită ca fiind stipulaţia din contract prin care vânzătorul îşi rezervă proprietatea bunului până la plata integrală a preţului. Aşadar, dacă în mod obişnuit transferul dreptului de proprietate într-un contract de vânzare operează la data încheierii valabile a contractului (la data realizării acordului de voinţe în forma cerută de lege), în cazul clauzei de rezervă a proprietăţii, acest transfer nu operează până la data la care cumpărătorul achită în mod integral preţul bunului.

Clauza de rezervă a proprietăţii poate fi întâlnită într-o varietate de contracte, dintre care enumerăm contractul de vânzare, contractul de distribuţie, contractul de leasing financiar etc.

Care este scopul instituirii unei clauze de rezervă a proprietăţii în contract?

Scopul pentru care, de regulă, se instituia în contract o clauză de rezervă a proprietăţii rezida în garantarea plăţii preţului fără ca beneficiarul clauzei (vânzător, finanţator etc.) să suporte concursul altor creditori ai cumpărătorului. Într-adevăr, clauza de rezervă a proprietăţii permite beneficiarului său să păstreze dreptul de proprietate asupra bunului până la realizarea creanţei sale constând în plata preţului astfel încât bunul nu intră în „averea” debitorului cumpărător. Dacă nu este îndeplinită obligaţia de plată a preţului, vânzătorul/finanţatorul nu suportă concursul altor creditori pentru recuperarea creanţei sale, prin participarea la o procedură obişnuită de executare silită, ci rămâne el însuşi proprietar al bunului care nu a fost plătit.

Clauza de rezervă a proprietăţii şi procedura insolvenţei

În procedura insolvenţei, clauza de rezervă a proprietăţii capătă o importanţă aparte întrucât ea este menită, în mod normal, să protejeze interesul unui creditor de a nu participa la procedura colectivă anevoioasă de recuperare a creanţei sale, ci de a intra direct în posesia bunului aflat în proprietatea sa. Oare să fie lucrurile aşa de simple?

În conformitate cu art. 123 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă : „Dacă vânzătorul unui bun a reţinut titlul de proprietate până la plata integrală a preţului vânzării, vânzarea va fi considerată executată de către vânzător şi nu va fi supusă prevederilor alin. (1), rezerva fiind opozabilă administratorului judiciar/lichidatorului judiciar dacă au fost efectuate formalităţile de publicitate prevăzute de lege. Bunul cu privire la care vânzătorul a reţinut titlul de proprietate intră în averea debitorului, iar vânzătorul beneficiază de o cauză de preferinţă, potrivit art. 2.347 din Codul civil.”

Ca o observaţie preliminară, se observă că legiuitorul utilizează un limbaj ambiguu, referindu-se la rezerva proprietăţii, dar subliniind, în acelaşi timp, faptul că bunul nu mai aparţine vânzătorului, ci cumpărătorului-debitor.

În completare, art. 5 pct. 15 din Legea nr. 85/2014 defineşte creanţele care beneficiază de o cauză de preferinţă, printre care enumeră şi creanţele însoţite de drepturi asimilate ipotecii, în sensul art. 2347 C.civ.

Totodată, potrivit art. 2347 C.civ.:

(1) Contractele care au ca efect conservarea sau constituirea unui drept asupra unui bun pentru a asigura executarea unei obligaţii, oricare ar fi numărul, natura sau denumirea lor, nu sunt opozabile terţilor care au dobândit drepturi cu privire la acel bun decât dacă sunt înscrise în registrele de publicitate, potrivit regulilor stabilite pentru ipoteci.

(2) Sunt asimilate astfel ipotecilor clauzele de rezervă a proprietăţii (…).

(3) Dispoziţiile prezentului capitol privind ordinea de preferinţă şi executarea ipotecilor se aplică în mod corespunzător contractelor prevăzute la alin. (1).

Aşadar, art. 2347 C.civ., „articolul pilon” în analiza de faţă, asimilează ipotecii clauza de rezervă a proprietăţii în ceea ce priveşte modalitatea de realizare a opozabilităţii faţă de terţi şi formalităţile de publicitate, ordinea de prioritate şi executarea.

