Sari direct la conținut

Guvernul vrea sa revina la pensiile militare dinaintea recalcularii doar pentru cele scazute. FMI nu este de acord/ Victor Ponta: FMI a enuntat o pozitie de principiu, trebuie indreptate lucrurile in cazul pensiilor militare calculate gresit

HotNews.ro

Guvernul a cerut FMI sa revina la pensiile vechi pentru militarii care au inregistrat scaderi de venituri in urma recalcularii aplicate incepand din 2010, dar nu si la pensiile care au crescut in urma recalcularii, adica peste 90% dintre acestea, propunerea fiind respinsa de expertii internationali, potrivit unor surse citate de Mediafax.

„Dupa aplicarea noului sistem de calcul, majoritatea pensiilor speciale au crescut, cam peste 90% din acestea. Au fost insa si cazuri in care unele pensii au scazut, prin aplicarea aceluiasi sistem. FMI a spus ca revenirea la nivelul anterior pentru unele pensii ar insemna si scaderea pensiilor pentru cei care au beneficiat de pe urma recalcularii, si care sunt mai multi. Recalcularea s-a facut pe baza unor criterii stabilite prin lege si este greu de reversat doar pentru unii, chiar daca se inteleg ratiunile electorale”, au declarat pentru Mediafax surse apropiate discutiilor.

Mai mult chiar, reprezentantii FMI ar fi amintit Guvernului ca aceste recalculari au fost admise la acea vreme in ciuda faptului ca militarii aflati acum in pensie nu au contribuit niciodata la sistemul public de pensii.

UPDATE – Victor Ponta: Trebuie indreptate lucrurile in cazul pensiilor militare calculate gresit; FMI a enuntat o pozitie de principiu

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri seara la Targu Jiu ca reprezentantii FMI si CE au enuntat o pozitie de principiu privind nemodificarea modului de calcul al pensiilor, dar a precizat ca trebuie indreptate lucrurile in cazul pensiilor militare care au fost calculate gresit, transmite Mediafax.

Primul ministru a precizat ca nu s-a discutat cu delegatia FMI despre revenirea pensiilor militare la nivelul din 2010, ci ca a ridicat problema calcularii gresite a multor pensii in cazul militarilor.

„Am ridicat problema, a fost si ministrul Apararii, am ridicat problema calcularii gresite a multor pensii militare si urmeaza ca in perioada imediat urmatoare sa avem exact implicatia bugetara pentru ca in conformitate cu calculele facute de Ministerul Apararii – nu e vorba de bani in plus, asa incat facem toate calculele si decizia apartine Guvernului pentru a include acest lucru in bugetul pe 2013. Cei de la FMI si Comisia Europeana au enuntat o pozitie de principiu, aceea de a nu modifica sistemul stabilit de calculare a pensiilor. Acolo unde sunt calculate gresit sau unde s-au facut nedreptati trebuie sa le indreptam”, a afirmat Ponta.

Guvernul a aprobat, la finalul lunii ianuarie, OUG 1/2011, care reglementeaza metodologia de recalculare a pensiilor militare, si stabilea ca procesul de recalculare a pensiilor pe baza salariului mediu brut pe economie, nu pe baza veniturilor individuale, va fi prelungit pana la sfarsitul lui 2011 si ca institutiile din sistemul de aparare vor fi cele obligate ca, pana cel tarziu la 31 octombrie 2011, sa identifice si transmita catre casele de pensii adeverintele privind veniturile obtinute de militari.

De altfel, Consiliul Fiscal a publicat la sfarsitul anului trecut o opinie in care arata ca pensia medie platita celor 159.000 de fosti militari, politisti si angajati ai serviciilor de informatii a crescut dupa recalculare cu peste 30%, de la 1.755 de lei la 2.289 de lei pe luna, desi Ministerul Muncii anticipa o reducere.

O echipa FMI s-a aflat in vizita la Bucuresti in perioada 6-14 noiembrie 2012, pentru a purta discutii tehnice privind perspectivele macroeconomice si progresele inregistrate in vederea indeplinirii tintelor fiscale stabilite pentru anul 2012 si a implementarii reformelor structurale, precum si pentru a discuta in linii generale bugetul pe anul 2013.

„Echipele vor veni la Bucuresti, pentru a purta discutii privind urmatoarea evaluare a programului, dupa instalarea noului guvern, ca urmare a alegerilor parlamentare”, se arata intr-o declaratie comuna a FMI si Comisiei Europene.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro