Sari direct la conținut

Foarte lent, reteaua austeritatii cu orice pret incepe sa se destrame. Vocile care cer realism si suplete se multiplica

HotNews.ro

Reteaua austeritatii cu orice pret pare sa inceapa sa se destrame lent, mai multi economisti si lideri politici cerand mai multa suplete in fata unor obiective bugetare considerate nerealiste sau chiar nefaste, scrie AFP.

Zeci de mii de europeni manifesteaza miercuri pe Batranul Continent in fata austeritatii impuse de guverne la presiunea pietelor. Si din ce in ce mai multe voci contesta eficienta acestui remediu.

La inceputul lui octombrie, Fondul Monetar International a recunoscut ca a subestimat impactul austeritatii asupra cresterii unor tari precum Grecia, care se scufunda tot mai mult in recesiune – economia sa s-a contractat cu 7,2% in aceasta vara, in cifre anualizate.

Intr-un raport publicat recent, FMI evoca chiar „un risc ca austeritatea sa nu devina politic si social nesustenabila” in Europa de Sud.

„Aplicarea oarba si rauvoitoare a unor obiective in cifre nu are niciun sens”, a spus economistul sef al Deutsche Bank, Gilles Moec. Potrivit acestuia, „pedagogia FMI in privinta Germaniei, a Comisiei Europene si a Bancii Centrale Europene” trebuie sa „pregateasca terenul” pentru o evolutie.

De la criza financiara mondiala, statele s-au confruntat cu o explozie a datoriilor lor. In iunie 2010, la Toronto, marile puteri din G20 si-au fixat in consecinta un obiectiv clar: „reducerea la cel putin jumatate a deficitelor” la orizontul anului 2013.

In zona euro care se lupta in continuare cu criza, daca unii sunt in curs de a atinge acest obiectiv, cum este cazul Germaniei si al Frantei, altele par foarte departe. Portugalia si Spania au obtinut amanari, chiar daca ele se dovedesc insuficiente in cazul Madridului, Grecia negociaza si ea in acest sens.

Prin urmare, G20 si-a adaptat subtil mesajul. Continua sa reafirme intentiile de la Toronto, dar acum insista asupra obiectivelor „pe termen mediu” si recomanda un „ritm” de consolidare bugetara „potrivit pentru sustinerea cresterii”.

Apeluri la realism

Pentru moment, Comisia Europeana refuza sa oficializeze o relaxare generala, chiar daca precizeaza ca tratatele nu sunt „stupide”. Prezentandu-si previziunile saptamana trecuta, ea s-a marginit sa constate ca mai multe tari nu-si vor respecta angajamentele in 2013. Miercuri, comisarul european pentru Afaceri economice Olli Rehn a mer pe aceeasi linie, precizand ca executivul de la Bruxelles nu va cere eforturi suplimentare Spaniei pentru perioada 2012-2013, chiar daca aceasta tara face parte din lista celor care nu vor fi in masura sa-si respecte promisiunile bugetare.

Iar apelurile la realism se multiplica.

„Ceea ce ni s-ar parea deosebit de oportun este ca zona euro, autoritatile (…) sa accepte sa priveasca lucrurile in fata”, „colectiv”, a declarat recent directorul FMI, Christine Lagarde. „Mentinand tinta, tempoul ar putea fi usor mai suplu”, a pledat ea, punand accentul pe „masuri structurale pentru reducerea deficitelor” mai degraba decat obiective ce tin de cifre.

Mesajul, decriptat de un inalt oficial international: „Este necesar ca reexaminarea sa fie facuta la nivelul zonei euro mai degraba decat la nivelul unei singure tari. Daca o singura tara scoate capul de dupa zid, bum! pietele vin peste ea”.

Potrivit acestuia, aceasta analiza priveste si Franta, care nu ar trebui sa se incapataneze sa revina in 2013 la un deficit de 3% din produsul intern brut. Pentru moment, guvernul de la Paris mentine acest obiectiv.

Dar discursul s-ar putea schimba anul viitor, daca nu va reveni cresterea in Europa. „Noi, europenii, trebuie sa ne punem aceste intrebari, in ce ritm sa mergem”, a recunoscut marti presedintele francez Francois Hollande.

„Jurisprudenta portugheza se va impune peste tot”, crede Gilles Moec, care reaminteste ca Lisabona continua sa beneficieze de ajutorul international dupa ce a obtinut o relaxare a termenelor pentru reducerea deficitelor sale.

„Dar nu trebuie ca acest lucru sa fie inceputul unui derapaj generalizat”, avertizeaza el, pledand pentru o analiza caz cu caz.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro