Fondatorul bancii Kauphting: Cautam disperat investitori care sa preia banca. Sistemul meu de valori e acum radical schimbat.

La un an de la caderea bancii islandeze Kaupthing, fondatorul acesteia, Magnus Gundmunsson, a acordat in exclusivitate cotidianului „La Libre” un interviu. Omul care a lasat totul in Islanda pentru a-si incerca norocul in Luxemburg, a cunoscut marirea si decaderea. In Luxemburg a ajuns printre primii zece contributori la buget. Apoi a pierdut totul, pana la ultimul eurocent. Totul, mai putin onoarea, spun ziaristii belgieni care l-au intervievat. Toti deponentii Kauphting si-au primit banii, fara nicio exceptie. Gundmunsson vorbeste despre negocierile ingrozitoare” cu libienii care doreau sa ii preia institutia, despre intrarea in scena a familiei Haviland si despre tot ce a insemnat prabusirea afacerii lui.

A cui a fost greseala in ceea ce denumim „afacerea Kaupthing” ?

Magnus Gundmunsson: E o chestiune de conjunctura. Criza financiara si politica monetara a bancii centrale stau la baza acestei catastrofe. Banca Centrala a Islandei a cautat cu orice pret sa combata inflatia, iar dobanda cheie a urcat la mai mult de 10%. Asta a incurajat operatiunile speculative de tip „carry trade”, permitand islandezilor sa traiasca peste ceea ce le-ar fi permis veniturile. Islanda are 300.000 de locuitori, care consumau cu ambele maini. Cumparau produse importate, cu o moneda supraevaluata. In momentul in care refluxul a venit, au inceput sa apara zvonuri legate de soliditatea bancilor – acestea avand un rol major in finantarea economiei- increderea clientilor a scazut foarte tare iar oamenii au vrut sa isi retraga banii din banci. E de inteles asta, dar in momentul in care toti oamenii vor inapoi toti banii, s-ar putea sa ai o problema. De la acest punct, istoria bancii se aseamana leit cu cea a prabusirii Lehman Brothers.

Se putea evita prabusirea sistemului financiar islandez?

Magnus Gundmunsson: Ceea ce ne-a fost fatal, a fost faptul ca nu eram in zona euro. Daca am fi avut sprijinul Bancii Centrale Europene, moneda ar fi ramas sub control iar sistemul financiar nu ar fi colapsat.

S-a auzit ca ati fi avut expuneri mari pe subprime. E adevarat ?

Magnus Gundmunsson: Nu, e fals. Nu aveam nici produse structurate, nici active legate de subprime. Sau in orice caz, erau sub 1% din active.

Cum apreciati reactia pe care ati avut-o la declansarea crizei? Aveti ce sa va reprosati?

Magnus Gundmunsson: Oh, da, bineinteles. Daca ma gandesc retroactiv, evident ca puteam reactiona mai bine. Insa din momentul in care banca e pusa sub administrare speciala, nu mai ai ce sa faci.

Uman vorbind, v-a fost greu?

Magnus Gundmunsson: Da, clar. Totul in jurul meu se spargea. Pierdeam milioane pe secunda si nu aveam ce sa fac. Eu locuiesc cu sotia si cu cei doi copii in Luxemburg. Intamplator, cand am inteles ca nu mai e nimic de facut, parintii mei erau in vizita la mine. Pur si simplu m-am prabusit in bratele maica-mii plangand ca un copil.

Nu ati demisionat din banca, dupa ce ati aflat ca s-a prabusit?

Magnus Gundmunsson: Nu. Am tinut o reuniune de urgenta, fixandu-ne ca prioritate restructurarea afacerii si cautarea de solutii. Erau probleme foarte grave. Trebuia sa rambursam bani multi tuturor creditorilor nostri: banci centrale, Guverne, alte banci comerciale…va asigur ca din interior, perspectivele erau groaznice. Trebuia sa discuti cu toti si sa le explici ca isi vor vedea banii. Am cautat oameni sau companii cu bani care sa ne preia. Am discutat cu libienii, apoi cu Norddeutsche Landesbank, care la un moment dat a spus ca ne preiau. Dupa doua zile, au anulat totul si au plecat. Pe urma, am initiat negocierile cu autoritatile din Luxemburg.

Pana la urma ati gasit pe cineva care sa va preia…

Magnus Gundmunsson: Da. Libienii nu voiau prin preluarea noastra decat obtinerea unei licente bancare, fara sa ii intereseze soarta datoriilor noastre. Inca din prima faza, negocierile s-au dovedit a fi execrabile. Cand negocierile era evident ca esuasera, a intrat in scena familia Haviland, iar discutiile au capatat un alt ton, mai flexibil si mai deschis.

Cate persoane si-au pierdut locul de munca?

Magnus Gundmunsson: Restructurarea ne-a facut sa trecem de la 200 de oameni, la 145, apoi la 80.

Ati pierdut chiar totul in afacere? Va e teama sa va intoarceti in Islanda?

Magnus Gundmunsson: Teama? Nu. Ma duc acolo de cate ori pot. Parintii mei traiesc acolo si toti prietenii mei care m-au sustinut cand aveam probleme. Locuiesc si lucrez aici, in Luxemburg, unde sunt bancher privat. Lucrez cu banii actionarilor bancii Haviland, in conditii diferite de cele ale unei banci comerciale. In ceea ce ma priveste, m-am schimbat enorm. Am devenit mult mai putin materialist. Valorile mele s-au schimbat radical.