Sari direct la conținut

Florin Cîțu: Guvernul va anula cerințele de capital impuse prin OUG 114 administratorilor de pensii private și posibilitatea de a-ți transfera viitoarele contribuții exclusiv la Pilonul I

HotNews.ro
Ministrul Finantelor Publice, Florin Citu, Foto: Hotnews
Ministrul Finantelor Publice, Florin Citu, Foto: Hotnews

Guvernul va corecta o parte din prevederile OUG 114 care a provocat șocuri semnificative în sistemul de pensii private, a declarat vineri ministrul de Finanțe, Florin Cîțu. Acesta a spus că vor fi anulate cerințele de capital impuse administratorilor de pensii private din Pilonul II, dar și posibilitatea introdusă ca participanții din acest sistem să-și poată transfera viitoarele contribuții exclusiv către sistemul public de pensii, renunțând astfel la Pilonul II.

Ministerul de Finanțe a spus că ulterior vor încerca să corecteze și alte prevederi introduse de Ordonanța de Urgență 114, fără alte detalii. Proiectul de lege privind modificarea OUG 114 va fi discutat în ședința Guvernului de vineri seara, în primă lectură, urmând ca Executivul să-și angajeze răspunderea în Parlamentul asupra lui.

  • „În România în ultimii ani lucrurile nu au mers în direcția bună și încercăm să le corectăm din mers, dar vor fi costuri de tranziție pe care le va suporta cineva și nu le putem asuma imediat. Sistemul administrat privat a suferit șocuri semnificative și vom încerca să corectăm (n.a o parte din probleme) chiar astăzi și ulterior vom mai interveni.”, a declarat vineri Ministrul de Finanțe în cadrul unui eveniment dedicat sistemului de pensii și organizat de CFA România.

Florin Cîțu a precizat că până acum 540 de participanți la Pilonul II de pensii au optat pentru transferul viitoarelor contribuții exclusiv către sistemul public de pensii (Pilonul I).

Ce se întâmplă cu cei care au optat deja să renunțe la Pilonul II și să-și transfere viitoarele contribuții exclusiv la Pilonul I? Dar cu admnistratorii de pensii private care au adus deja milioane de euro la capitalul social conform cerințelor introduse de Guvernarea PSD-ALDE?

  • „Cei care au optat sunt acum la Pilonul I, nu mai au Pilonul II de pensii. În privința administratorilor de pensii private care au adus bani de acasă, cred că îi vor putea duce înapoi, vom vedea cum vom rezolva problema, noi nu le vom mai cere acea suplimentare de capital social.”, a declarat Florin Cîțu.

Întrebat dacă vor fi schimbări și în privința nivelului cotei de contribuție la Pilonul II de pensii, care acum se află la nivelul de 3,75%, Florin Cîțu a spus că au loc discuții cu Ministerul Muncii, dar că majorarea nu a fost inclusă în bugetul pentru 2020.

  • „În privința cotei de transfer e o dicuție cu Ministerul Muncii, încă nu stiu exact ce s-a decis. Chiar în acest moment la 11:00 (n.a are loc o discuție). Bugetul a fost construit pe legislația în vigoare și dacă se modifică, vom modifica în limitele pe care le avem. În acest moment, nu este inclusă în buget nicio majorare a cotei de cotribuții la Pilonul II.”, a precizat Mistrul de Finanțe.
  • CNPP: 450 de participanți la Pilonul II au optat pentru virarea contribuțiilor viitoare exclusiv la Pilonul I în septembrie 2019

Românii care au cotizat cel puțin 5 ani la Pilonul II de pensii pot să ceară încetarea plății contribuțiilor la acest sistem și virarea contribuțiilor viitoare exclusiv către sistemul public de pensii (Pilonul I), potrivit modificărilor legislative aduse prin controversata Ordonanță a lăcomiei (OUG 114/2018) adoptate în decembrie 2018 de Guvernul Dăncilă (PSD).

Norma care viza modalitatea de retragere de la Pilonul II a fost adoptată de ASF în luna martie 2019 și au mai fost și alte modificări ale legislației secundare pentru a pune în practică OUG 114.

HotNews.ro a solicitat atât către ASF, cât și către CNPP, situația celor care au optat pentru retragere din Pilonul II și virarea viitoarelor contribuții exclusiv către sistemul public de stat, iar cele mai recente date furnizate de CNPP arată că în luna septembrie 450 de români optaseră săți transfere viitoarele contribuții exclusiv către sistemul public de stat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro