Goana după lichidități și accesul la numerar în criză: Ce rol joacă prețurile de transfer?
În condițiile economice actuale care restrâng accesul la numerar și lichidități, întreprinderile caută să atragă numerarul din toate sursele existente, interne și externe, dar și să extindă capacitatea de finanțare și să plaseze numerar în cadrul grupului acolo unde acesta este necesar. Unde intervine problematica prețurilor de transfer? Ce este diferit acum?
Și acum, ca și-n trecut, utilizarea unor societăți specializate de finanțare (centre de trezorerie) în cadrul grupurilor de companii și a modelelor de tip cash pooling le poate permite companiilor multinaționale să-și îmbunătățească situația privind lichiditățile, să-și optimizeze gestionarea numerarului și să reducă costul total al finanțării.
Când vorbim de cash pooling, din perspectiva prețurilor de transfer este important să vedem care este rolul liderului de cash pooling, adică al acelei entități care coordonează structura de cash pooling. Mai precis, trebuie determinat care este profilul funcțional și de risc al acestuia în condițiile economice actuale. Are acesta doar un rol de intermediar, îndeplinind o funcție pur administrativă, sau este mai degrabă o entitate cu un rol mult mai activ? Răspunsul la aceste întrebări va determina ce fel de remunerație îi poate fi atribuită: un spread peste rata de dobândă sau o simplă marjă asupra costurilor sale operaționale.
La fel de importantă este înțelegerea tranzacției – nu doar felul în care este structurat juridic un aranjament de cash pooling, dar și ce se întâmplă în fapt. Întrebări relevante în acest sens sunt: dacă o companie depune cash într-un cash pool, în condițiile actuale, este această depunere cu adevărat puțin riscantă? Trebuie această depunere remunerată cu o rată de dobândă mica, așa cum este de regulă cazul în aranjamentele de tip cash pooling, sau mai degrabă cu o dobândă specifică unor tranzacții financiare riscante?
Dacă privim piețele financiare și modul în care acestea evoluează, observăm schimbări semnificative de la o zi la alta. Ratele de referință rămân la un nivel mic sau chiar scad, dar în același timp marjele peste rata de referință sunt în creștere. Prin urmare, ratele de dobândă în piață acum sunt mult mai mari. Ce obișnuiesc să facă grupurile multinaționale, în condiții de ”business as usual”, este să folosească anumite grile pentru stabilirea ratelor de dobândă pentru finanțările intragrup – mai exact, nu au în vedere studii de comparabilitate individuale pentru fiecare împrumut nou. Actualmente, să aplici în continuare astfel de grile care au fost stabilite în baza unor benchmark-uri de dinainte de criza actuală se poate dovedi periculos.
Totodată, în perioada actuală este necesar ca societățile care fac parte din grupuri de companii să facă o evaluare a împrumuturilor pe termen lung contractate intra-grup. Sunt termenii contractuali în linie cu piața actuală? Dacă nu, exista flexibilitate pentru a-i schimba? Chiar dacă nu există niște prevederi contractuale scrise, trebuie văzut care sunt opțiunile în piață – de exemplu, suspendarea obligației de plată a dobânzii. Dacă astfel de facilități sunt disponibile acum pentru finanțările externe, de la bănci, acesta ar putea fi un semn că același lucru se poate face și într-o finanțare intragrup. Toate schimbările trebuie însă atent documentate.
Un material semnat de Daniela Dinu, Director, PwC România și Ana Sacal, Senior Manager, PwC România
Citește mai multe pe Blogul PwC România.