Din textele de lege indicate anterior se pot trage următoarele concluzii:

• În procedura insolvenţei, un creditor care beneficiază de o clauză de rezervă a proprietăţii îşi va putea realiza creanţa sa în calitate de creditor ce deţine o cauză de preferinţă, similară ipotecii, iar nu prin exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate asupra bunului obiect al clauzei.
• În acest context, este deosebit de important ca orice clauză de rezervă a proprietăţii să fie adusă la cunoştinţa publicului prin formalităţile de publicitate prevăzute de lege (notare în cartea funciară, înscriere în Arhiva Electronică de Garanţii Reale sau în alte registre speciale) anterior demarării procedurii insolvenţei, pentru a putea fi opozabilă celorlalţi creditori participanţi la procedură. Mai mult, în funcţie de data efectuării formalităţilor de publicitate, se va stabili rangul de prioritate al creditorului beneficiar al clauzei de rezervă a proprietăţii.
• Aşadar, dacă se constată deschiderea procedurii insolvenţei cumpărătorului, beneficiarul unei clauze de rezervă a proprietăţii trebuie să se înscrie la masa credală în calitate de creditor ce beneficiază de o cauză de preferinţă, iar nu în calitate de simplu creditor chirografar a cărei creanţă este “subsidiară”, depinzând de posibilitatea efectivă de a revendica bunul pe cale separată în virtutea calităţii de proprietar dată de clauza de rezervă a proprietăţii.

Această anomalie se datorează asimilării clauzei de rezervă a proprietăţii cu ipoteca, o asimilare care nu este totală, aşadar nu conduce la anihilarea instituţiei clauzei de rezervă a proprietăţii, dar care nu mai permite producerea efectelor juridice specifice clauzei de rezervă a proprietăţii, respectiv menţinerea dreptului de proprietate de către vânzător.

Practică judiciară

În practica judiciară, majoritatea instanţelor sunt încă reticente în a asimila tradiţionala clauză de rezervă a proprietăţii (care conferă vânzătorului statutul de creditor chirografar şi, în mod alternativ, proprietar) unei ipoteci, care conferă vânzătorului statutul de creditor beneficiar al unei cauze de preferinţă. Printre puţinele hotărâri identificate, enumerăm o decizie pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în cursul anului 2016 şi o sentinţa pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în cursul anului 2015, în cadrul cărora instanţele admit faptul că în procedura insolvenţei o clauză de rezervă a proprietăţii conferă vânzătorului statutul de creditor ce deţine o cauză de preferinţă.

Practica majoritară, conservatoare faţă de tradiţionala funcţie a clauzei de rezervă a proprietăţii, face apel la dispoziţiile art. 127 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia dacă un debitor deţine marfă în calitate de consignatar sau orice alt bun care aparţine altuia la data deschiderii procedurii, proprietarul va avea dreptul să îşi recupereze bunul potrivit prevederilor art. 2.057 alin. (4) din Codul civil, în afară de cazul în care debitorul are o cauză de preferinţă valabilă asupra bunului. În virtutea acestui text de lege, majoritatea instanţelor conchid că, în măsura în care cumpărătorul nu a achitat preţul integral al bunului la data deschiderii procedurii insolvenţei, acesta rămâne în proprietatea creditorului vânzător, care îl va putea revendica în procedura insolvenţei, urmând ca, în cazul în care s-a şi înscris la masa credală, administratorul/lichidatorul judiciar să şteargă creanţa acestuia din tabel. În acest sens, am identificat hotărâri pronunţate de Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Brăila etc. Chiar dacă jurisprudenţa identificată este aferentă Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, abrogată prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, menţionăm că articolele de lege prin care clauza de rezervă este asimilată ipotecii existau în mod similar şi în vechea reglementare.

Concluzie

Se observă, aşadar, că, în pofida dispoziţiilor legale exprese, practica judiciară în materia insolvenţei nu este încă unitară în privinţa modului în care ar trebui să acţioneze un vânzător care a stipulat în contractul de vânzare o clauză de rezervă a proprietăţii, respectiv dacă ar trebui să se înscrie preventiv la masa credală în calitate de creditor chirografar şi să solicite restituirea bunului în temeiul art. 127 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 sau dacă ar trebui să se înscrie la masa credală în calitate de creditor având o cauză de preferinţă.

Aşadar, inserarea în contract a unei clauze de rezervă a proprietăţii trebuie făcută în cunoştinţă de cauză, iar o eventuală înscriere la masa credală a cumpărătorului ar trebui solicitată în mod prudent, cu luarea în considerare a tuturor intereselor în cauză.

Un articol semnat de Andreea Micu, Partner şi Ramona Bădescu, Associate STOICA & Asociaţii