HABERTÜRK: Mesaj de la premierul Greciei pentru Erdoğan, pe tema unor "paşi curajoşi"
Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a declarat referitor la relaţiile cu Turcia că „Lansez preşedintelui Tayyip Erdoğan un apel privind o abordare comună în care să facem paşi curajoşi”, scrie Rador, citând HT.
Premierul Mitsotakis a susţinut un discurs în Adunarea Generală a Parlamentului, unde se discută despre programul de guvernare. Mitsotakis a precizat că îşi doreşte progrese în cadrul unei relaţii prieteneşti şi conforme dreptului internaţional, „lipsită de retorica furiei”.
Premierul Greciei a lansat preşedintelui Tayyip Erdoğan un apel în care solicită „o abordare comună în care să facem paşi curajoşi”. „Cele două ţări sunt private de resurse valoroase”.
Potrivit Agenţiei Anatolia, Mitsotakis a adăugat că: „Trăim împreună în acelaşi areal geografic. Tensiunile inutile şi cursa înarmării privează ambele ţări de resurse valoroase. Acestea ar putea fi utilizate în beneficiul cetăţenilor ţărilor noastre”.
Kyriakos Mitsotakis a devenit premier în urma alegerilor generale anticipate din 7 iulie, câştigate de partidul Noua Democraţie, care a reuşit să ajungă singur la guvernare. După discutarea programului de guvernare, executivul ar urma să primească votul de învestitură în noul Parlament, a cărui sesiune inaugurală a fost marcată de depunerea jurământului de către noii membri.
(Traducere: Florin Matei)