Sari direct la conținut

Gazprom, indemnat la restructurare

HotNews.ro

Cresterea pietei mondiale a gazelor lichefiate si noile surse de gaz natural vor determina tarile exportatoare, inclusiv Rusia, la o revizuire principiala a activitatilor lor in urmatorii 10 ani, noteaza Nezavisimaia gazeta. Potrivit expertilor BP citati de publicatia rusa, livrarea gazelor lichefiate pe mare si cresterea productiei de gaz din sisturi in SUA va conduce la o scadere a preturilor, si pentru a nu pierde batalia concurentiala, Gazprom va fi obligat sa manifeste flexibilitate.

„Vechea schema cu trei piete de desfacere – Europa, Asia si America de Nord, care nu sunt legate intr-un plan de preturi – devine de domeniul trecutului. Fiecare mare exportator de gaze va trebui sa lupte”, noteaza Nezavisimaia gazeta cu referire la aceleasi surse.

Clientii vor deveni tot mai putin dependenti de gazul furnizat prin conducte, daca in apropierea lor vor fi descoperite rezerve netraditionale de gaze, precum gazul din sisturi. In combinatie cu cresterea productiei de gaze lichefiate, acest lucru va conduce un excedent de oferte.

Expertii sustin ca Gazprom nu va reusi sa-si sporeasca in mod considerabil livrarile in Europa in urmatorii cativa ani. In 2009, cererea europenilor a scazut cu 6,8-8%, revenind la nivelul de acum 10 ani. Acest lucru apasa asupra preturilor si face neatractive contractele pe termen lung.

Expertii rusi, comenteaza mai departe Nezavisimaia gazeta, cred ca, pentru a supravietui, Gazprom trebuie sa dea dovada de flexibilitate in politica sa, inclusiv in proiecte precum South Stream, menit sa reduca dependenta Rusiei de tranzitul prin Ucraina.

„Ca sa spunem asa, acest proiect este pentru companie unul total dezavantajos, costisitor si riscant”, crede Valeri Nesterov, de la Troika dialog. „Sunt unele semne care ar trebui sa determine conducerea Gazprom sa priveasca mai atent la acest proiect. La fel cum a procedat, de altfel, in cazul zacamintelor Shtockman si Iamal, a caror realizare a fost amanata cu cativa ani. Printre altele, si asta inseamna flexibilitate”, a estimat expertul.

El insa nu crede ca in cazul acestui proiect vreunul dintre factorii de decizie din Gazprom sau din Rusia se vor incumeta la o schimbare de pozitie: „Exista o serie intreaga de motive care ar putea conduce la asta. Din pacate, nici unul nu este luat in seama. Nici chiar imbunatatirea relatiilor cu Ucraina sau scaderea cererii la gaze naturale”.

Nici analistul Mihail Krutihin, partener al companiei de consultanta RusEnergy, nu crede in flexibilitatea Gazprom. „Amanarea termenului de dare in exploatare a Shtockman este urmare a lipsei unei baze financiare suficiente”, spune el, adaugand ca Moscova nu va renunta la South Stream pentru simplul motiv ca nu are incredere in clasa politica din Ucraina, unde sunt numerosi cei care nu vor sustine niciodata ideea crearii unui consortiu de transport cu Rusia, sub egida Germaniei sau a UE.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro